Două cargouri s-au ciocnit pe Canalul Sulina, la Mila 18
Două cargouri s-au ciocnit pe Canalul Sulina, la Mila 18
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMiercuri, 28 august, în jurul orei 13, două nave maritime s-au ciocnit pe Canalul Sulina, în zona Mila 18. Una dintre nave, sub pavilion Panama, rămăsese fără guvernare şi reuşise în cele din urmă să tragă în malul stâng, dusă de curent. Echipajul a reuşit în final să redreseze nava purtată de curent, dar din aval, aceasta a fost surprinsă de o altă navă maritimă care urca.
Chiar dacă nava care urca a făcut toate manevrele posibile, evitând astfel coliziunea în plin, tot a lovit nava aflată la ancoră, în partea din spate, producând doar pagube materiale.
Un echipaj de la Căpitănie se îndreaptă acum spre locul incidentului. Din fericire nu sunt victime umane. Ambele nave îşi vor continua voiajul până în porturile Sulina, respectiv Tulcea, unde vor rămâne pentru reparaţii.
Video:
Ce spune Autoritatea Navală Română
„Astăzi, 28 august, în jurul orei 13:00, a avut loc un incident naval pe Canalul Sulina, în zona milei marine 18, unde două nave maritime au intrat în coliziune. Nu au fost înregistrate victime, dar sunt pagube materiale. Nava maritimă SUNDRY, sub pavilion Panama, naviga aval de la Izmail cu destinația Tunisia, având la bord o încărcătură de 6.228 de tone de orz. În timpul deplasării, nava a suferit o defecțiune la motorul principal, care a forțat echipajul să ancoreze în regim de urgență. În timpul manevrei, nava a fost lovită de tancul MAZU XIAO, sub pavilion Liberia, care naviga amonte de la Constanța către Izmail, transportând 6.620 de tone de motorină. Nava MAZU XIAO și-a continuat marșul amonte și va ancora în rada portului Tulcea pentru cercetări suplimentare privind incidentul. De asemenea, nava SUNDRY a suferit avarii în zona pupa și va fi oprită la Sulina pentru cercetări. Navigația pe Canalul Sulina se desfășoară normal și nu au fost înregistrate urme de poluare. Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele si împrejurările producerii acestui eveniment”, au transmis reprezentanții Autoritățile Navale Române.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.1° Constanța 









.jpg_t.jpg)




