REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cum a VRUT să SCAPE de AMENDĂ după ce a fost PRINS cu VITEZĂ

Cum a VRUT să SCAPE de AMENDĂ după ce a fost PRINS cu VITEZĂ

Replica API 29 septembrie 2021 | 13:23 1551

Petrică G. a fost amendat cu 1305 lei și i s-a suspendat permisul pe o perioadă de 90 de zile, după ce a fost prins de aparatul radar în timp ce conducea cu o viteză de 109 km/h în localitatea Eforie. Bărbatul a contestat această amendă motivând că, în momentul în care a fost filmat de aparatul radar nu era în localitate, astfel că nu era aplicabilă limita de viteză de 50 de km/h.

Foto cu caracter ilustrativ

Cum s-a petrecut incidentul

Petrică G. a fost oprit de un agent de poliție în timp ce se deplasa cu mașina dinspre Constanța spre Mangalia, a fost oprit de un agent de poliție care l-a supus probei cu aparatul etilotest, dovedind că nu a consumat alcool, agentul reproșându-i faptul că a circulat în localitatea Eforie Sud cu depășirea limitei legale de viteză, motiv pentru care i-a aplicat o amendă de 1305 lei și sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Petrică G. a susținut că nu a săvârșit contravenția imputată în sensul că, în momentul în care a fost filmat cu aparatul radar conducând cu aproximativ 109 km/h, nu se afla în localitatea Eforie Sud, ci în afara acestei localități, nefiind aplicabilă limita de viteză de 50 km/h.

Ce a spus instanța

La aprecierea stării de pericol creată în concret, instanța a avut în vedere faptul că petentul a circulat cu o viteză mare, depășind cu mai mult de 50 km/h limita legală, pe un drum național, unde circulația este sporită, fiind astfel creată o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și posibilitatea producerii unor evenimente rutiere. Astfel, fapta petentului indică un grad de pericol social concret ridicat, iar pentru a înțelege gravitatea faptei și pentru a se preveni săvârșirea unor fapte similare, instanța constată că se impune menținerea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal de contravenție contestat. Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis respingerea plângerii contravenționale. Sentința a fost comunicată pe 16 septembrie 2021 și nu este definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca era prieten cu Ag sef V Livanov poate il ajuta!....
1
1
E acuma plateste integral amenda si perisul retinut ptr 90 zile fara drept de reducere
4
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272