REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 9 Mai 2024
Anul XX Nr. 6724
11.4° Constanța Joi, 9 Mai 2024 Anul XX Nr. 6724
 

Fuziunea dintre WTA și ATP generează confilte între jucători - Vasek Pospisil îl contrează pe Nick Kyrgios

Fuziunea dintre WTA și ATP generează confilte între jucători - Vasek Pospisil îl contrează pe Nick Kyrgios

Replica API 9 mai 2020 | 00:15 1289

Jucătorul canadian de tenis Vasek Pospisil (93 mondial) i-a dat o replică australianului Nick Kyrgios (40 mondial) după ce acesta s-a declarat împotriva ideii lansate de elveţianul Roger Federer, de fuziune între ATP şi WTA.

''Mulţi jucători, sau oameni în general, îşi exprimă opiniile fără a avea informaţii suficiente, doar pentru că simt nevoia să spună ceva. Este şi cazul lui Nick. Ca să fiu sincer, nu este el în măsură să-şi dea cu părerea când a auzit de un astfel de proiect pentru prima dată şi nici nu sunt cunoscute amănunte. Nu voi avea nicio problemă să-i spun direct în faţă asta'', a spus Pospisil.

Australianul Nick Kyrgios şi-a exprimat dezaprobarea faţă de posibilitatea unei eventuale fuziuni ATP cu WTA.

''Ne-a întrebat şi pe noi cineva, pe cei din ATP, ce părere avem despre această variantă şi dacă ar fi bună pentru noi? Noi nu credem că ar trebui să aibă loc'', a spus Kyrgios.

Elveţianul Roger Federer a postat în aprilie două mesaje pe Twitter, în care a cerut unitatea celor două circuite şi a explicat că nu doreşte o fuziune în adevăratul sens al cuvântului între cele două circuite, ci a asociaţiilor care le guvernează (ATP şi WTA). "Sunt singurul care crede că a sosit momentul pentru ca jucătorii de tenis, bărbaţi şi femei, să se unească pentru a ieşi din această situaţie împreună? Nu vorbesc despre unirea competiţiilor pe teren, ci mai degrabă de contopirea celor două organisme care gestionează circuitele masculin şi feminin", a scris campionul elveţian.

ATP şi WTA şi-au unit recent eforturile, împreună cu Federaţia internaţională de tenis şi organizatorii turneelor de Mare Şlem, în vederea creării unui fond de 6 milioane de dolari pentru ajutorarea jucătorilor mai slab clasaţi şi aflaţi în dificultate financiară, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
astea toaca banii de pomana si mimeaza tenisul mai prost ca orgasmul.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212