REPLICA ONLINE CONSTANTA

12° Constanța Joi, 9 Mai 2024
Anul XX Nr. 6724
12° Constanța Joi, 9 Mai 2024 Anul XX Nr. 6724
 

Încă o navă cu români, abandonată de armatorul grec G. Bros Maritime

Încă o navă cu români, abandonată de armatorul grec G. Bros Maritime

Replica API 28 noiembrie 2011 | 00:00 103

Ambele vase au comandanţi români

Ambele vase au comandanţi români

Cei patru marinari români de pe nava Cape York, abandonată timp de aproape o lună în rada portului irakian Umm Qasr, nu sunt singurii ţepuiţi de armatorul grec G. Bros Maritime. Un alt cargo, Cape Preston, cu navigatori români la bord, este abandonat de două luni de zile în Port Louis, din Mauritius. Şi în acest caz, comandantul navei încărcate cu 16.000 tone de orez este român, iar echipajul nu şi-a mai primit salariile din luna septembrie, rămânând, de asemenea, fără apă şi mâncare. Comandanţii români de pe cele două nave au intrat sâmbătă, 26 noiembrie, în legătură, informându-se reciproc despre situaţia în care se află şi încercând să afle date despre armatorul G. Bros Maritime, care nu mai dă nici un semn de viaţă. Astfel, se pare că echipajul de pe Cape York nu a mai primit proviziile promise în urmă cu câteva zile, pentru că armatorul nu le-a plătit. Singura parte bună e că, între timp, li s-a permis să acosteze în port. Potrivit comandantului, marinarii au epuizat şi proviziile de pe bărcile de salvare, la această oră supravieţuind din alimentele oferite "din milă" de către nava Opal II. În plus, echipajul riscă să se îmbolnăvească şi pentru că a rămas de mult fără săpun, oamenii nemaiputându-şi asigura o minimă igienă corporală. Comandanţii celor două nave, Cape York şi Cape Preston, i-au solicitat acum ajutorul lui Dorel Constantin Onaca, pentru a vedea cum pot sesiza autorităţile greceşti asupra faptului că au fost abandonaţi şi care ar fi procedurile pentru scoaterea la vânzare a vapoarelor, pentru a-şi recupera salariile restante şi a se putea întoarce în România.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212