Controale ale ITM, DSP și Protecției Consumatorului în Eforie Nord
Controale ale ITM, DSP și Protecției Consumatorului în Eforie Nord
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSâmbătă, 18 iulie, polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Constanța, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului, au verificat 13 puncte de lucru de pe raza stațiunii Eforie Nord.
În acest context, polițiștii de investigare a criminalității economice au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.000 lei, respectiv 2 sancțiuni la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (6.000 de lei), 3 la Legea nr. 12/1990 privind activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (16.500 de lei) și 4 la OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (21.500 de lei). Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării suma de 5.347 de lei.
De asemenea, reprezentanții de la Protecţia Consumatorului au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor O.G.nr.21/1992.
S.H.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News