Diana Șoșoacă, atacată de urși: 'Poate ar fi nevoie de ei prin Parlament, Guvern sau la Președinție'
Diana Șoșoacă, atacată de urși: 'Poate ar fi nevoie de ei prin Parlament, Guvern sau la Președinție'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSenatoarea Diana Șoșoacă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare pe Transfăgărășan, acolo unde a întâlnit o ursoaică cu mai mulți pui. La un moment dat aceasta intră într-o ceartă cu câțiva localnici care veniseră să alunge animalele.
„Problema este că nu-i hrănește absolut nimeni. Ursoaica își apără puii. Nu vă dați jos din mașină. Sunt periculoși chiar dacă sunt mici”, explică fosta senatoare AUR. „Problema este că ar trebui hrăniți. S-a găsit aici un urs mort de foame, iar un alt pui cu capul crăpat de un topor”, a susținut aceasta. „Poate ar fi nevoie de ei prin Parlament, Guvern sau la Președinție”, a spus Șoșoacă, citată de stiripesurse.ro
Aceasta susține că urșii erau hrăniți înainte de ocoalele silvice din țară, iar acum sunt lăsați să flămânzeasca special pentru a fi împușcați după ce vin în căutarea hranei la casele oamenilor.
În momentul în care doi localnici sosesc să alunge urșii cu petarde, senatoarea le reproșează că în loc să-i hrănească îi sperie. „Ce căutați să nu aveți grijă de acești urși. Unde este ca pe vremea lui Ceaușeșcu, când se dădea mâncare?”, le reproșează aceasta.
„Și animalele au drepturi, vreau să știu de ce nu sunt ținute în siguranță ca pe vremea lui Ceaușescu?”, le spune Șoșoacă după ce aceștia se plâng de urșii care vin în sate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News