Felix Stroe, atac la adresa lui Horia Constantinescu: „A ținut să îi jignească pe cei care s-au luptat ca el să ajungă primar”. Video
Felix Stroe, atac la adresa lui Horia Constantinescu: „A ținut să îi jignească pe cei care s-au luptat ca el să ajungă primar”. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul lider al social-democraților din Constanța, Felix Stroe, a fost prezent vineri, 11 septembrie, la Mangalia, acolo unde au avut loc alegerile Organizației Județene a PSD Constanța. Acesta a lansat un atac dur la adresa fostului candidat la Primăria Constanța, comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu.
Horia Constantinescu, Felix Stroe
Stroe a descris ca fiind „incalificabil” gestul lui Horia Constantinescu de a critica partidul din care a făcut parte, la scurt timp după ce acesta și-a dat demisia din PSD Constanța.
„Municipiul Constanța: deși nu s-a reușit câștigarea funcției de primar, organizația municipală Constanța a câștigat votul politic, obținând un număr de 8 mandate de consilier municipal. Respectiv PNL-ul a avut 7, AUR-ul 5, USR-ul 4, Forța Dreptei 1 mandat, PMP 1 mandat și 1 independent. Să ne aducem aminte că USR, Forța Dreptei și PMP au candidat pe o listă comună.
Este evident că nu a fost desemnat corect candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar. Acesta clasându-se pe locul 3, după Vergil Chițac și useristul Stelian Ion. Este incalificabil gestul candidatului nostru ulterior, când și-a dat demisia din rândul membrilor PSD și a ținut să jignească și alți simpatizanți PSD, cei care s-au luptat ca el să ajungă primar.”, a declarat Felix Stroe, în cadrul evenimentului, unde sunt prezenți și membri importanți ai social-democraților, la nivel național.
Felix Stroe: „Noi putem câștiga Primăria Municipiului Constanța”
Felix Stroe a mai adăugat că social-democrații pot câștiga Primăria Constanța, dacă își aleg bine candidatul și muncind la fel în continuare. Organizația Județeană și-a propus ca obiectiv de bază să câștige alegerile locale din 2028.
Ce vreau să spun este că noi putem câștiga Primăria Municipiului Constanța alegând bine candidatul și muncind la fel în continuare. Nu știu cât ne avantajează, sunt dator să o spun astăzi aici, nu știu cât ne avantajează că avem funcția de viceprimar. Putem fi acuzați oricând cu cerință de electorat pentru coabitarea cu PNL-ul constănțean. Concluzionând, acesta va fi obiectivul de bază al Organizației Județene PSD pentru anul 2028: câștigarea Primăriei Municipiului Constanța. Reprezentanții Partidului Social Democrat conduc astăzi primăriile Năvodari și Mangalia.
Avantajul pe care îl au social-democrații, spune Stroe, este că deja conduc primăriile Năvodari și Mangalia. În încheiere, a precizat că activitatea Organizației Municipale Medgidia a devenit mai puternică odată cu restructurarea radicală a Organizației Municipale, precum și alegerea în fruntea acesteia a lui Mevlit Genc.
În mod realist, putem spune că plecăm cu prima șansă în competiția electorală locală a anului 2028 în aceste două unități administrativ-teritoriale. În cea de-a doua jumătate a anului 2024, Biroul Permanent Județean a decis restructurarea radicală a Organizației Municipale Medgidia a Partidului Social Democrat. A fost ales ca președinte domnul Mevlit Genc și un nou birou municipal. Activitatea Organizației Municipale Medgidia este astăzi mult mai puternică și eficientă, s-au întărit numeric și avem o șansă reală să câștigăm Primăria Municipiului Medgidia în anul 2028.”, a spus Stroe.
Sorin Grindeanu: „Horia Constantinescu era destul de rupt de realitatea din oraș”
Sorin Grindeanu l-a atacat, la rândul său, pe fostul candidat al social-democraților, spunând că era „rupt de realitatea din oraș”. Acesta a mai spus că profilul de candidat nu a fost ales corect.
„Dacă am fi avut cel puțin la municipiu un candidat... și să nu fiu greșit înțeles, cred că Horia Constantinescu a fost, da? N-am nimic. Dar cred că era destul de rupt de realitatea din oraș. Adică nu știu dacă l-au privit foarte ca și constănțean oamenii din municipiu. Și atunci, probabil că profilul n-a fost cel corect.”, a spus, mai exact, Grindeanu.
Video:
.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.8° Constanța 
















