REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Constanța, orașul vitrinelor în sărbătoare: înscrierile în concurs continuă până pe 10 decembrie!

Constanța, orașul vitrinelor în sărbătoare: înscrierile în concurs continuă până pe 10 decembrie!

Lorena CRISTEA 4 decembrie 2025 | 10:14 384

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța reamintește comunității locale că înscrierile pentru ediția 2025 a concursului „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța” sunt încă deschise, termenul limită fiind prelungit până pe 10 decembrie 2025, ora 18:00. 

Constanta, orasul vitrinelor in sarbatoare: inscrierile in concurs continua pana pe 10 decembrie!

Concursul, ajuns la cea de a doua ediție, își propune să valorifice creativitatea constănțenilor și să transforme spațiul urban într-un decor festiv, plin de lumină și culoare. Anul acesta, competiția capătă o abordare extinsă: pe lângă vitrinele spațiilor comerciale, pot fi înscrise fațade ale clădirilor care găzduiesc spații comerciale sau care se află în vizibilitate directă din spațiul public. Această noutate urmărește să implice și mai multe zone ale orașului în atmosfera de Crăciun și să creeze un traseu vizual spectaculos pentru locuitori și vizitatori.

„Constanța are un farmec aparte în perioada sărbătorilor, iar fiecare vitrină decorată contribuie la imaginea unui oraș care prinde viață în lumină și culoare. Ne bucurăm de deschiderea comunității și de interesul constant pentru această competiție, motiv pentru care am decis să prelungim înscrierile până pe 10 decembrie. Invităm comercianții și locuitorii să se alăture inițiativei și să contribuie la un oraș care strălucește în adevăratul spirit al Crăciunului”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Constanta, orasul vitrinelor in sarbatoare: inscrierile in concurs continua pana pe 10 decembrie!

Înscrieri și calendar

Înscrierile se trimit prin e-mail la: omd.mamaia.constanta@gmail.com. Regulamentul complet poate fi consultat aici: https://we.tl/t-2mveTTxrZA.

Jurizarea va avea loc între 15 și 30 decembrie 2025, iar rezultatele vor fi anunțate public până la 12 ianuarie 2026.

Premii

Valoarea totală a premiilor este de 13.500 lei net, oferite de OMD Mamaia-Constanța:

  • Premiul I: 6.000 lei net + promovare media locală și națională
  • Premiul II: 4.500 lei net + promovare media locală și națională
  • Premiul III: 3.000 lei net + promovare media locală și națională
  • Mențiune specială: promovare media locală și națională

Toate premiile sunt nete, impozitele fiind suportate de organizator.

Juriu și criterii de evaluare

Decorurile înscrise vor fi evaluate de un juriu format din personalități ale mediului profesional și cultural constănțean:

  • Dan Petre Leu – arhitect-șef al Primăriei Constanța
  • Radu Cornescu – vicepreședinte OAR Filiala Constanța
  • Aurelian Boască – președinte UAP Filiala Constanța
  • Alina Vasiliu – Teatrul de Stat Constanța
  • Alexandra Popa – profesor arte vizuale, Colegiul Național de Arte „Regina Maria”
  • Oana Silviana Crăciun – reprezentant OMD Mamaia-Constanța

Criteriile de jurizare includ creativitatea, originalitatea, impactul vizual, respectarea temei de Crăciun, armonia culorilor și calitatea iluminatului.

OMD Mamaia-Constanța rămâne un partener activ al comunității și susține inițiativele care pun în valoare identitatea orașului, tradițiile și energia colectivă. Prin acest concurs, organizația își propune să consolideze imaginea Constanței ca destinație deschisă, vibrantă și plină de farmec în orice moment al anului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mortii vostri de nenorociti. Ca sa pui un colant pe geam iti trebuie autorizatie de constructie. NENOROCITILOR
1
0
chitac e cel mai nenorocit primar din istoria orasului! LA PUSCARIE!
2
0
am inteles din presa centrala ca 'amenajarea' spatiului pentru sarbatorile de iarna pentru copii, a fost criticata de parinti din cta, ca avind conotatii sexuale! de ce nu scriti se asta? nu toata lumea din oras e homosexuala, depravata. nu era destul cu inchiderea circulatiei pe bdul tomis, unde au spatii comerciale toti smecheri? vad ca 'oficialitatile' incurajeaza aceste comportamante.
0
1