Fostul primar din Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, vrea să o pârască pe Ancuţa Belu că ar face „aranjamente” la repartizarea locuinţelor ANL!
Fostul primar din Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, vrea să o pârască pe Ancuţa Belu că ar face „aranjamente” la repartizarea locuinţelor ANL!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul primar al comunei Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, nu e împăcat cu ideea că a pierdut primăria! Prin urmare, luni, organizează o conferinţă de presă, pentru a face câteva precizări despre actuala administraţie publică locală!
„ Tema principală de discuție o reprezintă repartizarea locuințelor ANL din localitate. Acest subiect a devenit fierbinte pe agenda publică încă de la începutul anului, când consilierii PSD au semnalat numeroase nereguli la dosarele propuse spre aprobare. La ultima ședință de consiliu local, din luna iulie, consilierii social-democrați au fost agresați și sechestrați pentru că s-au opus unor înlcări grave ale legislației în vigoare, încălcări realizate de Primarul comunei și de către Comisia de analizare a dosarelor pentru obținerea unei locuințe în regim ANL. Organizația noastră înclină către o comunicare transparentă cu cetățenii, astfel că dorim să îi informăm că toți cei care au dosarele valide și legal întocmite pentru obținerea în regim de închiriere a unei locuințe ANL, vor beneficia de susținerea noastră”, transmite Mureşan, prin intermediul unui comunicat de presă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)

