REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
12.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Începe implementarea proiectului privind cartea de identitate electronică

Începe implementarea proiectului privind cartea de identitate electronică

A.F. 4 noiembrie 2022 | 00:00 868

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat joi că din vara anului viitor va începe, în Bucureşti, implementarea proiectului privind emiterea cărţii de identitate electronică, anunță Agerpres.

Lucian Bode

"Cartea de identitate electronică, ca şi semnătura digitală calificată, va permite cetăţeanului autentificarea în sistemul informatic, în sistemele informatice ale Ministerului de Interne şi în sistemele informatice ale instituţiilor publice sau private. Acest instrument modern de validare a identităţii va facilita accesul cetăţeanului la multiple servicii electronice, fie că vorbim de servicii bancare, sociale, financiare, cu efecte majore în simplificarea relaţiei cu autorităţile publice, creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice. (...) Avem un proiect pilot în implementare în municipiul Cluj-Napoca. Au fost emise deja 5.287 de cărţi electronice de identitate. Până în vara anului viitor vom extinde la nivel naţional emiterea cărţii electronice de identitate. Astfel, estimăm la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul iunie-iulie anul viitor, vom începe să implementăm acest proiect, iar continuarea extinderii la nivelul marilor municipii se va realiza în a doua parte a anului 2023", a spus Bode la evenimentul "România Digitală, România Liberală", organizat de PNL, citează stiripesurse.ro.

El a adăugat că pentru acest proiect există finanţare de 200 de milioane de euro, iar ţinta ministerului este ca între 5 şi 8 milioane de cetăţeni să deţină carte electronică de identitate până la finalul anului 2026.

Lucian Bode a menţionat că Ministerul Afacerilor Interne mai implementează un proiect - un centru de furnizare a serviciilor electronice.

"Practic, acest proiect care ca scop simplificarea accesului cetăţenilor şi mediului privat la serviciile furnizate de către Ministerul de Interne în vederea facilitării interacţiunii online a beneficiarilor cu prestatorii de servicii publice. Implementarea lui a început în 2019, ne propunem să o finalizăm anul viitor, iar finanţarea va fi de aproximativ 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile", a afirmat Bode.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu stie nici macar ce e cartea electronica.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272