REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
12.7° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! Cum au pierdut Merkel și Merz Germania de Est

Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! Cum au pierdut Merkel și Merz Germania de Est

Mirela PASCAL 6 septembrie 2026 | 08:06 830

Unul dintre cele mai importante partide de extremă dreaptă din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de carismaticul Ulrich Siegmund, a atins cifre istorice de peste 40% în sondajele din landul Saxonia-Anhalt. Politologul german de origine română Anneli Ute Gabanyi explică într-un interviu ce înseamnă o posibilă victorie a populiștilor germani pentru viitorul politic al Germaniei, dar și cum s-ar putea repercuta undele de șoc economice și politice până în România.

Cutremur politic in Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! Cum au pierdut Merkel si Merz Germania de Est

Landul german Saxonia-Anhalt organizează alegeri duminică, iar miza reverberează în întreaga Germanie și chiar în Uniunea Europeană, inclusiv în România. Cei peste 1,7 milioane de alegători vor decide dacă partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania" (AfD) va obține, pentru prima dată, funcția de premier al unui land.

Sondajele arată că AfD se apropie de majoritatea absolută, iar experții avertizează că o victorie a acestora ar transmite unde de șoc în întreaga Germanie, iar de aici în Uniunea Europeană. Politologul german Anneli Ute Gabanyi explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care este situația cu puțin timp înaintea scrutinului și vorbește despre riscurile unei victorii a AfD.

Landul Saxonia-Anhalt e gata pentru alegeri, iar în unele sondaje AfD ar fi ajuns la 44%. Care e situația, de fapt?

”Da, procentul a fost exact acela, dar a scăzut, a scăzut la 41-40, la ultimul sondaj de ieri (n.r. – interviul a fost făcut vineri, 4 septembrie),” a spus Anneli Ute Gabanyi.

Cutremur politic in Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! Cum au pierdut Merkel si Merz Germania de Est

”Vor avea loc în Germania federală trei alegeri în trei landuri diferite, foarte diferite din foarte multe puncte de vedere și anume: duminica viitoare, pe 6 septembrie, alegerile vor avea loc în Saxonia-Anhalt (Sachsen-Anhalt), iar pe 20 septembrie alegeri atât în Mecklenburg-Vorpommern, cât și în landul Berlin, pentru că orașul Berlin este un land separat și nu face parte din landul Brandenburg care îl înconjoară. Cele două landuri pe care le-am pomenit la început sunt și numite landuri cu liniuță, pentru că sunt landuri care în nume conțin două nume și au fost nu au tradiție în Germania clasică, pentru că au fost formate după unificarea țării. Ele provin din fosta RDG, din care au fost formate aceste landuri.”

Deci, Saxonia-Anhalt este landul cel mai mic, landul care are problemele cele mai mari, și Mecklenburg-Vorpommern este o structură foarte divizată între cele două părți: Mecklenburg pe de o parte, care este partea vestică și care se află în imediata apropiere a orașului vest-german Hamburg sau Lübeck, adică orașele vechii Hanze, iar pe de altă parte Vorpommern, care are o frontieră cu Polonia și are cu totul altă structură, alte probleme, altă economie. Iar Berlinul, orașul Berlin, iarăși o problemă, structură total diferită față de cele două landuri foste parte din RDG înainte de 1990.

Cutremur politic in Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! Cum au pierdut Merkel si Merz Germania de Est

Dacă AfD va obține o astfel de victorie în acest weekend, va ridica întrebări despre motivele pentru care cancelari precum Helmut Kohl, Angela Merkel sau Friedrich Merz nu au reușit să gestioneze tranziția post-unificare și să prevină ca mari părți ale Estului să devieze spre extrema dreaptă, notează Politico.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere