REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cum a reușit să scape OTP Bank cu o amendă de 500.000 de lei pentru o fraudă de peste 11 mil. euro

Cum a reușit să scape OTP Bank cu o amendă de 500.000 de lei pentru o fraudă de peste 11 mil. euro

Mirela PASCAL 26 ianuarie 2025 | 00:00 1575

Cum a reușit să scape OTP Bank cu o amendă de 500.000 de lei pentru o fraudă de peste 11 milioane euro. A fost înregistrată o premieră în justiția din România. Este prima dată când judecătorii au admis că o bancă din țara noastră a comis fapte penale ca persoană juridică, dar și prin angajații săi.

Cum a reusit sa scape OTP Bank cu o amenda de 500.000 de lei pentru o frauda de peste 11 mil. euro
Justiția din România înregistrează o premieră! O instanță admite că o bancă din România a comis fapte penale ca persoană juridică, dar și prin angajații săi. Însă, anterior declanșării anchetei procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Banca Națională a României (BNR) intervenise și amendase banca respectivă, iar consecința absolut surprinzătoare a fost o ordonanță de clasare.

Jurnaliștii de la Gândul.ro, au făcut publice informații incredibile din mega-dosarul „OTP Bank-Ladin-Paxum”, unde Curtea de Apel București (CAB) a confirmat ordonanța de clasare a procurorului DIICOT prin care s-a stabilit că nu poate sancționa de două ori aceeași „persoană” pentru aceeași faptă.

Procurorii DIICOT i-au luat la întrebări pe funcționarii și pe persoana juridică „OTP Bank”, numai că s-a „lovit” de un principiu universal al dreptului, „ne bis in idem”, potrivit căruia o persoană nu poate fi condamnată de două ori pentru aceeași faptă.

Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul.ro, în mod normal, probele existente față de „persoana juridică OTP Bank” și față de angajații acesteia permiteau „cu lejeritate” trimiterea în judecată.În acest dosar au fost descoperite mii de litigii, multe clasificate eronat cu risc scăzut, împrumuturi externalizate în condiții ilegale și provizioane subdimensionate pentru credite de zeci de milioane de euro, plus încasarea de comisioane și dobânzi cu încălcarea legislației.
Gruparea infracțională avea drept scop, încă din luna august 2021, să obțină prin mijloace frauduloase banii disponibili aflați în conturile companiei offshore PAXUM Inc. deschise la OTP BANK – Sucursala Buzești, București.

Cum a reusit sa scape OTP Bank cu o amenda de 500.000 de lei pentru o frauda de peste 11 mil. euro

Procurorul DIICOT nu a putut omite principiile universale și nu a putut trece peste legile europene/interne existente, după ce a constatat că – pentru faptele descoperite pe parcursul anchetei DIICOT – banca fusese deja sancționată de către Banca Națională a României.

Astfel, la finalul anului 2024, DIICOT a clasat faptele de abuz în serviciu pentru care a declanșat urmărirea penală față de OTP Bank și angajații acesteia, după ce banca – fără a face măcar minime verificări – a aprobat retragerea unor sume foarte mari de bani de către Raisa Ladin, mama lui Corneliu Ladin, furnizor de echipamente pentru evenimente private și cele mai mari festivaluri din România, în numele unei companii off-shore – Paxum Inc Belize.

Acuzații grave la OTP Bank: „Constituire a unui grup infracțional organizat”

În luna martie a anului 2024 DIICOT a emis ordonanța prin care a clasat dosarul „OTP Bank – Ladin -Paxum”. În luna octombrie, Curtea de Apel București a confirmat, definitiv, această ordonanță, prin respingerea unei acțiuni a părților.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, OTP Bank și angajații săi sunt exonerați – prin ordonanța DIICOT – de tragerea la răspundere penală, fiindcă BNR stabilise deja o sancțiune obligatorie față de bancă, cu o amendă de 500.000 de lei și măsuri severe pe linia procedurilor interne efectuate de angajații săi.

    Mulți angajați ai băncii și banca OTP au fost puși sub urmărire penală pentru „constituire a unui grup infracțional organizat”, „complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave” și „abuz în serviciu care a produs consecințe deosebit de grave”.

În acest dosar se arată că „în ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, partea civilă PAXUM INC Belize susține că potrivit art. 13 alin. 1 lit. b. pct. 1, entităţile raportoare, între care se includ şi băncile, au obligaţia de a aplica măsuri de cunoaştere a clientelei la efectuarea oricărei tranzacţii care depăşeşte suma de 15.000 EUR, iar conform lit. e şi atunci când există îndoieli privind veridicitatea sau suficienţa informaţiilor de identificare deja deţinute despre client sau beneficiarul real”.

„Aşadar, faţă de valoarea sumelor transferate, faţă de refuzul procesării de către … a plăţii de aprox. 18 milioane lei către RAISA LADIN, faţă de faptul că mandatul acesteia încetase de drept, precum şi faptul că numitul … adusese la cunoştinţa Băncii, încă din anul 2019, calitatea sa de reprezentant legal al Paxum Inc, este evident că exista în sarcina OTP şi a angajaţilor acestora obligaţia de a aplica măsuri de cunoaştere a clientelei, iar prin neîndeplinirea, cu ştiinţă, a acestei obligaţii, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu”, au mai arătat procurorii.
Principiul ne bis in idem, elementul-cheie

Cum a reusit sa scape OTP Bank cu o amenda de 500.000 de lei pentru o frauda de peste 11 mil. euro

Principiul ne bis in idem reprezintă un principiu de drept procesual penal, având însă şi o componentă de drept substanţial – elementul „idem” – care reflectă „interdicţia unei valorificări multiple, din perspectivă penală, a unei conduite unice realizate de o persoană, împiedicând aplicarea simultană a mai multor texte de lege atunci când semnificaţia juridică a faptei este acoperită integral de o unică normă de incriminare”.

„Principiul ne bis in idem stabilește că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de două ori pentru aceeași infracțiune”, a notat procurorull DIICOT în ordonanța prin care a dispus clasarea acuzațiilor față de OTP Bank și angajații săi.

Acest drept fundamental este recunoscut atât prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta), cât și prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).
Jurisprudența constantă a Curții de Justiție a consacrat aplicabilitatea Articolul 4 (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori) din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

„1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozițiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

3. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din Convenție”, se precizează în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acest principiu convențional a fost transpus în legislația națională procesual penală prin art. 6 din Titlul I Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale al Codului de procedură penală – „Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.”
Pagubă de peste 11 milioane euro!

Potrivit procurorului DIICOT, se poate aprecia că angajarea răspunderii administrative prin aplicarea unei sancțiuni de către Banca Națională a României poate împiedica o nouă procedură de natură penală împotriva aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, în baza principiului ne bis in idem”. „Pentru activarea principiului ne bis in idem trebuie să se constate existența unei identități substanțiale între obligațiile legale prevăzute în Legea 129/2029 și normele bancare emise în aplicarea legii și cu care fac corp comun, reținute ca fiind nerespectate de către OTP Bank și funcționarii bancari, în cadrul urmăririi penale in rem care vizează infracțiunea de abuz în serviciu și obligațiile nerespectate, pentru care s-au aplicat sancțiunea administrative de care Banca Națională a României”, s-a mai arătat în ordonanța de clasare din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

„Infracţiunea de abuz în serviciu care face obiectul urmăririi penale in rem vizează modalitatea defectuoasă în care persoana juridică OTP Bank și funcționarii bancari (prepuși ai băncii), nu au aplicat sau au aplicat necorespunzător, măsurile de cunoaştere a clientelei la actualizarea datelor și efectuarea tranzacţiilor derulate de Paxum Inc Belize, deși existau îndoieli privind veridicitatea sau suficienţa informaţiilor de identificare deja deţinute despre client sau beneficiarul real”, a mai arătat procurorul DIICOT. Mandatul Raisei Ladin încetase de drept, iar actualul administrator adusese la cunoştinţa OTP Bank, în două rânduri (2018 și 2019), calitatea sa de reprezentant legal al Paxum Inc.

Tot acest „lanț al slăbiciunilor” a avut ca rezultat „vătămarea intereselor companiei offshore Paxum Inc Belize și o pagubă de 55.096.151, 72 lei (11.153.067, 14 euro), reprezentând diponibilul bancar obținut în mod fraudulos de membrii grupului infracțional organizat indicați mai sus”, a mai arătat procurorul DIICOT.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
otrepa bank, a cui este? cine din romania suge la otreapa bank?
1
0
unele jigodii din justitie care traiesc in simbioza si colaboreaza strans pe ascuns cu mafia psdnl si sefii numiti politic din toate institutiile inventeaza tot felul de smecherii si false argumente juridice ptr a scapa toti infractorii de orice fel politici, comuni dar si banci etc oricine mai ajunge accidental extrem de rar in spatiul public si instanta datorita curajului punctual al unor procurori si denuntatori ptr care tot ei au inventat acest ultim termen cu puternice conotatii negative cum sunt priviti tradatorii din grupurile infractionale de cei din interior
2
0