Ce spune Sorin Grindeanu despre politica actuală a României: „Sper să găsim o soluție astfel încât România să aibă un guvern”. Video
Ce spune Sorin Grindeanu despre politica actuală a României: „Sper să găsim o soluție astfel încât România să aibă un guvern”. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a vorbit, în cadrul alegerilor pentru Organizația Județeană a PSD Constanța, despre starea actuală a politicii interne. Mai exact, Grindeanu a spus că, în ciuda faptului că Partidul Social Democrat nu a fost adepta unui guvern tehnocrat, a susținut ambele nominalizări ale președintelui Nicușor Dan.
„Am fost acolo când a fost nominalizarea Eugen Tomac, deși să știți că n-am fost mari fani ai unei idei de guvern tehnocrat. Și nu suntem nici acum.
Am fost acolo și la a doua nominalizare a președintelui, i-am spus că dacă ceilalți nu vor, ne asumăm fiind cel mai mare grup politic din Parlament, pentru că România are nevoie de un guvern rapid.
Suntem cel mai mare grup din Parlamentul României, dar avem 127 de parlamentari. Majoritatea e de 233, deci lipsesc cel puțin 106 ca să ai majoritatea, care trebuie să vină din altă parte.”, a declarat Grindeanu.
Liderul social-democraților a mai spus că își dorește ca România să aibă un guvern cât mai repede posibil, mai ales în contextul în care România riscă să piardă sume importante de bani.
Eu sper ca zilele viitoare să găsim o soluție astfel încât România să aibă un guvern, fiindcă altfel ceea ce ați enumerat dumneavoastră mai devreme se va generaliza în toată țara.
Nu vor mai fi bani și ați văzut că au apărut primele semnale pe zona de sănătate, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate din octombrie. Nu vorbesc de unități administrativ-teritoriale care au, în acest moment sunt multe și care au nevoie de această rectificare și de multe alte domenii.
Acesta e un motiv pentru a avea o rectificare. Dar dincolo de asta, dincolo de rectificare, e nevoie de politici publice, publice noi în România, pe care un guvern demis nu poate să le facă. E nevoie de reorganizări, un guvern demis nu poate să facă acest lucru. E nevoie de un guvern cu puteri depline.”, a mai precizat acesta.
Scenariu alarmant pentru România: „Dacă se ajunge în schimb la alegeri anticipate, nu pot avea loc mai devreme de februarie”
Mai mult, Grindeanu a mai declarat că, în cazul în care s-ar ajunge la scenariul de alegeri anticipate, nu ar putea fi organizate mai devreme de luna februarie. Până atunci, ar rămâne un guvern interimar, ceea ce ar adânci și mai mult lucrurile.
„Dacă se ajunge în schimb la scenariul de alegeri anticipate, păi să știți că mai repede de februarie, pe un calendar așa pe care l-am făcut cu colegii mei — mă scuzați — din Parlament, nu se pot organiza.
Până în februarie, atunci ar rămâne un guvern interimar, iar lucrurile se vor adânci. De aceea apelul meu este acela de a găsi o soluție.
Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici de mai devreme că, deodată, Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat.”, a conchis Grindeanu.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.8° Constanța 














