rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cuc: Vreau să modificăm Legea achiziţiilor; o firmă care nu a participat la o licitaţie nu va mai putea contesta în instanţă

Răzvan Cuc

Legea achiziţiilor va fi modificată, iar unul dintre amendamentele ce îi vor fi aduse va prevedea faptul că o firmă care nu a participat la o licitaţie nu va mai putea să conteste în instanţă anumite prevederi din caietul de sarcini, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la România TV.

"Vreau să modificăm Legea achiziţiilor. Săptămâna asta, marţi, trebuia să fiu la Comisia pentru industrii, cu modificările la pachetul legilor pe achiziţii. O să mă duc săptămâna viitoare. Marţi s-a amânat ca să facem o comisie reunită - şi cu Comisia pentru industrii şi cu cea juridică - şi voi susţine şi o să vedeţi amendamentele acolo. Unul dintre ele face referire la următorul fapt: nu poate ataca sau să se ducă în instanţă o firmă care n-a participat la licitaţie, să conteste anumite prevederi din caietul de sarcini în condiţiile în care, repet, nu a participat", a afirmat ministrul, făcând referire la contestaţiile depuse la licitaţiile tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova - Piteşti.

Potrivit Lui Răzvan Cuc, în caietul de sarcini au fost prevăzute nişte rezerve de implementare, care au fost contestate de o firmă care nu a participat la licitaţie, din punctul său de vedere această acţiune fiind "o răutate".

"Vă spun eu ce au contestat în instanţă. Fiind la un moment dat uşor, ca să zic aşa, cu ghilimelele de rigoare, exasperaţi de faptul că tot timpul la obiective apăreau anumite cheltuieli suplimentare - în contract există nişte cheltuieli neprevăzute de un cuantum, de 10% - noi am prevăzut nişte rezerve de implementare ca să nu mai venim cu (acte n. r.) adiţionale la contract, tocmai să uşurăm munca firmelor care întâmpinau anumite probleme în perioada de execuţie a contractelor. Şi au contestat aceste rezerve de implementare. Un complet a respins contestaţia pentru două loturi, alt complet a acceptat contestaţia. În momentul în care vom modifica legislaţia, nu mai are niciun - cum să vă spun...din punctul meu de vedere eu aş spune că a fost o răutate a acelei firme, pentru că nu poţi să vii să conteşti în momentul în care nu ai un interes direct în acea licitaţie. Dacă avea un interes sau ar fi fost scos din licitaţie sau i s-ar fi făcut o nedreptate după ce i-a fost evaluată tehnic şi economic oferta puteam să înţeleg, dar în condiţiile în care vii şi conteşti fără să participi înseamnă că ai o problemă tu sau ai alte interese pe care nu le ştie nimeni...", a explicat şeful de la Transporturi.

El a adăugat că a transmis directorului general al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, că atunci când are nevoie de modificări legislative să vină la el să îi spună şi se vor găsi soluţii.

"Nu am persecutat pe nimeni, dar o să ţin cont de lucrurile astea, deoarece cum o să ies şi o să le spun românilor: 'Ştiţi că avem o contestaţie şi trebuie să ţin un proiect blocat doi ani, că ne judecăm în instanţă?' Nu, vin, modific legea. Asta i-am spus şi domnului Neaga: 'Domnule Neaga, veniţi şi spuneţi-mi tot ce aveţi nevoie să faceţi din punct de vedere al legislaţiei şi eu mă duc, vorbesc cu doamna prim ministru, facem un grup de lucru, stabilim ce avem de modificat şi mergem mai departe", a subliniat Cuc.

Conducerea CNAIR şi reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţiile au semnat, pe 3 decembrie 2018, la sediul Consiliului Judeţean Dolj, contractele de proiectare şi execuţie a tronsoanelor 1 şi 2 din Drumul Expres Piteşti-Craiova.

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a declarat că, în urma contestaţiilor în instanţă, tronsoanele 3 şi 4 ale acestui drum expres vor fi relicitate, după ce firma care a contestat licitaţia a câştigat.

"Acest proiect de importanţă naţională, finanţat din fonduri europene, are o particularitate, din păcate, neplăcută. Discuţiile au început în martie-aprilie 2017, documentaţia şi modul în care a fost pregătită, noi am considerat că din punct de vedere legal a fost perfectă: în mai-iunie a fost publicată pe SEAP şi se aşteptau ofertele. Una din firmele din România a contestat documentaţia de licitaţie şi, în urma traseelor legale privind contestaţiile, s-a ajuns în situaţia ca azi, în decembrie 2018, să putem semna trei contracte pentru două tronsoane, iar documentaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 să fie anulate şi reluate licitaţiile. Cum s-a ajuns aici? Este greu de imaginat că cineva care nu participă la o licitaţie, însă are dreptul să conteste, a contestat şi a câştigat, blocând astfel un proiect de importanţă naţională, finanţat din fonduri europene, care ar fi trebuit să aducă multe beneficii zonei şi, din păcate, doar două din cele patru tronsoane pot să fie semnate azi, urmând ca celelalte două tronsoane să fie relicitate", a spus Neaga, la Craiova.

Tronsonul 1 are o lungime de 17,7 km (km 0+000 - km 17+700) şi are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita judeţului Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti. Tronsonul 2 are o lungime de 39,85 km (km 17+700 - km 57+550) şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final, după municipiul Slatina, la intersecţia cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Firma care a câştigat contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului 1 (17,7 km) este Tirrena Scavi din Italia. Valoarea contractului este de circa 76 de milioane de euro.

Tronsonul 2 a fost împărţit în două loturi, iar câştigătoarea licitaţiei este asocierea de firme din România SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL. Valoarea celor două loturi (lotul 1 cu o lungime de 18,5 km şi lotul 2, în lungime de 21,35 km) fiind de circa 309 milioane de euro.

Potrivit directorului CNAIR, proiectul este finanţat din fonduri europene, prin POIM. Durata de realizare a acestor trei contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor, iar firmele câştigătoare au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 7 ani.

AGERPRES

vineri, 15 martie 2019421
Comentarii

13ion(15 mar 10:15)
ce vrei tu ma?, ai citit corect biletelul puscariasului draknea cel ce s-a incorsetat cu toti analfabetii, necunoscatori a ceea ce impune functia pe care au fost plantati- e, dictatorul porunceste, sluga executa. Veti fi toti ersecutati- cei din ciuma rosie
mai mult...Economic
26 mar 00:00EconomicANOFM: 30.225 de locuri de muncă vacante la nivel naţional

Un număr de 30.225 de locuri de muncă vacante sunt disponibile la nivel naţional, potrivit informaţiilor publicate...120

26 mar 00:00EconomicANSVSA: Focarele de pestă porcină africană evoluează în 227 de localităţi; despăgubiri acordate proprietarilor de peste 251 milioane de euro120
26 mar 00:00EconomicLeonardo Badea, preşedinte ASF: Educaţia financiară, reper important în activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară118
26 mar 00:00EconomicROBOR la 3 luni a urcat luni la 3,23% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda...116

26 mar 00:00EconomicPreşedintele BVB: Trebuie să ne facem propria pensie privată, investind cu cap, nu păstrând banii în conturi de salarii sau de economii131
26 mar 00:00EconomicINS: Investiţiile în lucrări de construcţii noi au depăşit 36 miliarde lei, în 2018112
25 mar 00:00EconomicRomânii mănâncă din străinătate. Date dezastru în comerţul cu produse agroalimentare în 2018

România a înregistrat în 2018 un deficit de 1,153 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în...256

25 mar 00:00EconomicFORT: Transportatorii români vor protesta pe 27 martie, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European214
25 mar 00:00EconomicMinistrul Transporturilor: TAROM va anula mai multe curse neperformante; unele avioane zburau cu 10 pasageri la bord252
25 mar 00:00EconomicPetrescu (MCSI): Estimarea mea este că vom avea dobânzi mai mici, poate cu 1-1,5%, după aplicarea OUG 114

Românii ar putea avea dobânzi mai mici la credite, în medie cu 1-1,5%, după aplicarea OUG 114/2018, susţine...226

25 mar 00:00EconomicPlumb (MFE): România va miza pe dezvoltarea IMM-urilor şi pe sprijinirea eficienţei energetice, în următoarea perioadă de programare231
25 mar 00:00EconomicKaufland retrage de la comercializare un lot de 'Biscuiţi Popular'; există depăşiri la parametrul sulfiţi246
Vremea
9.6°7.1° - 9.8° marţi, 26 martie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 86%
Vânt: 3.81 m/s din NE
Presiune: 1013.37 milibari

Loto
6/49131826284549
5/407162036372
joker4132235394
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 mar 00:00SportPreliminariile EURO 2020: pas greșit pentru Portugalia

Selecţionata Portugaliei, campioana europeană en titre, nu a reuşit să câştige nici în al doilea său meci din...219

26 mar 00:59SportSIMONA HALEP - VENUS WILLIAMS 6-3, 6-3! Românca e în sferturi la Miami

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a trecut de americanca Venus Williams (38 de ani, 43 WTA) în optimile de finală ale...1193

26 mar 00:00SportBianca Andreescu a trebuit SĂ ABANDONEZE, la Miami

Bianca Andreescu și-a încheiat parcursul la turneul de la Miami. Jucătoarea din Canada, de origine română, s-a...394

26 mar 00:00SportFabio Capello a asistat la amicalul România U21 - Danemarca U20

Fabio Capello i-a surprins pe români la Marbella. Italianul a fost spectator de lux la amicalul naționalei de tineret...189

Local
26 mar 00:32LocalÎncep pregătirile pe plaja din Mamaia pentru Festivalul Sunwaves!

Cea de-a 25-a ediție a festivalului Sunwaves va avea loc în perioada 25 aprilie- 1 mai 2019., pe plaja din Mamaia...363

26 mar 00:30LocalCampanie de DONARE DE SÂNGE la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova demarează, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului și Centrul Regional de Transfuzii...330

26 mar 00:14LocalTribunalul Constanța solicită CSM revocarea din funcția de membri a judecătorilor acestei instanțe

La data de 22 martie a.c., ora 13.30, la solicitarea a peste o treime din numărul judecătorilor Tribunalului...438

26 mar 00:21LocalESTE NEVOIE DE DONATORI DE SÂNGE!

Constănțenii care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 30...734

26 mar 00:20LocalBăuți la volan și fără drept de a conduce!

Polițiștii rutieri constănțeni, la datorie pe drumurile publice! La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul...285

26 mar 00:20LocalConsumatori de substanțe interzise, prinși în flagrant de polițiștii constănțeni

La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat doi tineri, în vârstă...704

26 mar 00:19LocalCopil lovit de o mașină, în zona fabricii de pâine Dobrogea

Medicii constănțeni au fost solicitați luni, 25 martie, să intervină pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona fabricii...866

26 mar 00:18LocalConstanța se afirmă la Simpozionul național al apei de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești

Luna martie este luna apei la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești. Importanța, frumusețea și...496

26 mar 00:17LocalElevii de la Liceul „Ovidius”, premiați la NASA

Liceul Teoretic „Ovidius”, care anul trecut devenea singurul liceu din lume care câștiga Marele Premiu de două...238

26 mar 00:16LocalȘofer MORT de BEAT la volan, depistat de polițiștii constănțeni

La data de 24 martie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Ordine Publică, Serviciului pentru Acțiuni Speciale,...1105

Politică
26 mar 00:32PoliticăAchiziție. Servicii de mentenanță pentru sistemele video de supraveghere din obiectivele Primăriei Constanta

Primăria Constanța achiziționează servicii de "mentenanță și reparare cu schimbare de piese pentru sistemele...224

26 mar 00:28PoliticăÎnalta Curte: Fosta șefa DNA nu a săvârșit o abatere disciplinară

Înalta Curte a respins recursul declarat de Inspectia Judiciară, după ce Sectia pentru procurori din CSM a respins...321

26 mar 00:27PoliticăCum se schimbă codurile penale. Cele mai importante modificări

Au apărut modificările pe care Ministrul Justiției intenționează să le facă în privința codurilor penale, dar...370

26 mar 00:24PoliticăTraian Băsescu critică în termeni duri anunțul lui Dăncilă despre ambasada din Israel

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a criticat în termeni duri pe Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă,...299

26 mar 00:24PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, huiduit la intrarea la audierile de la ÎCCJ

Liderul ALDE și președintele Senatului, Călin Popescu Tariceanu, a fost huiduit la intrarea în Înalta Curte de...289

26 mar 00:22PoliticăAdministraţia Prezidenţială: Vizita Regelui Abdullah al II-lea în România, anulată de partea iordaniană

Administraţia Prezidenţială precizează că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al...325

26 mar 00:23PoliticăREDUCERI pentru locuitorii orașului Ovidiu, care achită integral impozitele până la sfârșitul lui martie

Cetățenii orașului Ovidiu beneficiază de bonificații dacă achită integral, până pe 31 martie a.c., impozitele...223

26 mar 00:20PoliticăTinerii europeni din proiectul „Job Hunters”, în vizită la Primăria Constanța

Curioși să descopere mai multe lucruri despre orașul Constanța, dar și despre relația administrației locale cu...239

26 mar 00:15PoliticăRevine Gigi Becali în politică?

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a primit mai multe oferte de revenire pe scena politică. Fostul europarlamentar își...436

26 mar 00:15PoliticăViorica Dăncilă: Nu am spus că eu voi muta ambasada. Trebuie să respectăm Constituția

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică seară, la Antena 3, că nu va muta ambasada României din Israel de la...565

Monden
26 mar 00:00MondenFlorin Piersic a ajuns de urgență la spital. Ce probleme de sănătate are marele actor

Florin Piersic trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Marele actor a ajuns de urgenţă la spital, cu probleme de...156

26 mar 00:00MondenReacția lui Cătălin Scărlătescu, după ce a fost surprins sărutându-se cu o blondă celebră

Zilele trecute, Cătălin Scărlătescu și cântăreața Maria Andria au fost surprinşi sărutându-se, iar acum...186

26 mar 00:00MondenAndra a vorbit deschis despre operațiile estetice. „Voi vrea o intervenție”

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Are o carieră de succes și o familie așa cum și-a dorit....144

26 mar 18:52MondenAnca Pandrea, jefuită de hoți în Piața Obor

Actrița Anca Pandrea a fost victima hoților în weekemnd. vedeta a fost jefuită în Piața Obor din Capitală. Anca...147

26 mar 00:00MondenPoza cu care Daniela Gyorfi a stârnit val de reacții. „Te-ai mutilat de la atâtea operații estetice”

Daniela Gyorfi a stârnit un val de reacții cu o fotografie pe care a postat-o pe contul său de Instagram....183

26 mar 00:00MondenDetalii neștiute din viața lui Cătălin Botezatu. Ce face atunci când nu apare în fața camerelor de filmat

Cătălin Botezatu, unul dintre jurații emisiunii de fashion de la Kanal D, “Bravo, ai stil!”, a acordat un...143

26 mar 00:00MondenJojo și Paul Ipate au părăsit Asia Express. Actorul a avut probleme grave de sănătate

Din păcate, ediția de duminică seara, Asia Express a început cu vești proaste. Asia Express te solicită la...153

26 mar 00:00MondenCum arată Roxana Vancea după operația la nas

Roxana Vancea a publicat prima imagine după ce a fost operată la nas. Aceasta este singura operație estetică la care...153

26 mar 00:00MondenFilmul horror „Us“ intră pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Filmul horror "Us", cu Lupita Nyong'o în rolul principal, a intrat în forţă pe prima poziţie a box-office-ului...129

26 mar 00:00MondenNetflix va produce un lungmetraj inspirat din romanul "Cei Trei Muschetari"

Platforma de streaming video Netflix va produce pe baza unui scenariu scris de Harrison Query o adaptare modernă a...112

Mapamond
26 mar 00:00MapamondBrexit: Pregătirile UE în cazul scenariului fără acord

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord,...126

26 mar 00:00MapamondBrexit: Pregătirile UE în cazul scenariului fără acord

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord,...115

26 mar 00:00MapamondPremierul grec Alexis Tsipras susţine că aviaţia turcă i-a interceptat elicopterul

Premierul grec Alexis Tsipras a relatat luni că elicopterul său a fost interceptat de avioane de vânătoare turce,...135

26 mar 00:00MapamondVicepreşedintele SUA, Mike Pence: Donald Trump va recunoaşte oficial suveranitatea Israelului în Golan

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va recunoaşte oficial suveranitatea Israelului în teritoriile siriene...121

26 mar 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova convoacă partidele parlamentare la negocieri pentru formarea noii coaliţii de guvernare

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că i-a convocat pentru marţi pe liderii formaţiunilor care...120

26 mar 00:00MapamondRusia acuză Ucraina de discriminare pentru că nu i-a acreditat observatorii la alegerile prezidenţiale

Rusia a acuzat luni Ucraina de 'acţiuni discriminatorii' pentru că a refuzat acreditarea a circa 30 de cetăţeni...126

26 mar 00:00MapamondRaportul Mueller: Rusia, pregătită pentru normalizarea relaţiilor cu SUA

Rusia ar fi fericită ca relaţiile sale cu Statele Unite ale Americii să se îmbunătăţească, a asigurat luni...119

26 mar 00:00MapamondUngaria: Premierul Viktor Orban atacă UE după suspendarea partidul său din PPE

Guvernul ungar ar putea relua campaniile media împotriva instituţiilor Uniunii Europene, a sugerat duminică premierul...121

26 mar 18:17MapamondSUA: Concluziile Raportului Mueller constată că nu a existat o înţelegere secretă între Donald Trump şi Moscova

Concluziile anchetei desfăşurate timp de aproape doi ani de echipa procurorului special Robert Mueller, descrisă în...116

26 mar 00:00MapamondTurcia: Erdogan vrea să redenumească fosta catedrală Sfânta Sofia în „moscheea Sfânta Sofia“

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit duminică despre posibilitatea redenumirii fostei catedrale patriarhale...133

Sănătate
26 mar 00:14SănătateGRIPA face victime în continuare: numărul morților a ajuns la 186!

Numărul pacienților decedați în cazul cărora specialiștii au confirmat și existența virusului gripal a ajuns la...197

25 mar 03:47SănătateActivitatea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, verificată! Cine sunt membrii comisiei!

Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului de Boli...1098

20 mar 00:24SănătateSorina Pintea: 'S-au făcut pași importanți pentru realizarea Spitalului Regional Constanța'

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la Techirghiol, miercuri, 20 martie, a dat asigurări că s-au făcut...2639

19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova desfășoară un program preventiv pentru locuitorii orașului și ai localităților...549

14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...640

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!

La școală se fac ore de educație sexuală, iar internetul este plin de articole cu sfaturi pentru părinți referitor...1399

11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!

Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate, în perioada 4 – 8 martie a.c., în țara noastră, potrivit evidenței...683

9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...849

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța scoate la concurs postul de medic șef...1022

4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar

O radiografie a efectelor produse de Legea Salarizării, în special în sănătate și asistență socială, arată...1720