Când nu câștigă o licitație, Mitrea, de la Utilnavorep, o contestă
Când nu câștigă o licitație, Mitrea, de la Utilnavorep, o contestă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUtilnavorep Service, firma controlată din umbră de Marian Mitrea, fostul director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, a reușit să prindă anul acesta o întreagă serie de contracte cu statul. Succesul înregistrat însă nu i-a garantat că va pune mâna și pe cel pentru executarea lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare a batardourilor și grătarelor prizelor de aspirație ale Corpului B, de la SPC Cernavodă. Acordul cadru, pus la bătaie de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, are o valoarea de nu mai puțin de 4.500.000 de lei, fără TVA. Acesta a fost câștigat de o altă firmă, lui Mitrea nerămânându-i decât să ia cu asalt Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru a anula procedura.
Societatea Utilnavorep, controlată de familia lui Marian Mitrea, a contestat rezultatul procedurii de atribuire a contractului aferent obiectivului de investiții „Reabilitare batardouri și grătare prize de aspirație, Corp B – SPC Cernavodă”, inițiat de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA. Firma fostului director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral a solicitat anularea deciziei autorității contractante privind acceptarea și declararea câștigătoare a ofertei depuse de compania SC Setconstruct SRL și obligarea la descalificarea acesteia pentru neîndeplinirea cerinței de calificare privind capacitatea tehnică și profesională, în baza lipsei experienței similare.
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA
Ba chiar mai mult, Utilnavorep SA a cerut ca acel contract să îi fie atribuit, întrucât, după descalificarea celeilalte firme, ar fi rămas singurul ofertant care îndeplinește condițiile de calificare. Miza era una mare, acordul cadru ridicându-se la suma de nu mai puțin de 4.500.000 de lei. Acesta s-ar fi adăugat palmaresului bogat pe care îl deține Mitrea, în ceea ce privește colaborările cu statul.
Înainte de a-și primi însă răspunsul de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în mod bizar, Utilnavorep și-a retras cererea. Decizia prin care CNSC a luat act de renunțarea la cerere a fost emisă pe 27 octombrie a.c. Reamintim faptul că Utilnavorep este deținută, în acte, de Sorin Mitrea, însă în spatele ei se află și Marian Mitrea, fostul director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, calitate în care ar fi cerut și primit șpagă 3,6 milioane de lei pentru oferirea de contracte, executând și o condamnare în acest sens.
Sute de contracte cu statul
Nu e de mirare că Mitrea a renunțat ușor la acel acord cadru de la CNACN, având în vedere faptul că, în ultimii ani, Utilnavorep SA a primit peste 200 de contracte cu statul, în valoare totală de aproape 40.000.000 de euro. Numai anul acesta a primit, pe lângă cele 4,7 milioane lei de la Portul Constanţa, două contracte de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa (în total 4,5 milioane lei) şi unul de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (peste 2,3 milioane lei).
Mergând înapoi în timp, cele mai mari contracte au fost cele cu Unitatea Militară 02133 (4,7 milioane euro în 2013), Compania Naţională Administrarea Canalelor Navigabile SA (3,2 milioane euro în 2009) etc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.1° Constanța 










.jpg_t.jpg)




