Elevii critică decizia Parlamentului de a interzice activitățile de informare privind identificările de gen
Elevii critică decizia Parlamentului de a interzice activitățile de informare privind identificările de gen
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestElevii solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea prin care în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar sunt interzise activitățile de informare privind identificările de gen.
Asociaţiile de elevi condamnă ferm decizia luată de Senat
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), alături de Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), condamnă ferm decizia luată de Senatul României privind interzicerea oricărei referiri legate de identitatea de gen în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din România.
Elevii: “România Educată” nu poate încuraja discriminarea
Totodată, în încercarea de a atrage atenţia, elevii s-au folosit şi de proiectul iniţiat de preşedintele României, Klaus Iohannis, folosit în campania electorală de la alegerile prezidenţiale de anul trecut, “România Educată”. “Așadar, solicităm ferm Președintelui României, Klaus-Werner Iohannis să nu promulge legea prin care în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar sunt interzise activitățile de informare privind identificările de gen. O Românie educată nu se poate confrunta cu asemenea situații ce încurajează discriminarea, excluzând din prim-plan o bună parte a comunității elevilor”, au spus ei în comunicatul de presă.
Elevii spun că promovarea diversităţii ajută la formarea unor tineri responsabili și toleranți
Asociațiile de elevi susțin faptul că o societate democratică se construiește atunci când educația din școli promovează diversitatea, incluziunea socială, având în vedere particularitățile fiecărui individ. Iar făcând abatere de la libertățile cetățenești, în acest caz libertatea de exprimare, stipulată la articolul 30 din Constituția României. Mai mult decât atât, necesitatea pregătirii elevilor în sensul în care promovarea diversității din toate punctele de vedere este un lucru obligatoriu pentru formarea unor tineri responsabili și toleranți. Totodată, în loc să promoveze accesul liber la învățare, statul îl restricționează încălcând dreptul la educație prevăzut în Constituția României la articolul 32, precum și principiile echității și incluziunii sociale din Legea educației naționale nr.1/2011.
Lege care contravine tratatelor internaţionale, la care România este parte
Adoptarea unei astfel de legi contravine tuturor obligațiilor României față de tratatele internaționale la care țara noastră este parte: Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Un exemplu fiind articolul 19 din Convenția ONU privind drepturile copilului unde este specificat faptul că statele semnatare vor lua toate măsurile necesare în vederea protejării copilului împotriva oricãror forme de violență, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual.
Andreea Sabina Spătariu: Vom depune toate eforturile necesare ca această măsură să nu intre în vigoare
Andreea Sabina Spătariu, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a punctat la capitolul diversitate şi a criticat această măsură, care ar încălca drepturi și libertăți fundamentale.“Dacă vrem ca România să progreseze, nu trebuie să promovăm discriminarea între elevi. Cunoașterea ne ajută să înțelegem și să fim mai toleranți, ocolind astfel pe cât de mult posibil bullying-ul bazat pe convingerile, părerile sau orientarea sexuală a unui elev. Această măsură încalcă drepturi și libertăți fundamentale, iar statul ar trebui să se asigure nu doar că acestea sunt respectate, ci și că fiecare tânăr are parte de cele mai bune condiții. Vom depune toate eforturile necesare ca această măsură să nu intre în vigoare, ba chiar să putem beneficia în următorul an școlar de o educație care să nu ne facă să ne batem joc unii de alții, promovând diversitatea despre care tot vorbim.”, a spus preşedintele AEC, Andreea Sabina Spătariu.
Petruţ IACOB
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News