REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.1° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Elevii vor urma cursuri de prim ajutor la școală

Elevii vor urma cursuri de prim ajutor la școală

Cristina BĂRBUCEANU 22 octombrie 2022 | 00:00 664

Elevii din România ar putea putea urma cursuri de prim ajutor la școală începând cu anul școlar 2023-2024. Camera Deputaților a adoptat săptămâna aceasta un proiect care vizează completarea și modificarea articolului 65 din Legea Educației Naționale.

Astfel, pentru disciplina Biologie – „Anatomia și fiziologia omului”, atât în învățământul gimnazial, cât și în cel liceal, programa școlară va cuprinde și noțiuni de prim-ajutor. 

Cursuri de prim ajutor pentru elevi

Elevii din ciclul gimnazial și cei de liceu vor avea în programa școlară și cursuri de prim ajutor, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale, proiect care a fost adoptat săptămâna aceasta de Camera Deputaților.

Noțiunile de prim ajutor vor fi cuprinse în disciplina Biologie- „Anatomia și fiziologia omului”, iar activitățile practice din cadrul acestui curs se vor desfășura în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății.

Cursurile de prim ajutor vor fi introduse în școli și licee începând cu anul școlar 2023-2024, dacă proiectul de lege va ajunge să se aplice până atunci.

Potrivit inițiatorilor acestui proiect, citați de avocatnet.ro ,  e necesară introducerea unor cursuri obligatorii de prim ajutor în școli, deoarece, „în România, curricula școlară cuprinde, în prezent, disciplina opțională «Educație pentru sănătate», care cuprinde și noțiuni de prim ajutor, dar aceasta se face disproporționat la nivelul țării și chiar în cadrul aceluiași județ.

Răspunsurile primite recent de la inspectoratele școlare județene dovedesc accesul inegal la educația în prim ajutor, majoritatea optând pentru desfășurarea unui curs în timpul «săptămânii altfel» sau includerea unor noțiuni în orele de dirigenție, biologie sau educație fizică”, potrivit kanald.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Excelent !!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272