Discursuri siropoase ale politicienilor constănțeni, cu ocazia începerii noului an școlar
Discursuri siropoase ale politicienilor constănțeni, cu ocazia începerii noului an școlar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOdată cu începerea noului an școlar, deputații, consilierii, oamenii politici din Constanța s-au întrecut în cuvinte dulci, adresate elevilor, părinților și dascălilor, urându-le numai bucurii și gânduri bune. Mare parte din oamenii politici din județ au fost prezenți la diverse unități de învățământ, acolo unde au ținut câte un scurt discurs.
Oamenii politici nu sunt în competiție doar în preajma alegerilor, aceștia se întrec în vorbe dulci, prin postări pe rețelele de socializare, fie prezenți la festivitatea de începere a noului an școlar a unităților de învățământ din județul Constanța.
Prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa, a fost împreună cu Șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, la Fântânele, acolo unde a fost inaugurată noua școală: „Școala din Fântânele poate stârni admirația oricui. Este o unitate în care s-a investit, de la dotarea laboratoarelor, la sala de sport, de la reabilitarea energetică, la programe de combatere a abandonului școlar sau asigurarea unei mese calde. Am văzut emoție, zâmbete și entuziasm, în special din partea copiilor. Aici ei simt că România are nevoie de ei și că investește în consecință. Succes tuturor!”
Silviu Coșa - Prefectul Județului Constanța
Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, a fost prezent la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, acesta le-a transmis elevilor să își urmeze visurile cu încredere și să aibă respect pentru cadrele didactice: „Să vă fie anul școlar plin de descoperiri, reușite și momente de neuitat! În timp ce vă bucurați de copilărie și adolescență, să nu uitați cât de important este să comunicați cu profesorii și colegii voștri, să fiți curioși, să citiți și să descoperiți ce vă pasionează. Să vă urmați visurile cu încredere și cu respect față de cadrele didactice și de toți cei care vă ghidează pașii în această călătorie minunată. Mult succes tuturor, în noul an școlar!”
Mihai Lupu - Președintele Consiliului Județean
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a fost împreună cu Președintele Consiliului Județean la Colegiul Naţional Pedagogic ,„Constantin Brătescu”: „Anul școlar reprezintă cu siguranță un moment emoționant pentru fiecare dintre noi. Întâi am pășit în sala de clasă ca elevi, apoi ne-am dus copiii de mână poate la aceeași școală, în aceeași bancă. Școala este sufletul unei comunități și felicit cadrele didactice pentru pasiunea, devotamentul și mai ales pentru răbdarea pe care o au an de an cu copiii noștri! Este o întreagă dezbatere în ultimii ani legată de valorile pe care le dă societatea, modelele pe care le oferă tinerei generații, iar eu transmit elevilor care astăzi încep anul școlar următorul sfat: luați-vă ca modele pe părinții și pe dascălii voștri! Așa cu siguranță nu veți da greș! Luați ca model de urmat părintele care se străduiește în fiecare zi să vă ofere un mâine mai bun, și luați ca model de urmat dascălul ce încearcă să facă fiecare generație mai bună, mai pregătită pentru viață! Consider că cea mai profitabilă investiție pe care o poate face un stat este investiția în educație, iar excelența poate fi obținută doar având la îndemână infrastructura educațională modernă.”
Ionuț Rusu - Viceprimarul municipiului Constanța
Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a mers la toate unitățile de învățământ din oraș în prima zi de școală, urându-le mult succes elevilor și multă răbdare părinților și cadrelor didactice: „Emoția primei zile de școală… Succes dragi elevi, multă răbdare părinților și cadrelor didactice! Sunt convins că va fi un an grozav fiindcă avem în față o generație pragmatică de copii! Nimic nu poate fi imposibil pentru ei! Vă iubim și suntem necondiționat alături de voi!”
Florin Chelaru - primarul orașului Năvodari
Mihaela Andrei, consilier local, a fost prezentă la deschiderea noului an școlar la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța și la Școala Gimnaziala Spectrum Constanța: „Un moment emoționat pentru copiii noștri, pentru dascăli dar și pentru noi, părinții. Și cum poetul Nichita Stănescu spunea: «Pentru mine școala a însemnat frumusețea unui copac sădit de altul în mine.» Eu le-am dorit copiilor din calitatea mea de părinte, consilier local și membru în Consiliul de Administrație, ca în acest an școlar să aibă parte de «câți mai mulți copaci sădiți de dascălii noștri minunați în ei« iar copiii sa le recunoască frumusețea. Succes copii și dascăli!”
Mihaela Andrei - consilier local
Horia Țuțuianu, deputat PSD de Constanța, a fost prezent la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, alături de fiul său: „Sună din nou clopoțelul, anunțând startul unui nou an școlar. Un nou drum, cu provocări la tot pasul, atât pentru elevi, profesori cât și pentru noi părinții. Însă efortul sunt convins că va merita. Dragi elevi, descoperiți bogăția înțelepciunii și savurați fiecare nouă lecție! Aveți alături oameni minunați, de la care aveți ce învăța! Stimați profesori, nu uitați că sunteți sursă de inspirație. Am mai spus-o, aveți cea mai minunată profesie din lume. Nu doar predați la clasă, ci formați caractere. Cât despre noi, părinții, nu ne rămâne decât să vă fim alături, un sprijin pe care vă puteți baza! Să fie un nou an școlar plin de realizări, cu putere de muncă, dedicare și răbdare, rezultate remarcabile și nu în ultimul rând, cu amintiri frumoase! Mult succes!”
Deputatul USR, Stelian Ion, a fost alături de fata sa în prima zi de școală: „O zi plină de emoții și speranță la început de clasa întâi. Să ai un an frumos, să înveți multe lucruri noi, să te joci cât cuprinde și să te bucuri din plin de perioada asta minunată! Succes tuturor copiilor!”
Și Cristina Dumitrache, deputat PSD, a ținut să transmită câteva vorbe elevilor și părinților la începutul anului școlar: „Fiecare început de an școlar aduce elevilor, profesorilor și părinților noi posibilități, obiective de atins, speranțe și emoții. Ziua de astăzi este despre copiii noștri, cei care ne ajută să retrăim momentul în care pășeam pentru prima dată în sălile de clasă. Cu fiecare nou an școlar care începe, reușim să îi vedem pe cei mici cum devin tot mai siguri pe viitorul lor, mai conștienți de ceea ce le place, curioși să descopere lucruri noi și să-și depășească limitele. Rolul nostru este acela de a le oferi îndrumarea necesară și sprijinul de care au nevoie în cei mai importanți ani în care aceștia cresc, se dezvoltă și preiau din valorile pe le insuflăm.
Cristina Dumitrache - deputat PSD
Le urez tuturor elevilor din Constanța și din întreaga țară un nou an școlar plin de rezultate, iar cadrelor didactice le mulțumesc pentru angajamentul lor și pentru pasiunea pe care o pun în educația copiilor noștri!”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.4° Constanța 
















