CONSTANŢA 2018: SE REIA FURNIZAREA APEI CALDE!
CONSTANŢA 2018: SE REIA FURNIZAREA APEI CALDE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAproape două săptămâni de când constănţenii racordaţi la RADET nu au beneficiat de apă caldă la robinet! De miercuri, teoretic, constănţenii ar trebui să aibă din nou apă caldă!
Reamintim că primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a convocat consilierii locali într-o şedinţă în data de 2 octombrie tocmai pentru a supune la vot două proiecte care au în vedere remedierea problemei. Preţul gigacaloriei a scăzut de la 250 lei la 225 de lei, din care 10% se duc către CET pentru a readuce apa caldă în oraşul de la malul mării. Acesta a declarat marţi că în cursul zilei de 3 octombrie apa caldă ar trebui să curgă din nou pentru contribuabilii RADET. Zis şi făcut! Războiul CET - RADET nu se mai răsfrânge către cetăţenii oraşului de la malul mării!
Iată mesajul transmis de RADET
"Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice din Constanța le aduce la cunoștință consumatorilor conectați la sistemul centralizat că apa caldă curge din nou la robinete.
Locuitorii care nu au încă apă caldă sunt rugați să ne sune la dispeceratul RADET Constanța și să semnaleze orice problemă legată de distribuire, pentru remedierea urgentă a situației.
Ne puteți contacta non-stop la numerele de telefon: 0241.616.792 sau 0341.461.000.", au precizat reprezentanţii RADET Constanţa.
Primăria taie din bugetele instituțiilor pentru a acoperi SUBVENȚIILE!
Primăria Constanța a alocat suma de 30.000 lei pentru subvenționarea energiei termice livrată populației. Suplimentarea va fi acoperită după reducerea bugetelor altor instituții și servicii din subordinea Primăriei Constanța. Serviciile al căror buget a fost diminuat sunt de la Învățământ, Cultură, Asigurări și Asistență Socială, Transporturi, Combustibil și Energie.
“Pentru a explica foarte clar, vreau să subliniez pentru toată lumea că CET-ul aparține Ministerului Energiei”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău, în cadrul ședintei de Consiliu Local organizată marți, 2 octombrie. Acesta a adăugat că, dacă nu exista producător, distribuitorul nu mai are sens și că Guvernul a disparut ușor ușor din această ecuație. În plus, s-a arătat indignat de măsura luată de CET și a adăugat că măsura sistării apei calde nu s-a luat în timpul verii, iar în final ținta sunt constănțenii și consideră totodată că această situație anunță începerea campaniei electorale. ”Suntem forțați să plătim această subvenție ca să existe relația dintre cele două societăți implicate”, a mai spus Făgădău, adăugând că este intrigat de faptul că nu înțelege cum de nu ajung banii.
Asociațiile de locatari mai au datorie 21 de milioane de lei datorie la RADET. “Practic, noi avem în piață banii pe o factură pe o iarnă”, a declarat Făgădău.
Astfel, din 250 de lei cât era gigacaloria, acum este 225 lei. Din cei 225 de lei, 10%, adică 25 lei, se duc către CET.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News