Donald Trump lansează acuzații EXPLOZIVE la adresa Chinei: puteau să oprească pandemia de coronavirus
Donald Trump lansează acuzații EXPLOZIVE la adresa Chinei: puteau să oprească pandemia de coronavirus
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu se gândeşte la o posibilă nouă fază a acordului comercial dintre Statele Unite şi China, el adăugând că relaţia dintre cele două ţări ”a fost deteriorată grav” de pandemia de coronavirus, relatează CNBC.
”Ar fi putut să oprească epidemia. Ar fi putut să o oprească. Nu au făcut-o”, a spus Trump reporterilor aflaţi la bordul Air Force One, în drum spre Florida, informează stiripesurse.ro
Întrebat dacă aceste fricţiuni înseamnă că ”faza a doua” a acordului comercial dintre SUA şi China nu va mai avea loc, Trump a spus că nici măcar nu se gândeşte la acest lucru şi că are multe alte lucruri în minte.
Viitorul acordului comercial dintre cele două super puteri economice, din care prima fază a fost semnată şi a intrat în vigoare la începutul acestui an, este pus sub semnul întrebării din cauza crizei Covid-19.
Noul coronavirus, care a fost descoperit prima oară în oraşul chinez Wuhan, s-a răspândit în întreaga lume şi a avut un impact devastator asupra sănătăţii americanilor şi economiei SUA.
În Statele Unite au fost identificate peste 3 milioane de cazuri şi au avut loc cel puţin 133.291 de decese din cauza Covid-19, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News