REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

HOȚ din MAȘINI, URMĂRIT în trafic şi pe câmp de POLIȚIȘTI

HOȚ din MAȘINI, URMĂRIT în trafic şi pe câmp de POLIȚIȘTI

Replica API 3 decembrie 2019 | 00:00 443

Spărgea geamul portierelor și conducea fără permis

Spărgea geamul portierelor și conducea fără permis

Un tânăr cunoscut cu antecedente penale, în sensul că a spart mai multe autovehicule, prin spargerea portierelor, a ajuns, din nou, în atenția oamenilor legii, după ce a fost urmărit în trafic. Acesta se afla la volan chiar dacă nu avea permis de conducere, iar, când a dat nas în nas cu polițiștii, a refuzat să tragă pe dreapta, urmând o cursă ca în filme, chiar și pe câmp. A fost prins, cercetat, judecat, iar acum a ajuns la închisoare.

Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar, la data de 29 noiembrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 22 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Este vorba despre Dragoș N., care, la data de 23.11.2018, ora 19.20, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca DAewoo Tico și rula pe străzile din Mereni, a întâlnit un echipaj de Poliție, care au efectuat semnal regulamentar de oprire, în trafic, pentru control. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, fapt pentru care lucrătorii de poliție au plecat în urmărirea acestuia. Totodată, oamenii legii au putut să observe că la volanul mașinii se afla inculpatul Dragoș N., persoană care era cunoscută că nu deținea permis de conducere. Alături de acesta se mai afla în mașină și o altă persoană. În timpul urmăririi, la un moment dat, mașina urmărită a ieșit de pe partea carosabilă și și-a continuat drumul, pe câmp, deplasându-se spre localitatea Topraisar. Ulterior, inculpatul a fost identificat pe raza localității Topraisar. Acesta a recunoscut fapta. Pe 10.06.2019 a fost condamnat de Judecătoria Constanța, dar decizia nu a fost definitivă, pe15.07.2019 fiind înregistrat apelul, care i-a fost respins pe 28.11.2019. Menționăm că la condamnare, magistrații au ținut cont de faptul că inculpatul mai avea o pedeapsă la activ, dar cu suspendare. Suspendare ce a fost revocată și adăigată la pedeapsa actuală.

EXPERT în furturi din mașini prin SPARGEREA geamului portierelor

Dragoș N. a mai fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, în modalitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1294/03.10.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. 13818/212/2017, definitivă prin decizia penală nr. 32/09.01.2018. Este vorba despre mai multe furturi, la care a participat alături de mai multe persoane. Spre exemplu, în noaptea de 28.02 spre 1.03.2017, împreună cu un minor, prin spargerea geamului portierei dreapta față, au pătruns în autoturismul marca olkswagen, model Passat, parcat pe o stradă din municipiul Constanța, deschizând torpedoul, iar ulterior au sustras componenta din sticlă a oglinzii retrovizoare dreapta, prejudiciu cauzat fiind de 300 lei. În aceeași noapte, tot prin spargerea geamului portierei dreapta față, a sustras dintr-un autoturism marca Ford, un radio MP3 marca JVC, prejudiuciul fiind de aproximativ 500 de lei. Apoi, în noaptea de 19 spre 20.02.2017, alături de alți doi bărbați, prin geamul spart de la portiera dreapta față a unui autoturismu marca Mercedes, ce se afla parcat în spatele blocului H10 din municipiu, a sustras din interior un telefon mobil marca Samsung Galaxy Note și un set de chei de la un autoturism marca Daewoo Tico, parcat în apropiere. Apoi au pătruns și în Tico, iar de la compartimentul motor au sustras un acumulator auto. Cu unele dintre victime s-a împăcat, dar cu celelalte nu, astfel că a fost condamnat, dar cu suspendare.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bine ca l-ati prins, mizerabilul. Sa dea cu sapa nu stie.
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212