REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Consilierul ministrului Culturii, Răducu Popescu, posibil candidat pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius

Consilierul ministrului Culturii, Răducu Popescu, posibil candidat pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius

Replica API 10 mai 2019 | 00:00 384

Anul viitor va fi unul cu emoţii pentru cadrele universitare de la Ovidius. Instituţia de învăţământ superior de stat îşi va decide noul rector. Calendarul alegerilor ce vor fi organizate în 2020 va fi anunţat, fireşte, în timp util, dar până atunci se conturează deja şi potenţialii candidaţi pentru funcţia de rector.

Nu este exclus ca şi actualul rector, Sorin Rugină, să îşi dorească să rămână pe post, la fel cum este posibil ca în cursa pentru şefia Universităţii Ovidius din Constanţa să se înscrie şi fostul şef al Inspectoratului Judeţean Şcolar, actualul consilier al ministrului Culturii, Răducu Popescu.

Acesta a confirmat, pentru „Replica” de Constanţa, faptul că ia în considerare varianta candidaturii. Alţi potenţiali candidaţi vehiculaţi sunt Cătălin Grasa, actualul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Cerasela Spătariu, iar lista nu se încheie aici.

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pe cine ameninti tu aici, mai asta??? sa intelegem ca suntem monitorizati???
6
2
Lui Popescu inca ii mai apar pe nas cerculetele maro din perioada Mazare.
10
2
www.romaniacurata.roepopeea-raducu-popescu-conferentiar
17
1
Jegul asta i-a lins basinile lui Mazare,a venit cu surle sitrambite,cu televziunidupa ei,cu Mazare la scoala 36 sa anunte ca aduc tiganimea in cartier, iar romanasii au tacut,vreo 2-3 am facut gura,era sa faca infarct directoarea svinarciuca, ca ii pica fotoliul de la scoala 36.Le ameninta si pe invatatoarele care cracneau.Noroc ca mi-am luat copilul si m-am dus la tara,macar acolo nu e plin de tigani si furaciosi si de ipocrizie.I-a dat Mazare si local langa delfinariu,cate mizerii se faceau cand era asta la putere cu Mazare in frunte,ohoho.De unele scursuri umane nu scapa orasul asta
15
2
Cerasika?? Rector??? Nici pe bunica din mormant nu o convinge sa voteze cu ea!! Oricine merge de mana cu aceasta pierde cu mare brio!! Sa plece actualii de tot!!
18
0
Catrinoiu ar fi o varianta buna!!!
6
12
Pe tantilica Cerasela nu o aleg nici cei din facultatea ei..hehehehehe cu toate chermezele zodiacale, deci sa candideze jalnica ca rector doar in vise va fi
23
0
Sa vina Epurele, ca pe vremea lui treceam mult mai usor examenele, chiar daca costau mai mult.
5
14
Tu vrei sa vina Epure!
16
2
nu distrugeti mai mult decat ati facut- nu aduceti nulitati in astfel de institutii infiintate de adevarati intelectuali, unii fiind deja in ceruri- nimeni nu va permite- infiintati institutii ale nulitatilor, agramatilor, analfabetilor- veti reusi , aveti o haita care sa faca fata cerinteleo de analfabeti. Se rasucesc in mormant fodatorii acestie universitatii- istorici de renume , recunoscuti in afara si mai putin in tara . Va rog respectati
15
3
Salvarea UOC are un singur nume...toata universitatea il stie
18
4
rugina nu mai poate candida, va avea varsta de pensionare
17
5
Si alti care gangesc ca tine:daca si-au bagat PSDisti nasul atunci si inposibilul e posibil.
17
1
Identitatea celor care posteaza este cunoscuta.
11
11
Apartanenta politica nu este criteriu de competenta!Unii ar trebui sa renunte din bun-simt!Incepuse o treaba buna Vlaf Voiculescu ca ministru:nu poti fi in acelasi timp manager,profesor universitar,medic la privat si la stat,membru in vreun CA,etc.Dar l-au matrasit repede!
20
1
Dar ce anume il recomanda? Vocea si talentul? Sau doar simpla calitate de atarnator psd? Sper nca este o gluma!!! Vai de UOC, daca va fi condusa de astfel de oameni!
35
0
Radu Popescu a fost cel mai bun general al Constantei. Va fi cu siguranta cel mai bun rector. Succes, domnule General!
7
39
Sa inceapa universitatea asta sa-si revina cat de cat dupa dezastrul inghitit.
19
8
Un profesor de calitate. E si greu sa fii profesor prost, cand esti profesor de sport.
19
16
Prof Popescu este un om corect si un profesor de calitate dar sunt convins ca are alte planuri pe plan profesional
6
37
Pe Mosnianu l-ati uitat?! Tic-tac, tic-tac...
23
5
De rasul curului... incep iepurasii sa-si scoata capul. Lipseste valoroasa de Hantiu
25
4
Sa nu ne lasi! Cerasela cu pestele on traista....
26
0
Acest spatiu este destinat frustratelor si refuzatelor. Oricare din cei trei este potrivit, dar ADEVARATII CANDIDATII PENTRU RECTOR NU SI-AU LANSAT CANDIDATURILE! Cuibul spagarelor disperate este in pericol!
14
10
Ce ar mai fi ....
14
4
UOC este un dezastru. Trebuie desfiintata sau privatizata de Epure si Bobe!
25
5
Nu cred ca mediul universitar va accepta in functie un atarnator de elita precum Popescu. Calicul e liber sa viseze insa.
42
3
Catalin GRASA trebuie sa fie RECTOR! Succes Catalin. Te sustinem.
18
25
Raducu Popescu consilier la cultura ?!!!!!!!!!!!!! Doamne fereste !!!!!!! Asa ceva..............................
48
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272