Nicolae Pescaru, fostul comandant al Poliției Mangalia, și-a pierdut postul de consilier la Costinești! De ce l-a dat afară PSD!
Nicolae Pescaru, fostul comandant al Poliției Mangalia, și-a pierdut postul de consilier la Costinești! De ce l-a dat afară PSD!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrefectul Județului Constanța, Dan Jeacă, a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești al lui Nicolae Pescaru, ales pe listele PSD, organizația locală Costinești, în anul 2016. De asemenea, prin același ordin, locul său de consilier local a fost declarat vacant.
Ordinul prefectului județului Constanța a fost emis în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „calitatea de … consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales”, PSD în cazul lui Nicolae Pescaru. Decizia de încetarea a mandatului de consilier local a avut la bază sesizarea organizației județene PSD Constanța, transmisă instituției prefectului în luna noiembrie a.c. Pescaru a fost exclus ca urma a lipsei activității sale în cadrul organizației, dar și pentru că nu a plătit cotizația. Cel care îl va înlocui este Iulian Petcu, supleant pe lista PSD.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News