REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.7° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
10.7° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Ilie Bolojan: 11 septembrie ne-a arătat cât de uşor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm fireşti

Ilie Bolojan: 11 septembrie ne-a arătat cât de uşor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm fireşti

Lorena CRISTEA 11 septembrie 2026 | 16:54 740

Premierul interimar Ilie Bolojan transmite, vineri, că 11 septembrie ne-a arătat cât de uşor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm fireşti: libertatea, siguranţa şi încrederea dintre oameni şi ţări, el arătând că acesta este motivul pentru care trebuie să le preţuim mai mult. El mai declară că România este alături de Statele Unite şi de poporul american în această zi de comemorare.

Ilie Bolojan: 11 septembrie ne-a aratat cat de usor se pot schimba lucrurile pe care le consideram firestiIlie Bolojan

”Astăzi îi comemorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. După 25 de ani, memoria celor întâmplate rămâne vie”, arată premierul interimar într-o postare pe Facebook. 

Şeful Executivului afirmă că ”11 septembrie ne-a arătat cât de uşor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm fireşti: libertatea, siguranţa şi încrederea dintre oameni şi ţări”. 

”Acesta este motivul pentru care trebuie să le preţuim mai mult şi să facem, fiecare dintre noi, partea lui pentru a le păstra. România este alături de Statele Unite şi de poporul american în această zi de comemorare”, transmite premierul, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere