REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Freddie Mercury a iubit, cu adevărat, o femeie, deşi se ştia că are alte preferinţe

Freddie Mercury a iubit, cu adevărat, o femeie, deşi se ştia că are alte preferinţe

Replica API 9 mai 2020 | 00:00 1450

Freddie Mercury nu şi-a ascuns niciodată preferinţele sexuale. Cu toate astea, marea lui iubire a fost o femeie.

Freddie Mercury

Artistul a cunoscut-o pe Mary Austin când avea 24 de ani, iar ea doar 19 ani. La vremea respectivă, niciunul dintre ei nu şi-ar fi putut imagina ce le va aduce viitorul, cu atât mai puţin că idila lor va fi atât de frumoasă. Povestea a fost prezentată şi în filmul de succes „Bohemian Rhapsody”, câştigător la Premiile Oscar. „Toţi iubiţii mei m-au întrebat de ce nu ar putea să o înlocuiască pe Mary, dar este pur şi simplu imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary, nu vreau pe nimeni altcineva. Pentru mine, ea a fost soţia mea, iar tot ce am trăit a fost o căsătorie ”, a spus legendarul muzician când trăia.

Când Freddie a murit de SIDA, în 1991, Austin a fost alături de el, aşa cum a fost o mare parte din viaţă. Artistul i-a lăsat jumătate din averea sa, estimată la 75 de milioane de dolari, precum şi casa cu 28 de camere din Londra, în care ea locuieşte şi astăzi. Mary trăieşte astăzi o viaţă liniştită, departe de lumina reflectoarelor.

S-au îndrăgostit imediat

Mercury şi Austin s-au cunoscut în 1969, cu un an înainte ca artistul să îi strângă pe Brian May, Roger Taylor şi John Deacon şi să formeze împreună trupa Queen. Mercury, pe numele lui adevărat Farrokh Bulsara, s-a născut în Zanzibar, în 1946, şi s-a mutat la Londra cu familia sa în anii ’60.

Mary lucra la un magazin de haine în acea vreme. S-au îndrăgostit imediat şi au început să trăiască împreună, chiar dacă Austin era mult mai retrasă decât Freddie. „Era ca nimeni altul întâlnit până atunci. Era încrezător. Am crescut împreună. Mi-a plăcut de el”, a spus ea într-un interviu în 2000.

Când trupa Queen a lansat albumul de debut, în 1973, cei doi s-au mutat într-un apartament mai mare, iar Freddie a cerut-o în căsătorie. „Când aveam 23 de ani, în ziua de Crăciun, mi-a întins o cutie. Înăuntru era o alta, apoi alta, şi tot aşa. Era unul dintre jocurile lui. În cele din urmă, în ultima cutie, am găsit un inel minunat de jad”, a spus Mary, pentru Daily Mail, mulţi ani mai târziu.

Nu i-a fost clar ce se întâmplă, aşa că l-a întrebat pe muzician pe ce deget să pună bijuteria, iar el a întrebat-o dacă se va căsători cu el. Răspunsul ei a fost afirmativ.

În anii ce au urmat, popularitatea trupei Queen s-a ridicat, iar Freddie i-a dedicat numeroase piese iubitei sale, dintre care cea mai cunoscută a rămas “Love of my life”/ „Dragostea vieţii mele”. Trupa, dar şi Freddie aveau din ce în ce mai mulţi fani. Asta nu l-a ajutat însă pe artist, care s-a schimbat în mod radical.

Austin şi Freddie nu se mai înţelegeau atât de bine acasă. După şase ani de relaţie, ei nu au mai vorbit despre căsătorie şi Maria a concluzionat că ceva nu este în regulă. Mercury a susţinut că este imaginaţia ei. La început, a crezut că are o aventură cu o altă femeie, dar în 1976 a decis să-i spună totul. "Nu voi uita niciodată acel moment", a spus Mary. El i-a mărturisit că este bisexual, dar ea a crezut că se fereşte să-şi recunoască homosexualitatea.

La scurt timp, s-a mutat într-un apartament de lângă casă, iar relaţia lor fizică s-a încheiat, dar prietenia lor a ţinut până la moarte.

Ulterior, Mary l-a cunoscut pe pictorul Piers Cameron, cu care a avut doi băieţi. Freddie este naşul fiului ei cel mare. Relaţia nu a durat, iar la câţiva ani de la despărţire s-a căsătorit cu antreprenorul Nick Holford. Au divorţat însă după cinci ani. Austin nu a ieşit niciodată din viaţa lui Freddie.

El a ţinut-o aproape când s-a îmbolnăvit. Ea l-a susţinut şi l-a ajutat cu tratamentul. Ba mai mult, i-a promis de la început că nimeni nu va afla că are SIDA .

„Când a murit, m-am simţit ca şi cum am fi fost căsătoriţi. Ca şi cum am fi fost împreună la bine şi la rău. Niciodată n-aş fi putut să îi dau drumul lui Freddie dacă nu ar fi murit, dar şi atunci a fost dificil”, avea să mărturisească ea, scrie okmagazine.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Unic el si formatia la fel...Queen!
0
0
The best !
1
0
noroc ca s-a facut filmul ca ati aflat si voi chestii sa scoateti articol altul decit cu grasimea oanei roman sa va luati si voi salariu
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272