Dublarea și electrificarea linei de cale ferată Constanța – Mangalia costă 267 de mil. euro
Dublarea și electrificarea linei de cale ferată Constanța – Mangalia costă 267 de mil. euro
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Transporturilor a lansat în consultare publică, marți, 21 noiembrie a.c., proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța – Mangalia”. Conform documentului supus consultării, valoarea estimată a proiectului este de 267,56 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Ministerul Transporturilor a lansat în cursul zilei de marți, 21 noiembrie a.c., în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța – Mangalia”, lucrare de utilitate publică de interes național. Cu această ocazie a fost stabilită și valoarea estimată a lucrărilor pentru de execuție, fiind vorba despre 267,56 de milioane de euro.
proiectul lansat în consultare publică
Odată ce proiectul va fi adoptat de Guvern, CFCF CFR SA poate lansa și procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Durata de execuție a investiție este de 24 de luni. Pe linia ferată Constanța-Mangalia, cu o lungime de 42,9 km: Constanța – Agigea Ecluză (linie dublă și electrificată – 9,6 km), Agigea Ecluză – Mangalia (linie simplă neelectrificată – 33,3 km) sunt amplasate 6 stații CF, după cum urmează: Constanța, Agigea Nord, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Mangalia, 2 halte de mișcare: Agigea Ecluză H.m și Neptun H.m și 4 puncte de oprire, astfel: Tuzla h, Pescăruș h, Costinești Tabără H.c. și Neptun H.c..
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Viteza maximă este de 80 km/oră pentru trenurile de călători, iar pentru trenurile de marfă este de 60 km/oră. Modul de remorcare al trenurilor este tracțiune diesel-electrică. Circulația trenurilor se desfășoara pe bază de bloc de linie automat, doar între Constanța și Eforie Nord, iar între Eforie Nord și Mangalia – la cale liberă. Linia de cale ferată Constanţa – Mangalia, parte a rețelei TEN-T Comprehensive (rețeaua TEN-T- globală sau extinsă) situată pe Coridorul Rhin – Dunăre, reprezintă o componentă importantă a reţelei feroviare din Romania pentru traficul de călători şi marfă făcând parte din Magistrala 800 Bucureşti - Constanţa - Mangalia care deserveşte zona turistică de sud a litoralului Mării Negre şi agenţii economici amplasaţi pe platforma porturilor Constanţa şi Mangalia..
Proiectul „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT), aprobat de Guvernul României prin H.G. nr. 666/2016, cu modificările ulterioare.
Care este scopul investiției în valoare de 267,56 de milioane de euro?
Scopul investiției vizează creşterea atractivităţii și competitivităţii transportului feroviar prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare. Obiectivele preconizate vizează: reducerea timpului de călătorie prin creșterea vitezei de circulație; îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului feroviar; îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei, concomitent cu reducerea emisiilor de poluanți și impactul negativ asupra mediului; atragerea călătorilor și a transportatorilor de mărfuri, de la traficul auto către traficul feroviar.
Astfel, lucrările prevăzute vizează: Electrificarea, dublarea şi reabilitarea liniei - prin electrificarea liniei Agigea Ecluză – Mangalia în completarea tronsonului Constanţa - Agigea Ecluză se va putea circula cu tracţiune electrică pe distanţa Cosntanţa – Mangalia, eliminându-se astfel tracţiunea diesel-electrică. Se vor reduce astfel emisiile de gaze cu efect de seră şi impactul negativ asupra mediului; creşterea gradului de siguranţă prin reabilitarea liniei c.f., a lucrărilor de artă, realizarea lucrărilor de consolidare necesare şi eliminarea astfel a restricţiilor de viteză; reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei maxime de circulaţie permise de traseu pe distanţa Constanţa - Mangalia şi eliminarea necesităţii schimbării locomotivei în staţia Constanţa; un mers cadenţat la 30 minute al trenurilor de călatori pe distanţa Constanţa – Mangalia; creşterea gradului de confort în transportul de călători prin modernizarea peroanelor, a clădirilor de călatori, precum şi a altor facilităţilor oferite în staţii/puncte de oprire în conformitate cu normele STI; Extindere DEF ; Post de operare central CEL Eforie Nord - Mangalia amplasat în clădirea CMT Constanţa + echipamente necesare ERTMS nivel 2 pentru linia Constanţa – Mangalia.
Circulaţia trenurilor se va efectua pe linie dublă electrificată, pe 26,4 km (9,6 km ax Constanța – ax H.m. Agigea Ecluză + 16,8 km ax Costinești – ax Mangalia) și linie simplă electrificată pe 16,5 km (ax H.m. Agigea Ecluză – ax Costinești). Linia va fi înzestrată cu instalaţie de centralizare electronică de linie (CEL) şi ERTMS Nivel 2 Instalația de centralizare electronică de linie CEL va fi operată dintr-un post central care va fi amplasat în clădirea CMT Constanța. Modul de remorcare al trenurilor va fi cu locomotive electrice economisindu-se astfel durata din prezent a schimbării locomotivei în staţia Constanța.
Proiectul include: 23 podețe noi, 1 pod de încrucișare, 4 poduri, 4 pasaje inferioare, 1 pasaj pietonal, 1 substație tracțiune CFR/Enel. S-a avut în vedere corelarea proiectului cu: Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa; Modernizarea / reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Faza Studiu de Fezabilitate - SRCF Constanța 4 stații: Neptun hc, Costinești Tabără, Ciulnița și Mangalia
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.1° Constanța 











.jpg_t.jpg)




