Decizie FĂRĂ PRECEDENT luată de Liviu Dragnea: Miercuri e un nou CEX
Decizie FĂRĂ PRECEDENT luată de Liviu Dragnea: Miercuri e un nou CEX
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConducerea lărgită a PSD se va reuni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, într-o ședință de Comitet Executiv Național, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid, conform stiripesurse.ro.
Până la ora transmiterii acestei știri, liderii PSD nu au primit o ordine de zi. E o decizie fără precedent luată de Liviu Dragnea, de a convoca al doilea CEX în numai 3 zile.
Social-democrații au votat, în ședința de marți a BPN al partidului, ca Lia Olguța Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor, au declarat surse ale formațiunii pentru MEDIAFAX.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu va semna decretele de numire în funcția de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguța Vasilescu și pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.
Cu toate că CEx al PSD a decis, luni, remanierea lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, șeful statului nu a semnat decretul de revocare a acestuia din funcție.
De asemenea, Ilan Laufer a declarat, într-o conferință de presă susținută marți seară la sediul PSD, că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunțând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News