Câtă carne au de fapt micii din magazine? Ce ascunde eticheta unuia dintre cele mai iubite produse românești
Câtă carne au de fapt micii din magazine? Ce ascunde eticheta unuia dintre cele mai iubite produse românești
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSunt nelipsiți de pe grătarele românilor, se vând la kilogram și, de multe ori, dispar de pe masă înainte să apuce cineva să întrebe ce conțin. Dar câtă carne se află, în realitate, într-o porție de mici cumpărată din magazin? Am pus față în față etichetele mai multor produse și diferențele sunt mai mari decât ar putea crede un consumator. De la mici cu aproape 80% carne de porc până la combinații în care carnea reprezintă în jur de 70%, rețetele includ apă, slănină, condimente, stabilizatori, zahăr, dextroză sau gelatină.
Micii sunt, probabil, unul dintre cele mai cunoscute „branduri” culinare neoficiale ale României. Îi găsim la terase, la restaurante, în piețe, la festivaluri, la grătarele din curte și, de asemenea, într-o varietate impresionantă de caserole din supermarketuri. Etichetele sună simplu: mici porc, vita-porc, vită oaie. Dar nu la fel de simplu sună eticheta cu ingredientele ce compun vestiții mici. Am comparat informațiile de pe etichetele a patru sortimente de mici: procentul și tipul de carne diferă, iar restul compoziției poate arăta semnificativ diferit de la un produs la altul.
De la 66% la aproape 80% carne
Primul produs analizat este unul prezentat drept mici din carne de porc, vită și oaie. Eticheta indică 54% carne de porc, 15% carne de vită și 10% carne de oaie. În total, rezultă 79% carne, restul fiind reprezentat de apă și amestecul de condimentare.
Etichetă mici din carne de porc, vită și oaie
Iar aici începe partea interesantă: pe lângă condimentele clasice – boia, piper, usturoi, coriandru, nucșoară și cimbru –, rețeta include sare, gelatină alimentară de porc, stabilizator pe bază de carbonați de sodiu, dextroză din porumb, zahăr, sare afumată și extracte de condimente.
Al doilea produs, de această dată mici din carne de porc, declară 78% carne de porc. În compoziție apar apă și slănină, urmate de sare, condimente, dextroză, plante aromatice, zahăr, sare afumată și extracte de condimente. Eticheta precizează și prezența făinii de muștar galben în amestecul de condimente.
Etichetă mici din carne de porc
Al treilea sortiment schimbă proporțiile: 42% carne de vită și 23% carne de porc, adică 65% carne, la care se adaugă slănină și apă. Și aici apar stabilizatorul, sarea, condimentele cu făină de muștar, dextroza, plantele aromatice, zahărul, sarea afumată și extractele de condimente.
Etichetă mici din carne de porc și vită
Cu alte cuvinte, dintre primele trei produse analizate, cantitatea declarată de carne variază de la 65% la 79%.
Al patrulea are o rețetă aparte: eticheta indică 53% carne de porc rasa Mangalița și 24% carne de vită, plus 12% slănină, apă, sare și condimente precum piper negru, cimbru, boia dulce, usturoi, ienibahar și chimen. Aici procentul declarat al cărnii ajunge la 77%, în timp ce slănina este evidențiată separat.
Etichetă mici din carne de mangaliță și vită
Ce înseamnă, de fapt, „restul“ din mic?
Un mic nu este doar carne tocată pusă pe grătar. Rețeta tradițională și rețetele industriale pot fi foarte diferite, iar producătorii trebuie să declare ingredientele și să le înscrie în ordinea descrescătoare a cantității.
Regulile europene privind informarea consumatorilor cer ca lista ingredientelor să fie prezentată în ordinea descrescătoare a ponderii lor în produs. Informația este prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, disponibil pe site-ul EUR-Lex, portalul oficial al legislației Uniunii Europene. Asta înseamnă că eticheta este, în esență, cartea de identitate a micului. Și merită citită.
Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare
Primul produs este și cel mai spectaculos din punctul de vedere al listei: conține inclusiv gelatină alimentară de porc, sare afumată și extracte de condimente. Asta nu înseamnă automat că produsul este „rău“ sau nesigur. Înseamnă însă că un mic industrial este un produs formulat, iar gustul final nu provine exclusiv din carne, usturoi și sare.
După cum arată etichetele analizate, un produs poate avea 79% carne, altul 78%, un altul 77%, în timp ce un sortiment ajunge la 65% carne. În unele cazuri, grăsimea este inclusă în formularea rețetei, în altele apare distinct sub forma „slănină“. Pentru consumator, procentul de carne este un prim reper, dar nu este singurul.
Data viitoare când alegem un kilogram de mici, poate că merită să petrecem 30 de secunde în plus citind eticheta. S-ar putea să aflăm că, dintre două caserole care arată aproape identic, una are 79% carne, iar cealaltă doar 65%...
La final, poate cea mai importantă concluzie este și cea mai banală: micul nu trebuie judecat după cât de frumos sfârâie pe grătar, ci și după ce scrie pe etichetă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.7° Constanța 















