George Burcea are Covid-19. Cum se simte fostul soț al Andreei Bălan
George Burcea are Covid-19. Cum se simte fostul soț al Andreei Bălan
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGeorge Burcea a fost confirmat cu noul coronavirus vineri, în urma efectuării unui test rapid. Odată cu aflarea veștii, George Burcea a mers la spital pentru a efectua un nou test prin metoda RT - PCR, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună, potrivit unui comunicat transmis de PRO TV, citat de click.ro.
George Burcea s-a conformat recomandărilor şi a efectuat și cel de-al doilea test, așteptând în izolare rezultatul acestuia. El și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile.
George Burcea nu are simptome în acest moment
Starea sa de sănătate este una bună, acesta având mici simptome, precum o durere de cap, în urmă cu câteva zile. La aflarea veștii, George Burcea a declarat: ”Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viața, cât se poate de rapid”.
George Burcea, una dintre vedetele de la ”Ferma: Orășeni versus săteni”
George Burcea este una dintre vedetele care a acceptat provocările emisiunii "Ferma: Orășeni versus săteni". În cadrul emisiunii, actorul a vorbit nu o dată despre mariajul său eșuat cu Andreea Bălan și a intrat în conflict deschis cu Andreea Antonescu, prietena solistei.
Filmările la show-ul produs și difuzat de PRO TV s-au încheiat la mijlocul lunii septembrie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News