Federaţia Sanitas: Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă!
Federaţia Sanitas: Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFederaţia Sanitas a anunţat că Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă. "Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă! Un proiect de O.U.G. al Ministerului Sănătăţii taie finanţarea pentru acordarea voucherelor de vacanţă în cazul mai multor categorii de personal: angajaţii care efectuează gărzi în UPU/CPU în baza unui contract de muncă cu tip parţial; rezidenţii; personalul UPU care participă la intervenţii SMURD; cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, personalul care desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică", transmite, vineri, Federaţia Sanitas.
Sursa foto: Federatia Sanitas din Romania/ Facebook
Sindicaliştii transmit că, în opinia ministerului, "aceşti angajaţi nu au nevoie de odihnă, deci nu mai este necesar să primească acele vouchere de vacanţă care susţin recuperarea capacităţii de muncă după activitatea depusă pe parcursul unui an”.
"Şi aceasta în condiţiile în care legea actuală spune clar: ”instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat” (art.1 alin. 2 din OUG 8/2009). La fel şi Legea sănătăţii (Legea 95/2006) care menţionează la fel de limpede că ministerul trebuie să finanţeze acordarea voucherelor de vacanţă pentru aceste categorii de salariaţi", au mai transmis sindicaliştii, scrie antena3.ro.
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News