Constructiile hidrotehnice de-a lungul litoralului altereaza habitatul si ucid pestii

Simion Nicolaev, directorul Institutului "Grigore Antipa":

Într-un interviu acordat cotidianului "Replica", directorul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", Simion Nicolaev, a precizat că, dacă în urmă cu 40 de ani în Marea Neagră se pescuiau la nivel comercial 22-25 de specii, în prezent doar 5-6 specii mai au caracter comercial. "Există mai multe cauze care determină această scădere. Înrăutăţirea condiţiilor de mediu este una dintre cauzele care a generat această situaţie. La rândul ei, înrăutăţirea condiţiilor de mediu are la bază poluarea prin introducerea substanţelor toxice. O altă cauză a poluării este îmbogăţirea artificială a apelor cu nutrienţi", a precizat Simion Nicolaev.

Reporter: Domnule Simion Nicolaev, cu ce probleme se confruntă în prezent Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"?

Simion Nicolaev: Ca orice instituţie, la început de an, ne confruntăm cu probleme financiare. În principal, problemele sunt legate de faptul că, deşi avem contracte care ne acoperă activitatea anului 2011, ca întotdeauna primele luni reprezintă o investiţie din partea noastră pentru viitoarele încasări la finalizarea proiectelor. Cu alte cuvinte, noi investim acum în cercetare, urmând să recuperăm banii în clipa în care predăm lucrările pe care le-am realizat. Lunile ianuarie-martie sunt cele mai delicate, de altfel şi pentru toate societăţile comerciale. O altă problemă cu care ne confruntăm în prezent este şi faptul că la noi numărul personalului este infuz, prin organigramă, şi limitat la 93, în schimb avem contracte mai multe, care necesită dezvoltări de activităţi pe perioade relativ scurte. De aceea vom fi nevoiţi să angajăm personal pe perioade determinate.

Rep.: În contextul actualei conjuncturi economice, cercetarea pare să nu mai reprezinte o prioritate pentru Guvern. Cum se reflectă această situaţie la nivelul institutului?

S.N.: Sigur că există anumite tipuri de finanţări aşa cum avem noi, Programul nucleu a funcţionat şi va funcţiona în toţi aceşti ani, însă acesta nu asigură foarte mult, doar circa 20% din veniturile noastre sunt asigurate prin acest Program-nucleu şi care a demarat de la începutul anului. Într-adevăr, probleme au apărut la celelalte proiecte ale noastre, ca de exemplu pe Programul de cercetare naţional PN 2, unde multe dintre proiecte au fost stopate din lipsă de finanţare, iar o parte din cele care au continuat au primit fonduri deosebit de reduse. Anul acesta fenomenul a început din luna decembrie, când s-a cerut reevaluarea acestor proiecte. Noi sperăm că cele trei proiecte pe care le-am demarat acum trei ani vor continua. O altă problemă în cadrul acestei chestiuni este creditul angajament. Cu alte cuvinte, ar fi că noi luăm bani ca împrumut, îi investim în cercetare, iar în anul următor îi recuperăm. Acesta este schema simplificată a creditului angajament. Desigur, suntem nevoiţi să facem faţă acestor situaţii prin investiţii în cercetare. Din ce am înţeles din bugetul pentru anul 2011, cercetarea va încerca să recupereze din pierderile anilor anteriori, când volumul de bani alocat cercetării a fost diminuat.

Rep.: Aţi avut situaţii când cercetătorii ştiinţifici au renunţat la munca ştiinţifică pentru un job mai bine plătit?

S.N.: Da, au existat. Este adevărat că astfel de cazuri se întâmplă atunci când salariul sunt foarte mici. Institutul "Grigore Antipa" este organizat ca institut naţional şi este finanţat din surse extrabugetare. Cu alte cuvinte, noi ne câştigăm contractele. Din aceste contracte noi ne plătim cheltuielile salariale, inclusiv cheltuielile de cercetare. Ceea ce presupune că în situaţiile în care nu avem contracte, nu putem plăti salariile. Dar, cel puţin în anul 2010, am trecut cu bine prin această situaţie. Desigur că am avut momente foarte grele, dar am ţinut pasul cu plata salariilor şi nu am avut cazuri de diminuare a salariilor în 2010. Suntem la zi cu cheltuielile, pentru că noi menţinem nivelul cheltuielilor puţin sub nivelul veniturilor.

Rep.: Cum a fost anul 2010 pentru institutul "Grigore Antipa". Ce proiecte aţi reuşit să finalizaţi?

S.N.: În anul 2010, am avut într-adevăr de lucru. Şi vreau să spun că au fost bani mai puţini din alocaţii naţionale. Am câştigat proiecte de diverse tipuri: proiecte pentru care s-au organizat licitaţii, proiecte internaţionale. Aici mă refer la programul Cadrul 7 al Uniunii Europene. În prezent, avem 7 proiecte internaţionale. Anul trecut am câştigat şi un proiect în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră cu referire la Marea Neagră. E un program special pentru Marea Neagră. Şi ceea ce este important este că am reuşit să finalizăm numeroase proiecte ale noastre pe mai multe domenii. În primul rând, datele şi informaţiile noastre nu sunt transmise doar beneficiarului, ele capătă o formă concretă la elaborarea Raportului Naţional privind starea mediului marin. În fiecare an, pe data de 30 martie, noi transmitem acest raport către autorităţi. Nu mă refer doar la autorităţile locale - Agenţia de Protecţie a Mediului şi Rezervaţia biosferei, dar şi la Ministerul Mediului. Aceste date contribuie la Raportul Naţional. Pe de altă parte, avem numeroase directive ale Uniunii Europene la care trebuie să ne aducem contribuţia. Că este vorba de directiva cadru apă, de strategia de dezvoltare marină, de directiva apei pentru moluşte, de directiva habitate, de directiva păsări sau reţeaua de arii protejate "Natura 2000" - toate acestea presupun obligaţii ale României, care nu pot fi realizate decât pe culegere de informaţii ştiinţifice, care să stea la baza deciziilor. Chiar dacă în unele momente nu suntem finanţaţi pentru astfel de activităţi, obligaţiile rămân obligaţii. Din acest punct de vedere, noi avem o colaborare bună cu Ministerul Mediului care, în funcţie de buget, încearcă să ne sprijine.

Rep.: Ce v-aţi propus pentru anul 2011?

S.N.: În primul rând, să ne facem treburile angajate prin proiectele de anul trecut, care sunt multianuale. Deja am început observaţia şi culegerea de date de-a lungul litoralului. Spre exemplu, cu siturile "Natura 2000" avem angajate nişte activităţi privind evaluarea acestor situri din punct de vedere al aspectului fizic, chimic, dar mai ales biologic. Toate siturile "Natura 2000" sunt bazate pe propunerile noastre. Noi participăm la seminarele biogeorgafice, care se organizează de Comisia Europeană, pentru evaluarea acestor situri. În general există tendinţa de extindere a acestor zone protejate, iar noi trebuie să facem faţă şi să avem foarte mare grijă să nu suprapunem astfel de situri care înglobează valori biologice deosebite cu zone unde există activităţi comerciale. Trebuie să recunoaştem că un sit "Natura 2000" nu interzice activităţi umane, ci doar pe acelea care sunt incompatibile cu statutul de protecţie. La nivelul Comisiei Europene sunt fonduri suficiente pentru activităţi de protecţie, astfel încât beneficiarul sau concesionarul unui astfel de sit poate să apeleze la fonduri, pentru a asigura un regim de protecţie mai bun. Sunt agenţi economici care, spre exemplu, au amenajări piscicole într-un sit. Sigur dacă face investiţii pentru acest domeniu, el poate primi bani destul de serioşi. De trei ani, noi continuăm un program de colectare a datelor de pescuit, care include şi elementele de evaluare a stocurilor şi a capturilor admisibile. Comisia Europeană este cea care contolează managementul resurselor marine. Sigur că în astfel de situaţii avem nevoie de date legate de starea stocurilor, migraţia acestora, dar cel mai mult capacitatea stocului de a se menţine singur pe o perioadă îndelungată. Anul trecut, nava noastră de cercetare a efectuat patru expediţii în apele comunitare ale României şi ale Bulgariei. O echipă mixtă formată din specialiştii noştri şi cei de la Institutul de Oceanografie din Varna au participat la evaluarea stocurilor de peşti pelagici şi demirsal. În baza datelor colectate, Comitetul specializat la nivelul Comisiei Europene stabileşte cotele şi condiţiile de exploatare. Ne bucurăm că nava noastră a făcut faţă cu brio unei astfel de încercări, pentru că nu este uşor să efectuezi astfel de expediţii în arealul subacvatic, undeva la peste 100 de metri adâncime.

Rep.: De-a lungul anilor, din Marea Neagră au dispărut mai multe specii de peşti. Care este motivul?

S.N.: S-a vorbit foarte mult pe acest subiect. Numărul de specii nu s-a modificat, dimpotrivă, chiar s-a mărit, prin aducerea unor specii din alte zone oceanice. Spre exemplu, chefalul care a fost adus acum 30-40 de ani din Extremul Orient de specialiştii din fosta URSS. Desigur sunt şi alte specii din zonele oceanice, cum ar fi crabul albastru, care se întâlneşte din ce în ce mai frecvent. Dar problema are într-adevăr un sâmbure de adevăr. Deşi numărul de specii nu s-a modificat, numărul în cadrul aceluiaşi stoc a unei populaţii s-a diminuat foarte puternic. Astfel încât orice specie devine de interes comercial atunci când oferă suficient potenţial. Iar potenţialul este legat de starea stocului. Dacă în urmă cu 40 de ani în Marea Neagră se pescuia la nivel comercial 22-25 de specii, în prezent doar 5-6 specii au acest caracter comercial. Există mai multe cauze care determină această scădere. Înrăutăţirea condiţiilor de mediu este una dintre cauzele care au generat această situaţie. La rândul ei, înrăutăţirea condiţiilor de mediu are la bază poluarea prin introducerea substanţelor toxice (hidrocarburi, ierbicide, insecticide). O altă cauză a poluării este îmbogăţirea artificială a apelor cu nutrienţi. Când vorbim de apele care se scurg din agricultură sau din staţii de epurare insuficient epurate, sau din descărcări orăşeneşti neepurate din zonele bazinului hidrografic al Mării Negre. Acestea îmbogăţesc artificial apa producându-se o dereglare, o dezvoltare în exces a primei verigi a lanţului trofic, respectv algele microscopice, care se dezvoltă în cantităţi uriaşe, creând aşa-zisa înflorire algală. Această înflorire algală produce mareea roşie, în care apele ajung să conţină foarte puţin oxigen. În consecinţă, mulţi dintre peşti mor, aşa cum s-a întâmplat şi în vara anului trecut. Dar cea mai puternică înflorire algală, cu impact deosebit, a fost în anul 1991. Un alt factor foarte serios este alterarea habitatului, adică a locurilor unde se reproduc şi trăiesc peştii. Construcţiile hidrotehnice de-a lungul litoralului, utilizarea unor materiale necorespunzătoare alterează habitatul. Odată cu piatra de fundaţie a digurilor este adus pământ, care este spălat de curenţi şi transportat în alte zone, unde sufocă comunităţile de peşti tipice zonelor respective. Un habitat deteriorat nu mai reprezintă un loc bun pentru reproducerea peştilor. Sau, în migraţia lor, sturionii nu mai ajung la Porţile de Fier, dar se cantonează undeva la baza barajelor hidrocentralelor şi aşa devin vulnerabili la capturarea lor de către braconieri. Cea de-a treia cauză a diminuării populaţiei de peşti este braconajul şi pescuitul iraţional. Majoritatea peştilor au cu caracter transfrontalier. Spre exemplu, hamisia se reproduce în zona de Nord -Vest a Mării Negre, dar migrează iarna în zona de Est, spre Georgia şi Anatolia, unde sunt foarte puternic pescuite. În aceste condiţii trebuie armonizate toate măsurile de protecţie, inclusiv trebuie limitate cantităţile de peşte pescuit. Deocamdată, noi, la Marea Neagră nu avem o conveniţe de pescuit şi se fac eforturi pentru a pregăti acest cadru. În fiecare an, în apele României sunt reţinute nave turceşti, care prind calcan, o specie vulnerabilă, care este reglementată din punct de vedere a pescuitului de către Comisia Europeană.

Rep.: O problemă importantă a litoralului este eroziunea. Ştim că Institutul "Grigore Antipa" s-a implicat în stoparea acestui fenomen. Ce măsuri concrete aţi luat şi care sunt cele mai expuse zone eroziunii?

S.N.: Din păcate, Institutul "Grigore Antipa" a fost implicat numai la partea cunoaşterii. Stoparea eroziunii este condiţionată şi de măsuri active. În ultimii 50 de ani, litoralul românesc a pierdut peste 2.000 de hectare de plajă. Sunt şi zone mai expuse eroziunii, cum ar fi cele în care profilul plajei este slab, iar apa poate penetra repede plaja. În Deltă sunt zone în care eroziunea, în ultimii 40 de ani, a depăşit 600 de metri. Una dintre cauzele principale este modificarea regimului sedimentelor, care ajung în zonă. Partea de Nord, de la Capul Midia la Sulina, este dependentă de aportul de nisip de natură terestră. Prin construcţia celor două hidrocentarale de la Porţile de Fier, cantitatea de sedimente (nisipul adus de Dunăre) s-a diminuat cu 50%. Mai mult, zidurile de la Sulina, pentru asigurarea navigabilităţii, reprezintă o piedică serioasă pentru transportul sedimentelor dinspe Nord spre Sud, sedimente aduse de braţul Chilia, care este cel mai important din punct de vedere al debitului. Deci o cauză este modificarea regimului curenţilor generată de lucrări hidrotehnice (porturi). Să nu uităm şi de diminuarea populaţiilor de moluşte, astfel încât şi nisipul de natură biogenă s-a diminuat şi el foarte mult. La toate astea putem să adăugăm şi o uşoară creştere a nivelului mării. Toate aceste au contribuit la aceea că ponderea zonelor cu eroziune să fie mai mare decât zonele unde au loc fenomene de depunere. E de datoria autorităţilor locale să stopeze eroziunea. Avem de ales între trei alternative: să asistăm în continuare fără să facem nimic, lucru care va duce la dispariţia unor anumite plaje. Varianta a doua este să menţinem plajele la nivelul la care sunt şi să le ajutăm să revină la ceea ce au fost acum câţiva ani, prin nisipări artificiale. Şi a treia o metodă mult mai agresivă: să câştigăm teren în mare, aşa cum au făcut Olanda şi Israelul.