REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Donald Trump a semnat protocolul de înţelegere cu Iranul în timpul cinei oferite de familia Macron la Versailles

Donald Trump a semnat protocolul de înţelegere cu Iranul în timpul cinei oferite de familia Macron la Versailles

Robert NENCIU 19 iunie 2026 | 00:00 340

Protocolul de înţelegere dintre SUA şi Iran, care include şi frontul libanez, a fost semnat miercuri seara de Donald Trump, aflat în vizită în Franţa, în timpul cinei găzduite de preşedintele Emmanuel Macron la Versailles. „Tocmai l-am semnat”, a confirmat preşedintele Statelor Unite în faţa presei, la ieşirea din Palatul Versailles. Casa Albă a publicat ulterior un videoclip pe X cu momentul semnării.

Donald Trump a semnat protocolul de intelegere cu Iranul in timpul cinei oferite de familia Macron la Versailles

În imagini, se vede cum Donald Trump semnează în aplauze acordul în timp ce stă la masă alături de Emmanuel Macron şi de soţia acestuia. „Bravo!”, exclamă entuziast preşedintele Republicii Franceze, în timp ce îl aplaudă solemn pe omologul său american.

Apoi, în aplauze, şeful Casei Albe îi dă documentul şi cele două stilouri lui Marco Rubio, secretarul american de stat, şi face un semn cu degetul în jos şi apoi în sus. După ce a dat mâna cu şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, şi apoi cu Donald Trump, Emmanuel Macron adaugă în engleză: „Good job... Great job”.

„Acest acord deschide calea către o pace durabilă şi permite redeschiderea strâmtorii Ormuz”, a confirmat ulterior preşedintele francez pe X. „Este un pas important în direcţia bună pentru compatrioţii noştri, care va permite în curând o scădere a preţurilor la energie”, a precizat el, publicând, la rândul său, un videoclip cu semnarea istorică.

Întrebat, la încheierea cinei, despre implicarea Parisului în continuarea negocierilor dintre SUA şi Iran, preşedintele francez a afirmat că „Franţa va continua să joace acest rol de putere mediatoare, care urmăreşte să ajute şi să construiască compromisuri”. Reamintind experienţa franceză „în domeniul nuclear” şi importanţa acesteia „pentru ridicarea sancţiunilor sau menţinerea presiunii”, şeful statului s-a arătat pragmatic: „Vom continua să lucrăm. Dar, în fond, este un moment de pace”, scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am infrant au fost distrusi complet din prima zi de vreo 27 de ori pana azi.
1
0