REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
17.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Condiții pentru două BISERICI din Constanța, pentru a primi drept de folosință a terenurilor pe care vor fi construite

Condiții pentru două BISERICI din Constanța, pentru a primi drept de folosință a terenurilor pe care vor fi construite

Replica API 4 septembrie 2017 | 00:00 304

Două biserici din municipiul Constanța, aflate în momentul de față la stadiul de construcții provizorii, ar putea primi dreptul de folosință gratuită asupra terenurilor pe care se află lăcașurile de cult, pe durata existenței construcțiilor, doar cu îndeplinirea unor condiții. Este vorba despre Capela Tinerilor de la intrarea în stațiunea Mamaia și Biserica „Sfânta Muceniță Filofteea, de pe Șos. Mangaliei, zona Billa, în cazul cărora autoritățile locale au pus condiții să fie din lemn și neapărat să aibă facilități pentru a oferi cazare temporară și masă pentru oamenii nevoiași.

În luna aprilie a acestui an, Consiliul Local Constanța a luat decizia de a înființa o Comisie de analiză a modului în care s-a respectat legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismului de către cultele religioase, pe raza municipiului Constanța. După analizarea modului și mai ales a locurilor unde au fost înălțate în ultimii ani biserici în Constanța, comisia a întocmit Raportul 81325/23.06.2017, în care arată că mai multe lăcașuri de cult de rit creștin-ortodox trebuie să intre în legalitate. Este vorba despre Parohia Sfântul Mare Mucenic Haralambie (Bd. Tomis, nr. 301), Parohia Izvorul Tămăduirii (Bd. Tomis, nr. 322), Parohia „Sfânta Muceniță Filofteea (Șos. Mangaliei, nr. 80 A, zona Billa), Capela Buna Vestire și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteaca – Capela Tinerilor (Bd. Mamaia, intersecție cu Bd. Aurel Vlaicu – Bd. Mamaia, nr. 335 H), Parohia Întâmpinarea Domnului (str. Moților, nr. 38).

Condiția autorităților locale: bisericile să aibă spații pentru cazarea oamenilor străzii

Referitor la Capela Tinerilor, ridicată în 2014 la intrare în stațiunea Mamaia, și la Biserica „Sfânta Muceniță Filofteea”, deocamdată ambele la nivel de construcție provizorie, comisia mai sus amintită a propus adoptarea unor noi hotărâri de Consiliu Local, privind transmiterea dreptului de folosință gratuită asupra terenului, pe o nouă perioadă, în vederea ridicării construcției propriu-zise a bisericii. „HCL va condiționa edificarea lucrării, de obținerea documentației de urbanism în termen de 12 luni de la data aprobării sale, a începerii construcției în termen de o lună de la data obținerii documentației de urbanism, și a finalizării construcției în termen de 24 de luni de la data anunțului de începe a lucrărilor, inclusiv a obținerii certificatului de atestare pentru construcții”, se arată în raportul menționat. Totodată, comisia a mai propus ca bisericile să fie realizate din lemn stratificat, cu fundație și demisol din beton.

La rândul lor, membrii Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură au cerut ca ambele biserici, atât Capela Tinerilor, cât și Biserica cu hramul Sfânta Muceniță Filofteea, „să fie din lemn și să aibă facilități de asistență socială, respectiv cazare temporară și masă, pentru oamenii nevoiași.

Până acum, în construirea Capelei Tinerilor au fost investiți 60.000 de lei

Se impune menționat că, în prezent, dreptul de folosință asupra terenului de 300 de mp, pe care se află Capela Tinerilor, a expirat, având în vedere că Arhiepiscopia Tomisului nu a ridicat capela în termen de doi ani, așa cum se cerea prin Hotărârea de Consiliu Local Constanța 142/2014. În august 2016, Arhiepiscopia Tomisului a înregistrat adresa 2697 la Primăria Constanța, prin care a solicitat prelungirea termenului de doi ani, dar în ședința de Consiliu Local din septembrie 2016, proiectul de hotărâre nu a întrunit voturile necesare, în consecință, dreptul de folosință asupra terenului, gratuit, instituit prin HCL 142/2014, a încetat.

În documentația depusă de Arhiepiscopia Tomisului, prin care se solicită reînnoirea dreptului de folosință asupra terenului, în vederea finalizării construirii bisericii, se arată că, pe lângă obținerea avizelor necesare, până în prezent au fost realizate lucrări de aproximativ 60.000 de lei, urmând ca până la final, costul lucrărilor să se ridice până la 200.000 de lei.

Construirea Bisericii „Sfânta Muceniță Filofteea”, întârziată de avize

În cazul Bisericii „Sfânta Muceniță Filofteea”, a cărei construcție a fost demarată în 2012, dar care și în prezent este la stadiul de amenajare provizorie, este vorba despre un teren de 1109 mp. Și asupra acestui teren a fost dispus, prin hotărâri anterioare de Consiliu Local, dreptul de folosință gratuită, cu condiția ridicării bisericii în termen de doi ani. Termenul a expirat, însă, iar biserica nu a fost încă ridicată, preotul Gabriel Sandu depunând la Primăria Constanța adresa 55352/27.04.2017, prin care arată că până în prezent nu au fost posibile obținerea autorizației de construire și demararea lucrărilor, în vederea edificării lăcașului de cult, din cauza întârzierii avizelor necesare pentru certificatul de urbanism.

În cazul ambelor biserici, propunerile de acordare gratuită a terenului pe care vor fi construite lăcașurile permanente au fost anunțate pentru a fi supuse dezbaterii în ședința de Consiliu Local Constanța, din 25 august, cu condițiile descrise mai sus. Propunerile au fost retrase, însă, înainte de ședința de Consiliu Local, urmând să fie reintroduse în atenția consilierilor locali la o ședință viitoare.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In mare, mare, mare, mare parte Bisericile nu sunt ridicate, construite, cladite din si pe bani publici. Strigati degeaba la nimic! Nu are "statul" treaba. Statul sa se ocupe sa faca gradinite, scoli, spitalele s. a. m. d. Care oricum daca nu sunt private atunci, in majoritate au fost construite in timpul regimul comunist. Adica dupa '89, ce a mai facut statul?! Ce?! Ce va mai place sa amestecati lintea cu fasolea.
1
0
renuntati la astfel de practici fata de biserici, acestea nu sunt ce au fost iar protii sunt diferiti fata de ceea ce trebuie sa faca. Lipsesc multe, bisericii sunt la fiecare colt de strada, dar spitalele, gradinitele, cresele, scolile ale cui sunt. Va inselati, nu veti mai primi voturi nici de la morti, ati dovedit ce trebuia de dovedit
7
1
construiti cimitire si biserici,ca in rest avem de toate.
6
1
Rusine, rusine, rusine
5
1
bisericile,construti gradinite ,scoli,spitale ...
18
5
Conditia principala pentru bisericile astea a fost sa deserveasca pe boschetari . Iar preotii sa fie dintre boschetari . Ma rog , ecologisti ! Ori , Spagoveanul , vrea ca preoti pe ciochistii care i-au trecut prin curte ...
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272