REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Condamnat după ce s-a dat macho în fața polițiștilor!

Condamnat după ce s-a dat macho în fața polițiștilor!

Virgil STOIAN 22 noiembrie 2022 | 00:00 1606

Zanfir Ungureanu a fost condamnat la 1 an și 11 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Sentința a fost dată de Judecătoria Medgidia, pe 16 noiembrie 2022 și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că în noaptea de sâmbătă, 16 iulie, a făcut scandal. Veniți să aplaneze conflictul, în momentul în care au dorit să îl încătușeze, polițiștii au fost amenințați de acesta, ba chiar inculpatul a încercat să îi lovească cu o cazma.

Foto cu caracter ilustrativ

Zanfir Ungureanu a făcut scandal în noaptea de sâmbătă, 16 iulie, în localitatea Mereni. Acesta a adresat amenințări și a exercitat violențe împotriva echipajului de ordine publică venit să aplaneze scandalul. Mai mult decât atât, în momentul în care agenții au încercat să îl imobilizeze, bărbatul a încercat să îi lovească pe aceștia cu o cazma. După ce a fost în final imobilizat, bărbatul a dat cu capul de portiera mașinii de poliție și l-a spart. Unul dintre polițiști a suferit leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Minuta judecătorească

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă, urmărind lezarea relațiilor sociale privind autoritatea (în cazul infracțiunilor de ultraj), în special luând în considerare manifestarea dintru început violentă a inculpatului la vederea poliției. De asemenea, acesta a urmărit distrugerea geamului autospecialei de poliție, dar și tulburarea liniștii și ordinii publice. Instanța a apreciat că trebuie avute în vedere și atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei și împrejurarea că acesta a manifestat o atitudine de regret față de cele săvârșite, precum și faptul că la momentul săvârșirii faptei, inculpatul era o persoană integrată în societate. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea inculpatului la 1 an și 11 luni de închisoare, în regim de detenție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu-i este normal ar trebui săi de-a o amendă sau cu suspendare nu a făcut ceva grav vin sărbătorile are copii acasă și are devoie de el pentru a muci să aibă ce sa le pună pe masă de sărbători la copii
0
0
Nu-i ei normal sa de-a atâta ar trebui o amendă și atât are familie copii vin sărbătorile
0
0
...un cretin...enjoy now!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218