Fost ofiţer în DNA şi în IPJ Constanţa, CONDAMNAT la 8 ani cu EXECUTARE!
Fost ofiţer în DNA şi în IPJ Constanţa, CONDAMNAT la 8 ani cu EXECUTARE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDan Emil Manolachi, fost ofiţer de Poliţie Judiciară al DNA şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, trimis 8 ani după gratii de magistraţii Curţii Supreme. Sentinţa a fost dată în acelaşi dosar în care fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Valentin Preda Răducu, cercetat pentru trafic de influenţă, a fost condamnat la 4 ani închisoare cu EXECUTARE deşi,la instanţa de fond a primit 6 ani. Decizia este definitivă.
La rândul lui, Manolachi Dan-Emil a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.
Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în DNA, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că l-a prevenit pe fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda, cercetat pentru trafic de influenţă, privind organizarea unui flagrant de către direcţie. Comisarul-şef a fotografiat o notă secretă emisă de Serviciul Român de Informaţii (SRI), care conţinea date despre Liviu Dragnea (PSD) şi despre societatea Tel Drum.
În mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa: 8 ani cu executare pentru Manolachi, fostul secretar de stat Valentin Preda Răducu din Ministerul Transporturilor a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
Valentin Răducu Preda, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor la data faptelor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Acesta era membru al PSD- Constanţa, şi a fost promovat de Radu Mazăre în Guvern. Următorul termen din acest proces este pe 25 noiembrie 2015, când urmează să fie audiaţi mai mulţi martori. Decizia Curţii de Apel Bucureşti: 6 ani cu executare.
Acuzaţiile procurorilor
Potrivit DNA, în 28 noiembrie 2012, Dan Emil Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea flagrant de trafic de influenţă, l-a informat pe Valentin Preda să nu se întâlnească cu Tudor Gabriel Bohâlţeanu, inculpat şi el în dosar, care urma să-i dea 50.000 de euro. Manolachi a divulgat astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte.
Suma de bani urma să ajungă la Preda prin intermediul Simona Elena Hulubariu, judecată şi ea în dosar. Banii, spun reprezentanţii DNA, reprezentau doar o parte din cei 200.000 de euro ceruţi de Preda de la Andrei Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni.
"Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială", precizează procurorii în actul de sesizare a instanţei.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News