Ex-lider PSD a reactivat un partid nășit de Geoană
Ex-lider PSD a reactivat un partid nășit de Geoană
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul PRODEMO, înființat în 2011 de apropiați ai lui Mircea Geoană, s-a reactivat pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Formațiunea politică a negociat cu europarlamentarul Cătălin Ivan, fost președinte PSD Sector 1 și fost purtător de cuvânt al PSD, să intre în alegerile europarlamentare, conform stiripesurse.ro.
În 2011, în PSD a circulat zvonul că Geoană își lansează un nou partid cu ajutorul unor lideri PSD. Printre cei intrați în vizorul partidului a fost, la acea vreme, liderul PSD Arad, Marius Lazăr. În urma acestui scandal, Lazăr a fost exclus din PSD. Ulterior, acesta a lansat partidul PRODEMO.
După ce și Mircea Geoană a fost exclus din PSD, fostul lider social-democrat a lansat Mișcarea România Noastră, ca platformă de dezbateri politice având ca „braț politic” PRODEMO.
Mutarea politică nu a avut efectul scontat și proiectul a fost abandonat.
După alegerile prezidențiale din 2014, PRODEMO a intrat în hibernare.
Demisionar din grupul socialiștilor europeni, europarlamentarul Cătălin Ivan și-a construit anul trecut un vehicul electoral denumit ADN (Alternativa pentru Demnitate Națională), dar nu putea să intre în alegerile europarlamentare din 26 mai pentru că instanța nu a admis încă înregistrarea formațiunii în registrul partidelor politice.
Astfel că europarlamentarul ales pe listele PSD, devenit independent între timp, va candida acum pe listele PRODEMO la europarlamentare.
„Avem reprezentant în BEC. Vom avea membri în secțiile de vot. Prin prezența mea, PRODEMO e partid cu reprezentare în Parlamentul European, vom avea timpi de antenă”, a spus Ivan pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
El a spus că nu a discutat cu Mircea Geoană și că partidul nu mai are legătură cu fostul lider PSD.
„Acum nu mai are nimic de-a face cu Mircea Geoană. Ce-a fost in trecut s-a oprit in 2014. Acum s-a reactivat pentru ca s-a oferit sa ne ajute sa depasim impasul”, a precizat Ivan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News