Ce înseamnă, de fapt, declararea „stării de urgență“ în Sistemul Electroenergetic Național
Ce înseamnă, de fapt, declararea „stării de urgență“ în Sistemul Electroenergetic Național
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeclararea „stării de urgență“ în Sistemul Electroenergetic Național nu înseamnă automat instituirea stării de urgență în România, în sens constituțional, și nici întreruperea imediată a energiei electrice pentru populație, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă. Starea de alertă este etapa în care statul constată că există un risc real și imediat pentru securitatea alimentării cu energie, dar sistemul poate funcționa în continuare dacă sunt aplicate rapid măsuri preventive și de coordonare. Ea reprezintă, practic, ultimul nivel de prevenție înainte de măsurile excepționale specifice unei stări de urgență. În dreptul românesc, noțiunea generală de „stare de alertă“ este definită ca un răspuns temporar și proporțional la o situație de risc major, instituit pentru prevenirea agravării situației.
România a intrat în stare de urgență energetică, în contextul în care valul de caniculă și seceta pun o presiune tot mai mare asupra sistemului energetic. Ce presupune mai exact această stare de urgență? Ce măsuri se vor lua și cum vor fi afectate viața de zi cu zi și economia?
Este, în primul rând, o stare tehnică de funcționare a rețelei, constatată și gestionată de Transelectrica prin Dispecerul Energetic Național. Ea arată că importurile necesare funcționării SEN nu pot fi acoperite, iar măsurile obișnuite ale pieței nu mai sunt suficiente pentru restabilirea echilibrului.
Din momentul declarării, prioritatea absolută nu mai este funcționarea comercială normală a pieței, ci păstrarea integrității sistemului și evitarea întreruperilor majore.
1. Ce a determinat declararea stării de urgență în România
Criteriul esențial de siguranță nu mai poate fi asigurat deoarece deficitul de producție nu mai poate fi acoperit din importuri.
În situația actuală, oprirea unui reactor de la Cernavodă, posibilitatea pierderii celui de-al doilea, producția hidro redusă și deficitul regional nu înseamnă singure că SEN se află automat în stare de urgență. Declarația apare dacă efectele lor duc efectiv parametrii sistemului în afara limitelor de siguranță.
2. Situația centralelor nucleare electrice de pe Dunăre din zona Balcanilor
În condițiile hidrologice actuale, închiderea completă a centralei nucleare Paks din Ungaria este foarte probabilă, dar, la această oră, trebuie formulată drept o oprire iminentă, nu drept una deja confirmată integral.
Operatorul centralei Packs a estimat că oprirea tuturor celor patru reactoare ar putea deveni inevitabilă în 24–72 de ore, dacă nivelul Dunării continuă să scadă. Centrala funcționează deja la mai puțin de 50% din capacitatea totală de aproximativ 2.000 MW. Premierul Ungariei a indicat drept interval probabil 31 iulie–1 august 2026.
Problema principală nu mai este doar temperatura apei, pentru care guvernul ar putea acorda derogări, ci nivelul fizic foarte scăzut al Dunării, care afectează captarea apei necesare răcirii. O derogare administrativă nu poate rezolva această limitare tehnică.
În condițiile hidrologice actuale, închiderea completă a centralei nucleare de la Cernavodă este foarte probabilă, dar, la această oră, trebuie formulată drept o oprire probabilă, nu drept una deja confirmată integral.
Pentru România, oprirea Paks este foarte important, Ungaria va trece din poziția de posibil furnizor regional în cea de importator masiv.
Centrala nucleară Kozlodui nu este oprită și nici nu există o decizie oficială de oprire. Ambele reactoare active — Unitățile 5 și 6, de câte aproximativ 1.000 MW — funcționează la putere integrală, conform programului de producție.
De ce situația este mai bună decât la Paks și Cernavodă
Kozlodui dispune de o stație proprie de pompare amplasată într-un golf adânc al Dunării, proiectată să funcționeze inclusiv la niveluri hidrologice foarte scăzute. Apa Dunării răcește condensatoarele din partea convențională a centralei, nu direct reactoarele
3. Cine declară situația de urgență
Pentru starea tehnică a SEN, actorul central este Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Național.
Dispecerul stabilește starea de funcționare pe baza parametrilor reali: frecvență, tensiuni, fluxuri prin rețea, rezerve disponibile, producție, consum și capacitate de import.
Nu este necesar un decret prezidențial și nici o hotărâre politică pentru ca DEN să treacă SEN în stare de urgență tehnică. Trecerea poate fi determinată operativ, uneori în câteva secunde sau minute.
Transelectrica constituie o echipă de criză care:
• monitorizează și diagnostichează starea rețelei;
• coordonează aplicarea Planului de apărare a SEN;
• transmite ordine obligatorii producătorilor și operatorilor de distribuție;
• coordonează acțiunile cu operatorii sistemelor vecine;
• stabilește prioritățile de alimentare;
• decide dacă anumite activități ale pieței trebuie suspendate.
Aceste atribuții sunt prevăzute de regulile ANRE privind suspendarea și restabilirea activităților de piață în starea de urgență, colaps sau restaurare.
4. Ce se întâmplă imediat după declarare
Transelectrica preia controlul operativ extins
Programele comerciale ale producătorilor și consumatorilor devin secundare față de dispozițiile DEN.
Transelectrica poate ordona:
• creșterea sau reducerea producției centralelor;
• pornirea rapidă a grupurilor disponibile;
• folosirea rezervelor de sistem;
• modificarea schimburilor comerciale;
• descărcarea sistemelor de stocare;
• reducerea producției regenerabile dacă există excedent sau congestii;
• modificarea topologiei rețelei;
• limitarea unor consumuri.
Producătorii, operatorii de distribuție, instalațiile de stocare și marii consumatori dispecerizabili trebuie să execute dispozițiile operative primite.
5. Se suspendă piața de energie?
Nu automat. Legislația precizează că preluarea de către Transelectrica a programului de dispecerizare nu conduce obligatoriu la suspendarea tuturor activităților de piață.
Piața poate continua atât timp cât aceasta ajută sau, cel puțin, nu împiedică stabilizarea SEN. Transelectrica poate suspenda numai activitățile care agravează situația sau împiedică restaurarea.
Pot fi suspendate temporar:
• transmiterea ofertelor pe piața de echilibrare;
• modificarea programelor de producție și consum;
• anumite operațiuni pe piața intrazilnică;
• alocarea capacităților de interconectare;
• unele schimburi comerciale transfrontaliere;
• obligația participanților de a-și menține individual poziția echilibrată.
Suspendarea devine posibilă mai ales dacă:
• SEN s-a separat în mai multe zone;
• se aplică deconectări automate sau manuale de consum;
• abaterea frecvenței ajunge la ±220 mHz;
• există deficit de putere și au fost epuizate rezervele;
• continuarea activităților comerciale ar îngreuna salvarea sistemului.
Într-o situație foarte gravă, DEN conduce fizic sistemul, iar decontările comerciale sunt realizate ulterior după reguli speciale.
6. Se întrerupe energia populației?
Nu în prima etapă. Declararea stării de urgență nu înseamnă că locuințele sunt deconectate imediat. Înaintea populației se aplică, în principiu, măsuri mai puțin severe:
• activarea rezervelor;
• creșterea importurilor;
• pornirea tuturor capacităților disponibile;
• solicitarea reducerii voluntare a consumului;
• reducerea consumurilor industriale comandabile;
• aplicarea contractelor de întreruptibilitate;
• deconectarea unor consumatori mari prevăzuți în normative;
• reducerea controlată a consumului pe anumite zone.
Consumatorii sunt înscriși în tranșe de limitare sau deconectare. Normativul de deconectări manuale cuprinde consumatorii, puterea care poate fi întreruptă și ordinea aplicării măsurii. Acesta este utilizat în situații excepționale în care consumul trebuie redus la nivel regional sau național.
7. Cine este protejat cu prioritate
Planurile operative stabilesc utilizatori cu prioritate ridicată. În mod normal, se urmărește menținerea alimentării pentru:
• spitale și servicii medicale critice;
• servicii de urgență;
• comunicații și centre de comandă;
• alimentarea cu apă și canalizarea;
• infrastructura de transport esențială;
• instalațiile necesare funcționării și restaurării SEN;
• obiective de siguranță și securitate națională;
• centrale care au nevoie de alimentare pentru servicii proprii;
• anumite procese industriale unde întreruperea necontrolată poate produce accidente.
„Prioritate” nu înseamnă garanția absolută că energia nu va fi întreruptă. În cazul unui colaps fizic, pot rămâne fără tensiune și asemenea obiective, dar ele vor avea prioritate la realimentare.
8. Cum se aplică deconectările controlate
Dacă deficitul nu mai poate fi acoperit, DEN poate dispune deconectări manuale de consum. Acestea pot fi:
• selective – un număr limitat de mari consumatori;
• zonale – anumite stații sau rețele;
• temporare – întreruperi pentru intervale determinate;
• rotative – zonele sunt întrerupte pe rând pentru a distribui deficitul;
• automate – dacă frecvența scade foarte repede și protecțiile trebuie să acționeze înaintea intervenției umane.
Scopul nu este economisirea energiei ca măsură administrativă, ci reducerea instantanee a puterii consumate pentru ca producția și consumul să revină în echilibru.
Exemplu: dacă SEN are un deficit neacoperit de 800 MW, nu este suficient să se promită economii în următoarele ore. Trebuie redus aproape imediat un consum echivalent sau introdusă o producție/import de aceeași mărime.
9. Ce se întâmplă cu prețul energiei
Înainte de suspendarea pieței, prețurile pot crește foarte mult deoarece sunt activate cele mai scumpe capacități și importuri.
După suspendarea unor activități ale pieței:
• prețul nu mai este singurul criteriu de selectare;
• dispoziția tehnică a DEN prevalează;
• energia comandată este înregistrată și decontată ulterior;
• se pot aplica prețuri și mecanisme speciale de restabilire;
• costurile suplimentare ale Transelectrica pot fi recunoscute ulterior prin tariful pentru serviciile de sistem.
Așadar, starea de urgență nu îngheață automat prețurile și nu înseamnă energie gratuită. Costurile salvării sistemului sunt contabilizate și, într-o formă sau alta, ajung ulterior în facturi, tarife sau buget.
10. Ce nu permite automat declararea urgenței
Starea tehnică de urgență a SEN nu oferă automat Guvernului dreptul:
• să suspende drepturi constituționale;
• să limiteze circulația persoanelor;
• să rechiziționeze orice bun sau companie;
• să stabilească administrativ orice preț;
• să anuleze contractele comerciale;
• să instituie măsuri generale specifice unei stări de urgență naționale.
Pentru asemenea intervenții sunt necesare temeiuri juridice distincte: legislația privind starea de urgență, protecția civilă, criza energiei electrice sau acte normative adoptate separat.
Aceasta este diferența esențială dintre:
• starea tehnică de urgență a SEN, gestionată operativ de Transelectrica;
• criza de energie electrică, gestionată instituțional potrivit legislației naționale și europene;
• starea de urgență pe teritoriul României, care presupune decret prezidențial și încuviințarea Parlamentului.
După oprirea ambelor unități nucleare din Romani si oprirea importurilor din Ungaria, balanța de seară poate arăta astfel:
Forțele Navale Române sprijină măsurile pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a CNE Cernavodă
Vineri, 31 iulie, Guvernul României a stabilit o serie de măsuri de urgență pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul scăderii nivelului Dunării și al necesității asigurării debitului de apă pentru funcționarea în condiții de siguranță a centralei.
În sprijinul acestor măsuri, Forțele Navale Române execută misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 și kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecției Brațului Bala cu Dunărea Veche.
Activitatea are ca obiectiv obținerea datelor tehnice necesare realizării unui prag submers, destinat redistribuirii unei părți a debitului către Dunărea Veche și menținerii unui nivel al apei care să permită asigurarea condițiilor necesare funcționării CNE Cernavodă.
Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Forțelor Navale Române acționează în zonă cu specialiști și echipamente specifice pentru efectuarea măsurătorilor hidrografice și batimetrice, determinarea configurației albiei și stabilirea parametrilor tehnici necesari fundamentării soluției de intervenție.
Datele obținute de specialiștii militari vor fi puse la dispoziția autorităților și instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situației, pentru adoptarea și implementarea, în regim de urgență, a soluțiilor tehnice necesare. Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Navale Române, sprijină astfel efortul interinstituțional pentru menținerea condițiilor necesare funcționării în siguranță a infrastructurii energetice critice de la Cernavodă.
Set de măsuri pentru echilibrarea sistemului energetic național și asigurarea necesarului de consum pentru cetățeni și economie
Guvernul a luat măsuri pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă și pentru creșterea producției și a importului de energie electrică, în condițiile în care debitul Dunării este la cote istoric reduse, iar Nuclearelectrica a notificat deja partenerii contractuali cu privire la apariția unui posibil eveniment de forță majoră.
„Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și, prin măsurile pe care le luăm să asigurăm funcționarea normală“, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Fonduri pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă
În ședință extraordinară, Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru a asigura finanțarea, în regim de urgență, a unei intervenții temporare de redistribuire a debitelor la bifurcația Bala–Dunărea Veche, prin amplasarea etapizată a unor barje metalice.
Această intervenție va asigura debitul de apă pentru funcționarea, în siguranță, a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă. Oprirea activității Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă ar avea consecințe asupra Sistemului Electroenergetic Național și, implicit, asupra securității alimentării cu energie pentru cetățeni și economie, având în vedere că produce aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului național.
Pentru realizarea intervenției, Guvernul a alocat din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului suma de 7 milioane de lei. Această sumă va suplimenta bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru a finanța activitățile necesare pregătirii și realizării redistribuirii debitelor la bifurcația Bala-Dunărea Veche, inclusiv achiziția, închirierea, mobilizarea, transportul și punerea la dispoziție a echipamentelor, materialelor și mijloacelor tehnice, precum și pentru executarea lucrărilor și măsurătorilor care vor fi stabilite prin soluția tehnică adoptată, monitorizarea, semnalizarea, măsurătorile și operațiunile de recuperare ori demobilizare a acestora.
Stare de alertă la nivel național pentru gestionarea operativă a situației
De asemenea, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată astăzi, 31 iulie 2026, de prim-ministrul Ilie Bolojan, a fost aprobată Hotărârea CNSU pentru declararea stării de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică.
Potrivit Hotărârii CNSU, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Apărării Naționale analizează situația operativă și identifică soluțiile necesare pentru creșterea nivelului apei din bazinul de retenție al reactorului nr. 2 pentru a se putea menține în funcțiune CNE Cernavodă. Transelectrica dispune măsurile necesare pentru asigurarea funcționării Sistemului Energetic Național, inclusiv prin creșterea producției tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului.
ANRE și Transelectrica urgentează procedurile pentru punerea în funcțiune a tuturor capacităților de producție aflate în stadii avansate de autorizare.
Ajutor energetic din partea Ucrainei
Tot vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut o discuție telefonică cu vicepremierul Ucrainei, Denis Şmihal, care deține și portofoliul energiei, pentru a furniza energie României în perioada următoare. În acest sens, Transelectrica și Nuclearelectrica vor purta discuții pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei, în orele de seara.
Decizii pentru creșterea producției
Tot astăzi, în mai multe formate de lucru, au fost luate următoarele decizii:
- Toate capacitățile de producție de energie electrică au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă - atât centralele pe gaz, care produc în cogenerare, cât și centralele pe cărbune;
- Centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară, în așa fel încât atunci când se înregistrează deficit de energie, să fie disponibil aportul maxim și din acest sector de producție;
- ANRE și Transelectrica au autorizat și vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgență, toate capacitățile care sunt finalizate și sunt în faza de obținere a autorizațiilor de exploatare, pentru a putea intra imediat în producție - fotovoltaice, eolian, stocare. S-au autorizat peste 400 de MW în aceste zile, dintre care o treime pe capacități de stocare, pentru ca și acestea să-și aducă aportul în această situație.
De asemenea, pentru a limita consumul la orele de vârf, prim-ministrul Ilie Bolojan a făcut apel la instituțiile publice a căror activitate nu este absolut necesară seara, companii, cetățeni, să reducă voluntar consumul de energie la orele de vârf.
Concluzie
Declararea situației de urgență în SEN înseamnă că sistemul electric nu mai poate fi lăsat să funcționeze exclusiv după mecanismele obișnuite ale pieței. Transelectrica preia un control operativ extins, activează rezervele, comandă producția și consumul, solicită ajutor extern și poate limita sau deconecta controlat consumatori.
Pentru populație, prima consecință nu este întreruperea curentului, ci solicitarea reducerii consumului și posibilitatea unor întreruperi locale dacă deficitul continuă. Pentru marii consumatori, consecințele pot apărea mai repede: limitări, deconectări și obligația executării dispozițiilor DEN, a transmis Dumitru Chisăliță, președintele AEI.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 
















.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)