REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Economia Siriei a pierdut 226 miliarde de dolari din cauza războiului, susține Banca Mondială

Economia Siriei a pierdut 226 miliarde de dolari din cauza războiului, susține Banca Mondială

Replica API 12 iulie 2017 | 00:00 932

Cei șase ani de război civil din Siria au devastat infrastructura și au provocat economiei Siriei pierderi de 226 miliarde de dolari, potrivit estimărilor publicate luni de Banca Mondială, informează AFP.

De la izbucnirea sa, în luna martie 2011, războiul din Siria a făcut peste 320.000 de morți și a deplasat peste jumătate din populația țării. Însă Banca Mondială estimează că amploarea distrugerilor merg dincolo de pierderile de vieți omenești și pagubele aduse infrastructurilor.

"Războiul din Siria a destrămat structura socială și economică a țării. Numărul victimelor este devastator, dar războiul distruge de asemenea instituții și sisteme de care societățile au nevoie pentru a funcționa iar repararea lor va fi o provocare mai mare decât refacerea infrastructurilor", a declarat vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Hafez Ghanem.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, pierderile cumulate provocate Produsului Intern Brut începând din 2011 au fost estimate la 226 miliarde de dolari, adică de patru ori mai mari decât valoarea PIB-ului Siriei în anul 2010. Instituția financiară internațională a calculat că războiul a distrus 27% din parcul de locuințe din Siria și aproximativ jumătate din facilitățile medicale și de educație. De asemenea, Banca Mondială estimează că aproximativ 538.000 de locuri de muncă au dispărut anual în perioada 2010-2015 iar peste trei din patru sirieni în vârstă de muncă, adică aproximativ nouă milioane de persoane, fie nu muncesc fie nu sunt înscriși în nicio formă de școlarizare sau pregătire.

"Consecințele pe termen lung ale acestei inactivități vor fi o pierdere colectivă de capital uman care va duce la o penurie de competențe în Siria", a apreciat Hafez Ghanem.

Pagubele provocate sistemului de sănătate au avut și ele efecte devastatoare, Banca Mondială apreciind că mai multe persoane au decedat din cauza deficiențelor sistemului medical decât direct din cauza luptelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pot pune pariu ca dupa ce se va termina cu porcariile in Siria,tara aia se va reface si va depasi in maxim in deceniu situatia economica din Romania. Voi nu vedeti ca refugiatii din fata mortii nu vor de fapt azil in Romania? E simplu. Cand fugi dintr-un cacat,macar sa o faci intr-o directive mai buna,nu tot intr-un cacat poate mai parsiv,ca basina dupa fasole.Sirienii fug de niste tipi tradatori de tara ,de ce sa vina intr-o tara la fel? E pace la noi,dar se traieste,sau se supravietuieste? Pai ei vad astea,de aia vor naiba in alte locuri.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272