REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
13.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Elena Căciulan: În toate spitalele COVID ar trebui să existe fizioterapeuţi care să lucreze cu bolnavii

Elena Căciulan: În toate spitalele COVID ar trebui să existe fizioterapeuţi care să lucreze cu bolnavii

Replica API 12 octombrie 2021 | 00:00 371

Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, Elena Căciulan, atrage atenţia că toate spitalele care tratează pacienţi cu COVID-19 ar trebui să aibă angajaţi fizioterapeuţi, care să-i ajute pe bolnavi să se mişte şi să respire încă din timpul spitalizării, dar mai ales după externare.

Elena Căciulan

"Fizioterapeutul, legat de partea aceasta de recuperare respiratorie, este persoana cea mai importantă care poate să aducă normalitatea în viaţa pacientului. Este total greşit că la ora actuală în România, în spitalul cu pacienţi COVID, în condiţiile în care medicul hotărăşte că poate să aibă şi să profite de această intervenţie fizioterapeutică, nu se face şi după ieşirea din spital (recuperarea post COVID-19 - n.r.). Pacientul respectiv este obligatoriu peste tot în lumea aceasta. Fizioterapeutul are rol important, poate rolul cel mai important pe lângă partea medicamentoasă, de recuperare respiratorie, recuperare fiziologică, de recuperarea forţei musculare, de a redeveni (bolnavul cu COVID-19 - n.r.) persoana care a fost odată, pentru că afectarea nu este numai la nivel respirator. Afectarea aceasta poate să fie sub toate aspectele", a precizat preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, scrie Agerpres.

Ea recomandă ca fizioterapeuţii să fie chemaţi la pacienţii cu COVID-19 chiar şi în secţiile de Infecţioase sau ATI, dacă medicul consideră că respectivul bolnav poate fi ajutat de specialiştii în recuperare.

"Fizioterapeutul trebuie să fie acolo, pentru că de el este nevoie pentru poziţionare, pentru că un pacient care stă mult într-o singură poziţie va face escare. Un pacient care stă într-o poziţie nemişcat, i se vor modifica toţi parametrii fiziologici, va scădea forţa musculară, omul acela nu o să fie în stare să stea în poziţia aşezat şi atunci datoria fizioterapeutului este (...) să aducă mişcarea la parametrii normali. În cazul în care este permis lucrul acesta (accesul fizioterapeutului la bolnavii cu COVID-19 - n.r.), ei trebuie să înveţe să se mişte, pacientul trebuie mişcat tot timpul, pentru a nu se ajunge la cazuri foarte grave, unde şansa de recuperare scade din ce în ce mai mult. Fizioterapia foloseşte cea mai ieftină formă de terapie, cea mai neinvazivă şi cea mai uşor de aplicat", a explicat Elena Căciulan.

În ceea ce specialiştii numesc "long COVID", adică o afectare a pacientului din cauza acestei boli chiar pe o durată de jumătate de an, fizioterapia este foarte importantă.

"Cu cât boala avansează, cu atât recuperarea va fi mai dificilă, trebuie să se lucreze încă din spital pentru pacienţii cu COVID-19, pentru că noi avem documente ale Confederaţiei de Fizioterapie în care ei recomandă folosirea şi importanţa fizioterapiei după perioada aceasta de 'long covid', pentru că ea durează între trei şi şase luni, această perioadă de recuperare, dar la noi, pacienţii nu ajung la recuperare, pentru că mulţi poate se şi sperie, iar de cele mai multe ori, pacientul are nevoie şi de recomandarea medicului", a mai spus Elena Căciulan.

Sibiul a găzduit în ultimele trei zile cel mai mare congres care a avut loc vreodată în România, al fizioterapeuţilor, la care au participat fizic şi online, peste 3.000 de specialişti din ţară, dar şi din străinătate. Una din temele dezbătute a fost cea a pacientului cu COVID-19.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272