Dosarul ‘şantajului’ de la Universitatea Andrei Şaguna a fost CLASAT, întrucât fapta NU există!

După doi ani de la tam-tam-ul descinderii, a înregistrărilor ambientale şi a audierilor în forţă,

Statul român nu este capabil să localizeze victimele care cer, disperate, ajutor. De la tragedia din Munţii Apuseni şi până în prezent, instituţiile statului român nu au reuşit să îmbunătăţească nimic; efectiv, cetăţenii simpli sunt lăsaţi la mâna destinului: descurcaţi-vă care cum puteţi, nu vă bazaţi pe 112, pe STS, poliţişti ori magistraţi. Cu jumătate de gură, în spaţiul public sunt lansate şi „poveşti” cum că nimic nu a funcţionat, zilele acestea, pentru că nu mai există acele protocoale cu serviciile. Cu toată gura, nimeni nu declară oficial nimic, lăsând opinia publică să-şi facă propriile scenarii în legătură cu recenta tragedie de la Caracal. Unde sunt oamenii legii de altă dată care anunţau cu mare tam-tam cum fac percheziţii şi cum stârpesc corupţia din România? Au amuţit. Sunt depăşiţi de situaţie, iar din urmă vin adevăruri pe care momentan (doar momentan) populaţia încântată de mirajul luptei anticorupţie refuză să le ia în considerare. Aflăm bunăoară de dosare care, ajunse la instanţă, se desumflă ca nişte baloane de săpun, iar asta pentru că cei care le-au instrumentat au dorit doar să se afirme, fără să muncească temeinic pentru stabilirea adevărului. Toto respectul pentru cei care îşi iau munca în serios şi chiar duc la instanţă dosare serioase; printre ei însă, şi amatori de senzaţie, lauri şi... cam atât.

Aurel Papari

Sunt dosare care au început în forţă, cu spectacol de cătuşe, mascaţi şi comunicate bombastice. La final, peste ele s-a aşternut tăcerea. S-au închis fără nici o mare „captură”. Şi avem un exemplu concludent de la Constanţa: acum doi ani, toată presa din România a vuit de o ştire despre preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna”, Aurel Papari, care este acuzat de şantaj. Cea care îl reclama – o fostă studentă, colaboratoare a universităţii. Aceasta a declarat anchetatorilor că este forţată să achite o taxă către universitate, în caz contrar nu va putea susţine lucrarea de disertaţie. Taxa în cauză reprezenta chiria rezultată din subînchirierea unui spaţiu în care reclamanta desfăşura activităţi de psihosociologie. Spaţiul este deţinut de o societate al cărui administrator este Aurel Papari, în numele universităţii pe care o reprezintă. Încă de la bun început trebuie precizat că inclusiv regulamentul universităţii prevede că studenţii care nu îşi achită toate taxele (ori chirie în cazul de faţă) nu sunt primiţi la examene! Prin urmare, conflictul dintre cele două părţi – reclamanta şi conducerea universităţii era de natură civilă. Mai exact, reclamanta putea să dea în judecată universitatea, dacă era convinsă de faptul că nu are de plătit acea sumă. Sau putea reclama un abuz la orice altă instituţie abilitată, numai că reclamanta a preferat să se adreseze procurorilor, urmând „trendul” acestor vremuri. Ce a urmat? O adevărată desfăşurare de forţe: 16 poliţişti, inclusiv mascaţi, au înconjurat universitatea. Perimetrul a fost securizat, cum s-ar spune, aşa încât suspecţii să nu aibă vreo scăpare! Ce a urmat? Audieri până la miezul nopţii şi confiscarea din casieria universităţii a sumei de 500 de lei, bani achitaţi de reclamantă, şi pentru care primise chitanţă.

Alături de Aurel Papari a fost acuzată şi prorectorul univeristăţii, Gabriela Munteanu, pentru complicitate la şantaj. Cu acest dosar se ajunge la instanţă, la camera preliminară, unde magistratul constată că: „în perioada 28.06.2017 – 18.07.2017 urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent”, cu eludarea legii, şi că actele de urmărire penală „au fost nelegale, sancţionându-le cu nulitatea absolută”. Se constată nulitatea începerii urmării penale şi au fost excluse de la dosar probele administrate până la data de 28.06.2017, inclusiv ordonanţa prin care, la data de 29.06.2017, fusese autorizată o supraveghere tehnică, pentru 48 de ore, constând în video, audio şi foto în mediul ambiental cu Aurel Papari.

În data de 01.03.2018, s-a dispus, în acest dosar, reluarea urmăririi penale şi refacerea urmăririi penale, având în vedere cele prezentate mai sus. A fost reaudiată reclamanta, iar în final, procurorii au anunţat că se dispune: „Clasarea cauzei privind infracţiunile de şantaj prevăzute şi pedepsite de art. 13 ind.1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (…) deoarece fapta nu există”. “Verdictul” vine după doi ani, pe data de 16 iulie 2019.

A.C.