REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
12.2° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

G7 anunţă noi sancţiuni economice şi financiare contra Rusiei

G7 anunţă noi sancţiuni economice şi financiare contra Rusiei

Replica API 7 aprilie 2022 | 00:00 361

Ţările membre ale G7 (principalele state industrializate ale lumii) au anunţat joi noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, printre care interzicerea oricăror noi investiţii în sectoare esenţiale, ca reacţie la ''continuarea escaladării războiului'' în Ucraina, relatează AFP.

G7 anunţă noi sancţiuni economice şi financiare contra Rusiei

''Interzicem noi investiţii în industrii cheie ale economiei ruse, inclusiv în energie'', indică ţările membre G7 într-un comunicat, care anunţă şi ''sancţiuni suplimentare contra sectorului apărării rus'' şi împotriva ''elitelor şi apropiaţilor lor'' care susţin războiul decis de preşedintele rus Vladimir Putin contra Ucrainei, citează Agerpres.

Interdicţiile asupra exporturilor anumitor bunuri şi sancţiunile contra băncilor companiilor publice ruse vor fi extinse, conform textului comunicatului.

De asemenea, G7 pledase joi dimineaţă pentru o suspendare a Rusiei din Consiliul drepturilor omului al ONU, ceea ce Adunarea Generală a ONU a decis ulterior, joi după-amiază.

Dintre cele 193 de ţări membre ale Adunării Generale, 24 au votat contra acestei suspendări - a doua din istoria ONU după excluderea Libiei în 2011 - iniţiate de Statele Unite.

Un număr de 58 de ţări s-au abţinut, dar abţinerile, o opţiune denunţată de Kiev, nu au fost luate în considerare la calcularea majorităţii necesare de două treimi.

Printre ţările care au votat împotrivă figurează China, care a denunţat un ''demers plin de ură'', punerea ''de gaz pe foc'' şi un ''precedent periculos''.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere