Florin Cîţu spune că nu este de acord cu creşterea impozitării
Florin Cîţu spune că nu este de acord cu creşterea impozitării
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat luni că nu este de acord cu creşterea impozitării, iar majorarea impozitului pe venit, de la 10% la 15%, aşa cum se vehiculează, ar fi o măsură "total nepotrivită", în condiţiile în care şi "cei de la PSD" au admis că munca este supraimpozitată.
"Total nepotrivit (n.r. majorarea impozitului pe venit). Spunem că munca este supraimpozitată, PNL a venit cu acea măsură prin care voiam să reducem contribuţiile, i-am auzit şi pe cei de la PSD care spuneau că munca este supraimpozitată şi venim şi creştem impozitul pe venit, nu se poate aşa ceva. Eu nu sunt de acord cu creşterea impozitării. PNL a scăzut taxe, a colectat mai mult. Se poate face prin digitalizare, am demonstrat că e-facturare şi conectarea caselor de marcat aduc mai mulţi bani la buget, aşa vor face şi în viitor", a precizat Cîţu, întrebat pe acest subiect.
În context, el a criticat PSD pentru declaraţiile pe care le fac liderii acestui partid şi după aceea le retractează.
"Dumneavoastră (n.r. presa) tot spuneţi despre tot felul de declaraţii pe care le auziţi de la cei de la PSD. Mie mi se pare că trăim în două lumi paralele. Aruncă tot felul de informaţii în piaţă, după aceea le scot, iar vin cu ele, e ca şi cum ar avea un guvern fantomă, cu măsuri fantomă pe care le tot aruncă în piaţă, dar ele nu se întâmplă. Vorbesc de PSD, care tot aruncă lucruri, după aia le retrage, vine cu ele înapoi", a conchis Cîţu, conform digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News