REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Concediat după ce a sustras un generator. Şeful Sucursala Energetică Port, Viorel Parpală, NU şi-a dovedit NEVINOVĂŢIA

Concediat după ce a sustras un generator. Şeful Sucursala Energetică Port, Viorel Parpală, NU şi-a dovedit NEVINOVĂŢIA

Replica API 6 aprilie 2020 | 00:05 5776

Viorel Parpală, fost şef al Sucursalei Energetică Port din cadrul CNAPM, a fost dat afară în 2018, pentru că ar fi sustras un echipament aparţinând angajatorului. El a contestat decizia de concediere şi, iniţial, a câştigat, motivat de faptul că a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, respectiv desfacerea contractului de muncă. Numai că, instanţa de apel nu a fost de aceeaşi părere, respingând acţiunea, constatând faptul că „a prefigurat rezultatul faptei sale și l-a urmărit, a luat măsuri de ascundere a faptei, solicitând unui angajat să treacă sub tăcere scoaterea bunului din patrimoniul unității și substituirea lui cu unul defect, mizând pe împrejurarea că urma casarea echipamentului în care era incorporat generatorul”. Cu alte cuvinte, Parpală nu revine pe funcţie.

Viorel Parpală a fost angajat al Companiei Naționale Administrația Porturilor Martime SA Constanţa în funcția de inginer în cadrul Sucursalei Energetice Port Constanţa. Pe 5 ianuarie 2018, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, începând cu data de 10 ianuarie 2018, reținându-se în sarcina sa sustragerea unui echipament aparținând companiei, mai exact un generator, înlocuindu-l cu altul defect.

Ar fi sustras un generator şi l-ar fi înlocuit cu unul vechi

Pe 15 februarie 2018, Viorel Parpală a contestat decizia, solicitând reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, obligarea CNAPM să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 10 ianuarie 2018 și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior. Acesta a invocat în instanţă excepţia prescrierii dreptului de a i se aplica sancţiunea, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat în conformitatea cu legea, respectiv în termen de 30 de zile de la data constatării faptei. Conducerea s-a sesizat în legătura cu presupusa faptă comisă de Viorel Parpală la data de 29.11.2017, iar data aplicării sancţiunii este 5 ianuarie 2018. Aşa că, instanța de fond a dispus nulitatea absolută a deciziei întrucât a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea dispunând reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, şi obligarea companiei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 10.01.2018 și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior.

CNAPM a formulat apel, la Curte, acesta fiind înregistrat pe 10 iunie 2019.

Poziţia lui Viorel Parpală

În faţa magistraţilor, Parpală şi-a prezentat opinia, precizând că a fost aplicată o măsură disproporționată față de faptele și consecințele nedovedite ale acesteia. „În decizie se reține că partea ar fi sustras bunuri din patrimoniul societății, însă nu s-a demonstrat acest aspect. Nu s-a dovedit niciun interes personal, niciun folos din predarea temporară a echipamentului, s-a demonstrat că echipamentul nu a fost înstrăinat, ci predat în custodie partenerului contractual al companiei, societății care se ocupa de service și de testarea aparatelor, pentru efectuarea unor teste, fiind returnat”, este poziţia lui Parpală, după cum se arată în motivarea instanţei, publicată de Site-ul de Jurisprudenţă Românească. Mai mult, fostul director consideră nulăvdecizia de concediere şi prin prisma soluției instanței de constatare a nulității deciziei de numire în funcție a directorului general Țivilichi Nicolae, fiind persoana care a emis decizia de concediere.

Nicolae Tivilichi, fostul director al CNAPM, contactat pentru lămuriri în legătura cu acuzaţia care i-a fost adusă, ţinând cont că el conducea compania în acea perioadă, a declarat că nu mai ştie exact pentru ce a fost sancţionat. „Nu ştiu, la mine a venit Comisia de cercetare disciplinară cu propunerea şi eu am dispus să se facă procedurile conform procedurilor în vigoare. Dacă a greşit comisia, să răspundă”, a spus Tivilichi.

Ce spune CNAPM

Reprezentanţii CNAPM spun că Parpală în cuprinsul contestației și pe parcursul procesului partea a încercat să minimalizeze gravitatea faptei. Comisia a constatat că a solicitat echipamentul de la o altă persoană, a scos din gestiune un bun fără a fi anunțat gestionarul, fapt confirmat și de către acesta cu ocazia audierii în calitate de martor. Prin acțiunea sa, Parpală „a manifestat un comportament de natură să afecteze climatul de ordine și disciplină în unitate afectând buna desfășurare a activității celorlalți angajați prin faptul că acesta exercitat funcția de șef de sucursală, poziție ce ar fi trebuit să reprezinte un model pentru cei aproximativ 130 de subordonați. Generatorul de semnal era utilizat de către electricieni pentru detectarea traseelor de cabluri electrice, fiind preferat față de generatorul achiziționat, întrucât avea o rezoluție mult mai bună. Salariatul, deși cunoștea regulile stabilite prin contractul colectiv de muncă și regulamentul intern al companiei le-a încălcat în mod discreționar și fără legătură cu activitatea companiei. S-a susținut la acest termen că reclamantul ar fi făcut predarea în custodie și procesul-verbal ar fi legal. Însă cele două procese-verbale nu sunt legale, trebuiau să poarte semnătura directorului general. În momentul unei revizii se întocmește o notă de aprobată de către consiliul de administrație și directorul general, toate actele putând fi semnate pe toată perioada reviziei de către un angajat cu delegație. În cauză însă nu este vorba despre o revizie, este o hotărâre luată de către reclamant în mod arbitrar și neadusă la cunoștința conducerii companiei”.

Cererea lui Parpală, respinsă; nu revine la conducerea Sucursalei. Motivarea hotărârii

Pe 3 martie, Curtea de Apel Constanţa a desfiinţat soluţia Tribunalului şi, după rejudecare, a respins acţiunea lui Viorel Parpală. Instanţa a apreciat că decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare emisă la data de 05.01.2018 a fost dată cu respectarea termenului legal de 30 zile. „Cum generatorul adus în locul celui ieșit din unitate s-a dovedit defect (proces verbal de activitate, fotocopie display și raport către director - filele 182-184 dosar vol.I fond) se naște prezumția simplă a intenției de sustragere a bunului din patrimoniul unității, reclamantul efectuând această operațiune în scopul creării aparenței că bunul se mai află în incinta acesteia. În plus, un aspect relevant este acela căpentru aparatul defect prezentat la schimb nu a fost întocmit proces verbal de primire în custodie. La această concluzie concură și împrejurarea că generatorul a fost returnat abia după ce s-a descoperit substituirea lui cu unul defect iar împrejurările returnării lui nu au fost realizate într-un cadru oficial, în prezența inginerilor care aveau în custodie acest generator sau a gestionarului bunului”, se arată în motivarea instanţei. Totodată, Curtea a mai reţinut că Parpală „a prefigurat rezultatul faptei sale și l-a urmărit, a luat măsuri de ascundere a faptei, solicitând unui angajat să treacă sub tăcere scoaterea bunului din patrimoniul unității și substituirea lui cu unul defect, mizând pe împrejurarea că urma casarea echipamentului în care era incorporat generatorul. Predarea s-a efectuat în lipsa unei solicitări scrise și cu un scop neadaptat relațiilor profesionale contractate cu terțul despre care se pretinde că ar fi solicitat predarea, pe baza unui proces verbal de custodie (unilaterală - pentru că la predarea inițială nu s-a pus în discuție încheierea unui proces verbal de custodie și pentru generatorul defect prezentat la schimb) care a nu fost adus la cunoștința gestionarului, nu a fost ștampilat așa cum se uza în alte împrejurări”.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Chestia cu furat la lucrarile de reparatii nave e in toate administratiile portuare
5
0
Tot ii dati cu generatoru asta de m-ati innebunit! Pana una alta, ia vedeti ca Parpala asta are niste competente dobandite in timp si in urma unei pregatiri corespunzatoare tot din timp... Mai bine atacati curvele care au impanzit functiile de directori cu plata in servicii sexuale, acolo e pericolul, ca nu au carte, bine stiu ca nu se cere carte, aia nu stie carte, dar acolo e pericolul, lasati-l pe Parpala, e mic omu asta si mai stie si carte! Daca a gresit, instanta sa-l pedepseasca si gata! Atacati curvele!
4
0
DOMNULE MINISTRU VA ROG SA FACETI COMASARE SUCURSALE RESTRUCTURARE PERSONAL TESA ESTE INADMISIBIL SA SUPORTAM O HAITA DE BIROCRATI EX,NAVE TEHNICE NOI CLASA MUNCITOARE MARINARI MOTORISTI CONDUCATORI OFITERI SEFI MECANICI COMANDANTI NOI LUCRAM IN CONDITII DE FRIG PLOAIE TOXICITATE CONDITII VITREGE PERSONALU TESA TREBUIE RESTRUCTURAT DEOARECE FONDUL DE SALARIU ESTE MIC ,ARE DREPTATE ACEL DOMN SIMION ,GATA NE-A AJUNS CUTITUL LA OS NU MAI SUPORTAM MINCIUNILE SINDICALISTILOR SI ALE SEFILOR ,DACA SE FACE RESTRUCTURARE SE MARESTE SALARIU PENTRU CLASA MUNCITOARE OAMENI CARE STAU IN GUNOAIE
6
0
DACA NU VRETI SA VA DAM IN GAT CUM ATI FURAT LA REPARATII SI MULTE ALTE,STIU EI DOUA DANE INVENTATI UN SPOR CA SA TACEM DIN GURA ,ASA CUM NE CREDETI VOI PE NOI CLASA MUNCITOARE PROSTI SI ANALFABETI INAINTE NE DADEATI ORE LA SALUPA ERA BINE TRAIA TOATA LUMEA BINE ,UNU CU CISTERNA ,ALTII CU CANISTRA ERA BINE DUPA ACEEA VATI FACUT ZGARCITI ATI MICSORAT CONSUMUL PE ORA LA TOATE UTILAJELE ,NUMAI CA SA FACETI ECONOMIE FIZICA SI PRACTIC FURATI CU CISTERNA RUSINE SA VA FIE PROFITATI DE BUNATATEA MUNCITORILOR
5
0
asta nu este nimic sa vezi ce sa furat la reparatii la salupa depol 5 facuta cu personalul navigabil pe hartie cu SORENA ehaa acolo este malaiul mare sa facut reparatii la macara cu ciment tiganie DOBRE CRISTIAN CONDUCTOR DE SALUPA a facut referate reclamatii la gara maritima
4
1
Asta-i prejudiciu,sa vina corpul de control al ministrului transportului si sa vada cati bani a tocat sc SORENA pe lucrari facute de mantuiala la macaraua Gigant,sa intrebe cati bani au dat pentru reparatia salupei de depoluare care este nefunctionala acum deoarece se scufunda,si pe la remorcherul iesit proaspat din reparatie se zvoneste ca ar fi ceva neregului,ehe,sunt multe de spus
9
0
Alt venetic aciuat in Constanta, venit sa se imbogateasca rapid. Cum se face ca in judetul nostru drag si scump aproape toti cu functii de conducere, care decid peste cei ai locului sunt venetici alimaniti ? Stroe, Mazare, Fagadau, Constantinescu, Teodosie
5
1
Asta a furat??? Pai eu spun sa va uitati la salariile directorilor La prime si bonusuri Si veti vedea hotie Toti directorii si directorasii de acolo sint pusi pe furat Trebuie doar sa vrei sa i prinzi
9
1
nu se face nici o mentiune despre valoarea "generatorului de semnal" !
7
0
Doar cu generatorul l-au prins...
8
0
a fost prins
7
0
O clica de jegosi politici de acolo vor sa scape de el si nu stiu cum , au mai incercat , tine te tare !!!1
5
0
s-au sesizat? daca nu, sa o faca acum. nu este nevoie de alti hoti in functii de conducere.
5
1
AM UN SFAT . cand furi mai trebuie sa imparti . altfel patesti ca mazarel
9
0
bai nea motorina, vad ca-l ajuti si tu pe vecinul tau cum poti dandu-l in gat, poate te ajuta si el si -ti f@@te nevasta, asa de smecherie. @ URAT nu e generator de curent nene, e o scula mult mai scumpa
10
0
Ce facea trogloditul acesta cu un generator ? Nu avea curent electric in casa ?
8
3
Mai lasatil in pace pe Tivilichi. A preluat portul Galati.
10
2
Mai era unul,Fenechiu de la PNL,ala vopsea transformatoare si spunea ca sunt noi!
25
0
asa este se fura motorina de la nave este un sport national in port am un vecin care-mi aduce regulat de la salupa lui spune ca este sofer de salupa
23
4

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272