REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Ciucă, la 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ciucă, la 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

Replica API 13 iunie 2022 | 00:00 733

Premierul Nicolae Ciucă spune că Mineriada din 13-15 iunie 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă a României și că societatea românească nu mai trebuie să devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase.

„Se împlinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestația-maraton a societății civile împotriva neo-comunismului, desfășurată în Piața Universității, a fost înăbușită prin instigarea unor români împotriva altor români”, arată Ciucă în mesajul său.

FB: „Evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia suntem datori să reflectăm, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor și propagandei mincinoase”.

„România încă își căuta calea către adevărata democrație. Pentru cei născuți mai târziu, evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consider că suntem datori să reflectăm și unii și alții, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor și propagandei mincinoase”, a continuat premierul.

„România mizează acum pe stabilitatea și securitatea pe care ni le conferă apartenența la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică, dar contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ne obligă să rămânem prudenți, să filtrăm obiectiv orice informații, să conștientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne și, nu în ultimul rând, să apărăm și să respectăm drepturile cetățenilor”, a adăugat el.

„Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, către victimele manipulărilor și represiunilor brutale și familiile acestora. Suntem datori să continuăm consolidarea valorilor democratice și integrarea României în arhitectura instituțională generată alături de partenerii noștri occidentali, care oferă, mai ales în astfel de perioade, garanția securității și bunăstării”, a mai spus Ciucă, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
gandurile tale ar trebui sa se intrebe de ce ilici nu e la parnaie.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272