REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
11.5° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

CT Bus schimbă flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani încă rezistă pe traseu! Video

CT Bus schimbă flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani încă rezistă pe traseu! Video

Cristina ȘOACĂȚ 13 septembrie 2026 | 00:00 2287

Transportul public din Constanța se află într-o perioadă de modernizare, însă autobuzele vechi continuă să aibă un rol important în funcționarea de zi cu zi a rețelei CT BUS.  În septembrie 2026, pe străzile orașului încă există vehicule din generații foarte diferite, de la autobuzele MAZ produse în urmă cu aproape două decenii până la autobuzele electrice introduse în ultimii ani. Dar când vor fi retrase și acestea și înlocuite cu autobuzele noi, de ultimă generație?!

CT Bus schimba flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani inca rezista pe traseu! Videoautobuz CT BUS, vechi de peste 20 de ani

Transportul public local din Constanța oferă o imagine pestriță: autobuze MAZ foarte vechi, Isuzu diesel de generație mai nouă și autobuze electrice moderne circulă în cadrul aceleiași rețele. Modernizarea flotei este vizibilă, dar tranziția nu s-a încheiat. 

Flota CT BUS este alcătuită, în prezent, din: 79 autobuze MAZ, dintre care 38 sunt operaționale, însă doar 22 se află pe trasee; 104 autobuze Isuzu; 18 autobuze Mercedes-Benz; 20 autobuze electrice BYD; 21 autobuze electrice Granton GTZ; 22 autobuze electrice Karsan; 10 autobuze Ayats double-decker. CT BUS se află, așadar, într-o perioadă de tranziție între două generații de transport public: una construită în jurul autobuzelor diesel și una orientată tot mai mult către mobilitatea electrică. De ce mai sunt încă pe traseu autobuzele vechi!?

 

CT Bus schimba flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani inca rezista pe traseu! Video

Ce spun reprezentanții CT BUS?

Potrivit reprezentanților CT BUS, autobuzele vechi  rămân indispensabile pentru asigurarea programului de transport public, fiind necesare pentru menținerea capacității de transport și a programului de circulație. 

CT Bus schimba flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani inca rezista pe traseu! Videoautobuz nou

Așadar, autobuzele MAZ au ajuns să joace un rol pe care, în mod normal, nu ar mai trebui să îl aibă într-un sistem aflat în plin proces de înnoire. Sunt vehicule cumpărate cu mulți ani în urmă, în perioada în care orașul încerca să-și reorganizeze transportul și să renunțe la tramvaie.

Dacă autobuzele MAZ reprezintă partea cea mai vizibilă a flotei vechi, nici autobuzele Isuzu nu mai pot fi considerate o soluție pe termen lung. Cele 104 autobuze Citiport au intrat în parcul CT BUS în 2018–2019, iar după aproximativ șapte ani de exploatare au început să apară tot mai multe probleme tehnice și intervenții de mentenanță. Documentele companiei arată că o parte dintre acestea sunt periodic indisponibile, ceea ce ridică o întrebare importantă pentru viitorul transportului public din Constanța.

CT Bus schimba flota, dar autobuzele vechi de 20 de ani inca rezista pe traseu! Video

Proiectul de modernizare

Procesul de modernizare CT BUS presupune investiții financiare enorme precum construirea noului garaj pentru autobuze electrice de pe strada Industrială nr. 10, achiziționarea autobuzelor electrice, a stațiilor de încărcare lentă sau rapidă, dar și  extinderea CT BUS în zona metropolitană. Procesul de tranziție este unul lung, iar înlocuirea tuturor autobuzelor va mai dura.  În 2024 au intrat în circulație încă 21 de autobuze electrice Granton-BMC, iar în 2026, Constanța a continuat să își extindă flota electrică, inclusiv printr-un proiect pentru 22 de autobuze electrice Karsan, iar alte autobuze electrice au fost programate să intre treptat în circulație în primăvara și vara acestui an. 

Video:

 

Dincolo de investiții

Pentru călători, calitatea transportului nu se măsoară doar în valoarea achizițiilor și nici în numărul de autobuze, ci în minutele petrecute în stație, în cât de aglomerată este cursa, în siguranța deplasării și în șansa de a ajunge la destinație conform programului. Într-un oraș în care transportul public este folosit zilnic de mii de persoane, orice problemă tehnică se propagă rapid. Un autobuz care nu mai pleacă înseamnă pasageri suplimentari în următorul vehicul, o cursă anulată înseamnă timp pierdut, iar mai multe astfel de situații pot transforma o rețea întreagă într-un serviciu imprevizibil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe cand o linie directa care sa deserveasca palazu si tomis plus de zona centrala si gara? Aveti rute haotice, care merg goale pe varianta aurel vlaicu, doua rute care se dubleaza pe ruta de carrefour iar mii de locuitori din palazubsi tomis plus sunt deserviti de linia 3 doar ca schimbe dupa 3 statii. Haosul managerial la ratc aduce numainpaguba. O ruta spre centru si gara ar face ca sute de locuitori din palazu si tomis plus sa nu mai intre cu masinile in oras daca ar avea parte de o linie de transport utila. Pastrati linia 3 pentru centrele comerciala si lungiti linia 100c pana la giratoriul de la boreal cu statii doar pe bulevard, fara sa intre in tom
1
0
Pe ruta 102, 51, 48, 101 sunt o gramada de autobuze vechi in circulatie dar nu si pentru pentru cetatenii de rang I care traiesc in Palazu Mare si cei de pe rutele 40, 100, 42 si 43 care calatoresc in aer conditionat si autobuze electrice. Pe ruta 40 autobuzele circula la 3 minute dar in Inel II astepti 15 minute pana vine o cursa catre centru. Pretul biletului este acelasi pentru toti atunci de ce exista discriminare in confortul transportului public cand traiesti in CET, p******6, Palas sau Coiciu? Propun bilet la treime din valoare. Daca CT Bus pretinde ca ofera confort, calatorii sa pretinda ca platesc.
2
1
SA se duca in Istanbul conducatorii nostri sa vada acolo transport in comun
3
1
Pentru ''calatori'' ca voi, ar merita sa circulati in autobuze indiene....Cu tabla pe jos,scaune din lemn,gratii in loc de geam! Cumeperi 2-3 bilete in doi ani, si aii pretentii de VIP, de unde baaaa....fonduri ? Din alea 2-3 bilete in 2 ani! Monica, mars la scoala!!!
5
3
cel mai pro st transport public din Romania. In ultimii 2-3 ani nu stiu daca am cumparat 2 bilete la ce servicii ofera. Stai cate 15-20 de minute in statiile alea mizerabile.
4
7
În 1905, la malul mării apăreau primele tramvaie, trase de cai, care asigurau legătura între Constanța și stațiunea Techirghiol, iar un an mai târziu se înființează o altă linie, spre Mamaia. Apoi, în noiembrie 1943 are loc debutul transportului cu tramvaie electrice în Constanța, dar vehiculele nu au circulat decât un an, pentru că apoi au fost luate de sovietici și duse la Odessa. Înainte de 1989 stațiunea Mamaia era legată de oraș prin mai multe linii : linia 41 pe bd Mamaia sezonier , linia autobuze 32 sezonier pe bd Lăpușneanu ,linia 23 de la Năvodari permanent . În Mamaia iarna sunt mulți angajați , persoane cu domiciliu in stațiune . Iarna autobuzele pe linia 100 M trebuie să circule la intervale de 30' . Tema ultimilor zile trenul metropolitan . Până va apare de ce nu se reînființează linia 23 de la Năvodari la gară. Constanța cu Navodari aproape s-au unit . Cei care stabilesc traseele nu țin cont de nevoile reale ale călătorilor .
9
0
DATI AFARA PUTORILE DE LA BIROURI !!!
8
1
Chitac să lași linia 100 M și în extrasezon ca și noi plătim taxe și impozite !
6
2
De ce autobuzele liniei 100 au început să circule o dată la jumăt**e de oră pe b-dul Lăpușneanu iar atunci când sosesc, vin câte 2 unul după altul și plesnesc de călători nemai fiind loc să urcăm. Șoferii CT BUS ne recomandă să întrebăm Primăria când le reproșăm. Altfel ne îndemnați să folosim transportul în comun ca să stăm ca sardelele alături de toți boschetarii nespălați cu anii care urcă și murdăresc toate scaunele și se freacă de toți călătorii. Lăsând la o parte bătaia de joc cu așteptatul 30 minute în stație, autobuzele sunt un adevărat focar de îmbolnăvire. Ca să nu mai spunem că ați desființat parcările din lungul bulevardului pentru banda de autobuze pe care autobuzele circula o dată la jumăt**e de oră iar în rest își fac de cap taximetriștii circulând cu 100 kmoră pentru că au cale liberă și radare nu există.
13
1
autobuzele cumparate de primarie PE BANII NOSTRI sunt niste jafuri.
7
4
După cum va exprimați , nu aveți cunoștințe , nu ITC-ul dumneavostra pune cabine , nici mărar nu știți cu cine circulați.
3
4
baii intai faceti statii decente cu kabine, k vine yarna, si oamenii stau in frig ka oileee , rusineee,, itc si prim ariaa..chhh
7
4