REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Eurostat: Chiriile au crescut cu 15,3% în UE. Preţurile la locuinţe au urcat cu 30,9%, din 2010

Eurostat: Chiriile au crescut cu 15,3% în UE. Preţurile la locuinţe au urcat cu 30,9%, din 2010

Replica API 10 iulie 2021 | 00:00 644

Preţurile la locuinţe şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE au urmat căi similare din 2010 şi până în trimestrul doi din 2011, după care au evoluat diferit: în timp ce chiriile au crescut constant până în primul trimestru din 2021, preţurile la locuinţe au fluctuat semnificativ, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

După un declin sever între trimestrul doi din 2011 şi primul trimestru din 2013, preţurile la locuinţe au rămas mai mult sau mai puţin stabile în perioada 2013 - 2014. Apoi, a fost o creştere rapidă în 2015, iar de atunci acestea au urcat într-un ritm mult mai rapid decât chiriile. Din 2010 şi până în primul trimestru din 2021, chiriile au crescut cu 15,3%, iar preţurile la locuinţe cu 30,9%.

În primul trimestru din 2021, preţurile la locuinţe şi chiriile în UE şi-au continuat creşterea constantă, urcând cu 0,4% şi, respectiv, 2,2%, faţă de ultimele trei luni din 2020.

Comparând primul trimestru din 2021 cu 2010, preţurile la locuinţe au crescut mai mult decât chiriile în 17 state membre UE. Preţurile la locuinţe au crescut în 23 de ţări membre şi au scăzut în patru: Grecia (minus 28,1%), Italia (minus 14,4%), Cipru (minus 8,9%) şi Spania (minus 4,8%). Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Estonia (126,8%) şi Luxemburg (99,8%). În România, creşterea a fost de până la 10%.

Pentru chirii, configuraţia este diferită. Comparând primul trimestru din 2021 cu 2010, preţurile au crescut în 25 de ţări membre şi au scăzut în două: Grecia, cu 25,2%, şi Cipru, cu 3,8%. Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Estonia (140,4%), Lituania (108,6%) şi Irlanda (63,3%). În România, creşterea a fost de până la 20%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in constanta s-au dublat preturile la locuinte in perioada asta, de unde scoateti asemenea minciuni, chiar nu va cititi ziarul?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272