REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
13.7° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Ilie Bolojan: Spre sfârşitul lunii septembrie ne putem gândi să repornim Centrala de la Cernavodă

Ilie Bolojan: Spre sfârşitul lunii septembrie ne putem gândi să repornim Centrala de la Cernavodă

Lorena CRISTEA 12 septembrie 2026 | 00:00 1113

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că doar spre sfârşitul lunii septembrie autorităţile se pot gândi la modul serios să repornească Centrala de la Cernavodă, având în vedere debitele Dunării în prezent şi previziunile.

Ilie Bolojan: Spre sfarsitul lunii septembrie ne putem gandi sa repornim Centrala de la CernavodaIlie Bolojan, CNE Cernavodă

"În ceea ce priveşte ce se întâmplă în această perioadă, ne-am confruntat cu situaţia de secetă şi scăderea debitului pe Dunăre ne-a pus în situaţia să nu mai putem asigura funcţionarea Centralei de la Cernavodă. Spre deosebire de centralele de la Paks şi Kozlodui care sunt pe Dunărea principală, centrala noastră este pe o ramificaţie secundară care nu permite o intervenţie să creşti nivelul apei în zona centralei şi cel puţin la cum arată debitele în momentul de faţă şi previziunile, doar spre sfârşitul lunii septembrie ne putem gândi la modul serios să repornim centrala", a afirmat Ilie Bolojan, joi seară.

El a precizat că este posibil ca preţul energiei să crească în această toamnă din cauza dezechilibrelor avute în vară.

"Asta a însemnat că în această perioadă a trebuit să folosim surse de energie, parte importuri, parte pe cărbune, să pornim toate capacităţile pe care le avem în rezervă şi pe final sigur că costul zilnic a crescut seara, ceea ce e posibil să se reflecte în această toamnă într-o uşoară creştere a preţurilor la energie, ca efect al dezechilibrelor pe care le-am avut în această vară", a declarat premierul interimar.

Ilie Bolojan a fost întrebat dacă românii vor plăti facturi uriaşe la iarnă.

"În momentul când Centrala de la Cernavodă reintră în producţie şi asta se va face clar în luna octombrie, sistemul se echilibrează pentru că are o capacitate de aproximativ 20% din producţia noastră de energie. Din această iarnă vor începe să injecteze energie în sistem două centrale mari care sunt în lucru. E vorba de Centrala de la Iernut, care ar trebui ca în iarnă să intre în probe. De asemenea, Centrala mare de la Mintia, care este o investiţie privată, care din această lună începe să intre în probe, doar că va dura câteva luni până toate grupurile vor fi în bună regulă ca să poată produce. Vom avea o creştere a producţiei de energie puternică în anul următor din toate sursele, care ar trebui să însemne o scădere a preţului ca efect al creşterii ofertei. Mai trebuie făcute câteva modificări legislative în aşa fel încât să avem această scădere de preţ", a precizat Ilie Bolojan, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Până la sfârșitul lunii poate scăpăm de tine
1
0
Pana la sfarsitul lunii cati bani mai furati ????????
2
0