REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 17 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7585
13.4° Constanța Joi, 17 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7585
 

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogălniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui Kovesi

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogălniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui Kovesi

Andreea CONSTANTIN 5 august 2025 | 11:23 2378

O firmă din Turcia este cercetată pentru falsificarea unor documente folosite pentru câștigarea lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, începute în mai 2023. Contractul de execuție a fost semnat de reprezentanții Aeroportului și de o asociere de firme, printre care și cea din Turcia, iar cel de finanțare a fost semnat de ministrul de atunci al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Cazul a fost trimis Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi.

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogalniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui Kovesi

160 de milioane din fonduri europene

Lucrările scoase la licitație în 2023 au constat în dezvoltare terminal la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”, turnul de control și parcarea. Valoarea inițială a proiectului a fost de peste 202 milioane de lei fără TVA (46 milioane de euro), iar peste 160 de milioane de lei urmau să provină din fonduri europene prin „Programul Operațional Infrastructură Mare”. 

Ultima informare din partea Aeroportului, din 4 august 2025, spune că valoarea totală a contractului este de 278 de milioane de lei (55,9 mil. euro). 

Aeroportul se află în localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, la circa 26 kilometri de oraș, lângă baza aeriană militară.

Contractul de proiectare și execuție a fost câștigat la licitația deschisă de un consorțiu de firme: SSAB-AG SA din județul Bacău cu firmele ACER Proje Inșaat din Turcia și Atelier Unbuilt SRL – București. Firmele au lucrat și cu subcontractori din județul Constanța. Din partea română, el a fost semnat de reprezentanții Aeroportului, iar de partea cealaltă de reprezentantul Asocierii de firme, respectiv SC SSAB-AG SA. La acest contract apar problemele.

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogalniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui KovesiSorin Grindeanu, Codruța Kovesi

În cadrul asocierii, firma din Turcia a fost cooptată deoarece prezenta garanția experienței necesare unei astfel de lucrări. Doar că documentele firmei din Turcia au fost unele false, potrivit instituțiilor de control din România.

La semnarea contractului a fost prezent și Sorin Grindeanu

Semnăturile oficiale pe contractul de finanțare au fost puse pe contract la un hotel din Mamaia, pe 4 mai 2023, eveniment la care a fost prezent și Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al transporturilor și infrastructurii la acea dată.

Peste doi ani, când lucrările sunt aproape finalizate, situația contractului a ajuns pe masa procurorilor de la DNA și Parchetului European.

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogalniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui Kovesi  

Curtea de Conturi a sesizat EPPO – Parchetul European

Un raport al Curții de Conturi, finalizat în 2025, arată că licitația a fost câștigată de o asociere de firme care nu a prezentat documente autentice care să ateste că are experiența necesară pentru a se ocupa de modernizarea Aeroportului Mihail Kogălniceanu.

Mai mult, Plenul Curții de Conturi a decis, în februarie 2025, sesizarea organelor de urmărire penală competente.

În acest caz, este vorba de Parchetul European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi. Documentele au fost direcționate și către Autoritatea de Management din cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, instituția care verifică actele înainte de a fi trimise spre decontare la Bruxelles. 

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogalniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui KovesiCodruța Kovesi

Problema de fond o constituie faptul că asocierea de firme care a câștigat licitația au obținut contractul pe baza unor documente false, care să le ateste expertiza în domeniu. Incriminată este firma din Turcia, cea care garanta că are experiența necesară efectuării lucrărilor.

Ce zice Ministerul Transporturilor!

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) face următoarele precizări:  MTI a avut un rol exclusiv în semnarea contractului de finanțare, contract care a fost semnat de către directorul general Felix Ardelean ( conducătorul structurii care gestionează fondurile europene) și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în calitate de reprezentanți ai ministerului.
Nu a existat în niciun moment o legătură directă între contractul de finanțare semnat de către  MTI și contractul de execuție semnat de reprezentanții Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. MTI a asigurat doar finanțarea. Derularea procedurii de achiziție publică și semnarea contractului de lucrări au intrat exclusiv în atribuțiile autorității contractante, respectiv Aeroportul.

Dosarul privind modernizarea aeroportului Mihail Kogalniceanu a aterizat pe masa Parchetului lui KovesiMinisterul Transporturilor

Responsabilitatea, în ceea ce privește relația contractuală cu executantul lucrărilor, revine în întregime Aeroportului, în calitate de autoritate contractantă. Orice discuție privind derularea contractului de execuție privește această autoritate și asocierea de firme contractante. Aeroportul are obligația legală de a verifica dacă documentele prezentate în cadrul procedurii sunt complete și conforme. Nu intră în atribuțiile experților în achiziții de la nivelul Aeroportului să efectueze cercetări de fond privind veridicitatea absolută a conținutului documentelor, dacă acestea au aparență de legalitate. Sesizarea referitoare la posibile nereguli a fost transmisă chiar de către reprezentanții Aeroportului, cei care au semnat contractul de execuție, ceea ce demonstrează reacția responsabilă a autorității contractante în fața unor posibile suspiciuni.  În baza procedurilor legale în curs, inclusiv a unor acțiuni în instanță, dacă se constată prejudicii aduse autorității contractante, există mecanisme legale de recuperare a acestora. Reamintim că firmele participante la procedurile de achiziție publică au obligația legală de a depune declarații pe proprie răspundere privind veridicitatea documentelor și conformitatea acestora cu legislația în vigoare. În caz de nerespectare a prevederilor legale, răspunderea aparține în totalitate operatorilor economici, care pot fi trași la răspundere civilă sau penală, în funcție de gravitatea faptelor constatate.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
turcismele se fac cu complicii romanii. turcii mituesc cu banii pe care ii plateste tot statul roman.
0
0
Artagea are diploma falsa de facultate Daca tot a cumpărat o diploma de facultate a crezut ca merge și cu actele la licitație .Sargu, Acatrinei Artagea și Fotu o sa se toarne unu pe altu
8
0
O mai buleshte Barcaru pe Nusa ?
6
0
Pe scurt: Dir. Econimic a adus fondurile(spaga s-a impartit cu Artagea si Grindeanu), apoi Purcelusul Fermecat a sifonat tot la DNA. Si asa Hoțul, a devenit martor!
13
0
băăă repli kaka, nu mai dați copy-paste la articole scrise de alții. menționați sursa snoop. ro.... băăă voi nu sunteți în stare de astfel de anchete
13
1
De ce tineti un aeroport cu 3 zboruri pe zi si sute de angajati care se plictisesc in faiment. Trimite-tii la Bucuresti
18
0
grasule, umflatule, se strânge lațul…
11
0