REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în decembrie cu 2,6%

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în decembrie cu 2,6%

Replica API 28 ianuarie 2021 | 00:00 863

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2020 cu 2,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 420,793 miliarde de lei şi cu 14,4% (12,1% în termeni reali) faţă de aceeaşi lună a anului trecut, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat, scrie Agerpres.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 65,2% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 3,8% faţă de luna noiembrie 2020, până la 274,379 miliarde de lei, şi cu 13,5% (11,2% în termeni reali) faţă de decembrie 2019.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 2,7% faţă de luna anterioară, până la 151,428 miliarde de lei, iar faţă de luna decembrie 2019 au înregistrat o creştere de 15,5% (13,1% în termeni reali).

Conform BNR, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 5,2% (până la 122,950 miliarde de lei) faţă de luna precedentă şi cu 11,2% (9% în termeni reali) faţă de luna decembrie 2019.

În ceea ce priveşte depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 34,8% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, acestea s-au majorat cu 0,4% faţă de luna noiembrie 2020, ajungând până la nivelul de 146,415 miliarde de (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,5%, până la 30,068 miliarde de euro). Comparativ cu luna decembrie 2019, indicatorul a crescut cu 16,2%, exprimat în lei şi cu 14,1%, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,7% faţă de luna noiembrie 2020, până la 105,252 miliarde de lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,8%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 15,3% şi de 13,2%, dacă indicatorul este exprimat în euro.

De asemenea, depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut până la nivelul de 41,163 miliarde de lei, înregistrând un recul de 0,4% faţă de luna noiembrie 2020 (scădere de 0,3% când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu decembrie 2019, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 18,5%, dar dacă este exprimat în euro, creşterea a fost de 16,3%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614