REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.9° Constanța Lun., 28 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7596
15.9° Constanța Luni, 28 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7596
 

Ciclism: Matei Huţanu, medalie de aur în ultima etapă de Cupă Europeană de Downhill

Ciclism: Matei Huţanu, medalie de aur în ultima etapă de Cupă Europeană de Downhill

Robert NENCIU 28 septembrie 2026 | 00:29 59

Matei Huţanu, reprezentantul ACS NH Velo, s-a impus în ultima etapă de IXS Downhill Cup desfăşurată la Maribor, Slovenia, ducând România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Sportivul român a avut o evoluţie excelentă în cadrul competiţiei, reuşind să se claseze pe primul loc în finala competiţiei, după ce sâmbătă, în seeding run, a obţinut al doilea cel mai bun timp.

Ciclism: Matei Hutanu, medalie de aur in ultima etapa de Cupa Europeana de Downhill

Victoria de la Maribor vine după un sezon în care Matei Huţanu a fost o prezenţă constantă în competiţiile internaţionale de downhill din Europa, participând la principalele întreceri ale sezonului, inclusiv la Campionatul European şi Campionatul Mondial. Sportivul legitimat la ACS NH Velo este, totodată, campion naţional, iar pe parcursul acestui sezon a participat la multe dintre etapele IXS Downhill Cup, acumulând experienţă şi muncind constant pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Efortul depus de Matei de-a lungul întregului sezon a fost răsplătit în ultima etapă de la Maribor, unde a reuşit să obţină prima sa victorie într-o etapă IXS Downhill Cup, încheind competiţia pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi marcând o premieră pentru DHI-ul românesc.

În cadrul aceluiaşi eveniment, au luat startul mai mulţi români, care au ocupat următoarele locuri: Alexandru Mititean (ACS Kronstadt Cycling, categoria Master) locul 5 în finală, Claudiu Marian (ACS NH Velo, categoria Master) locul 8 în finală, Alexia Vrincianu (NH Velo, categoria U17) locul 6 în finală, Rareş Niculescu (NH Velo, U17 masculin) locul 23 în finală, Viman Marc (Transylvania Gravity, U17 masculin) locul 40 în finală, Petru Oniţoiu şi Mihai Petrine (ACS Kronstadt Cycling, U17 masculin) locurile 49 şi 52 în finală, Andrei Zabava (categoria U19 masculin) locul 36 în finală, alături de Jason Bos şi Sebastian Rapea (NH Velo, Elite masculin), locurile 43 şi, respectiv, 47 în finală, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere